Augustin Zegreanu (CCR) face PRAF ambasadorii: „Unii se exprimă mai ZGOMOTOS şi se cred STĂPÂNI”

Augustin Zegreanu, fostul preşedinte al CCR susţine că „nu este un lucru bun ca ambasadele şi ambasadorii să se amestece în problema justiţiei” şi că motivul pentru care se întâmplă acest lucru are drept cauză susţinerea şi încurajarea acestora de a avea aceleaşi acţiuni.

„Nu este un lucru bun pentru că rolul ambasadelor sau al ambasadorilor nu este acesta, dar se pare că i-am învăţat aşa pe ambasadori. pentru că rolul ambasadelor sau al ambasadorilor nu este acesta, dar se pare că i-am învăţat aşa pe ambasadori. Dacă i-am lăsat să se amestece în problema asta(n.red-justiție) şi am văzut că nimeni nu a reacţionat, o ţin aşa”,  a declarat fostul președinte al CCR Augustin Zegreanu, potrivit Mediafax.

„Năravul din fire nu are lecuire, sigur, e mai greu să se schimbe modalităţile de lucru cu ambasadele, dar din câte am văzut eu pe acolo pe la Bucureşti, nu ambasadorii sunt cei care îi cheamă pe diverşi funcţionari sau înalţi demnitari la ei la ambasade să-i tragă la răspundere, ci mai degrabă funcţionarii sau înalţii demnitari, sau poate chiar miniştrii cer să meargă la ambasade să spună ce au de spus şi am văzut la Wikileaks, nu demult, a fost o hemoragie din astea de informaţii, transmise de diverse ambasade din Bucureşti care spuneau clar cine se duce şi ce le spune… Sigur, depinde şi de la cine vin, dacă este un sfat nu este rău. Eu am stat de vorbă cu foarte mulţi ambasadori, dar veneau ei la mine, nu mergeam eu la ei. Eu nu am fost la niciunul… veneau în vizită de curtoazie, în vizită de prezentare, în vizită la plecare, de rămas bun… 

Eu cred că prea mult se exprimă unii ambasadori, ei au alte metode de a culege informaţiile. Sunt informaţi, să ştiţi că sunt foarte bine informaţi, dar unii se exprimă, alţii nu. Unii se exprimă mai zgomotos şi se cred stăpâni aici, alţii mai puţin. Asta este…”, a mai spus fostul președinte al CCR, Augustin Zegreanu.