Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) solicită ministrului Energiei, Virgil Popescu, și premierului Nicolae Ciucă să-și asume afirmația potrivit căreia președintele AUR, George Simion, ar fi "trompetă rusească". În plus, AUR cere să fie luate măsuri responsabile,
Alianța pentru Unirea Românilor susține că, în situația în care un ministru al Guvernului are cunoștință despre agenți de influență ai unei puteri străine, acesta are obligația de a informa autoritățile competente. În plus, este el nevoit să protejeze interesele României.
George Simion a declarat luni, 11 iulie, că: "Se insinuează că aș fi agentul unei puteri străine, eu, care lupt din liceu pentru reîntregirea Basarabiei cu Patria-Mamă și recâștigarea demnității României. Aștept niște dovezi și o acțiune responsabilă. Doar nu ne jucăm așa, cu vorbele. Ministrul Energiei este obligat legal să facă anumite demersuri. De asemenea, premierul Ciucă trebuie să se hotărască dacă mai girează mult afirmațiile și acțiunile acestui om. Nu de altceva, dar ar putea fi acuzat de complicitate", citat într-un comunicat al AUR transmis de AGERPRES.
Potrivit AUR, ministrul Energiei, Virgil Popescu, l-a numit de mai multe ori pe George Simion "trompetă rusească". Ultimul incident de acest fel a avut loc chiar cu o zi în urmă, pe 10 iulie, când acesta l-a întrebat dacă a fost trimis de Vladimir Putin la Viena.
Cum s-a format partidul AUR
AUR a fost înființat la 19 septembrie 2019, de către omul de afaceri Marius-Dorin Lulea. Este un partid politic conservator care are drept deviză: "Prețuim FAMILIA, PATRIA, CREDINȚA și LIBERTATEA". Co-președinti ai partidului sunt activistul George Simion și Claudiu Târziu. Ultimul dintre ei s-a aflat pentru o perioadă de timp în conducerea Coaliției pentru Familie și organizator al referendumului din octombrie 2018.
George Simion este președintele partidului AUR de pe data de 27 martie 2022. El a câștigat categoric alegerile în fața lui Dănuț Aelenei.
Partidul este considerat a fi de dreapta sau extremă dreaptă promovând o retorică antimaghiară, antioccidentală, eurosceptică. Comunicarea AUR este caracteristică populismului de dreapta, având în prim plan mesaje fundamentalist creștine, antiavort, antisistem, homofobe xenofobe, anti-imigrație și antisemite.
AUR susține unirea Republicii Moldova cu România și recuperarea teritoriilor controlate cândva de România Mare.