Ca de obicei, cînd vine vorba de un Scandal uriaș precum cel iscat de dezvăluirile despre zelul procurorului comunist Augustin Lazăr, moara de vorbe lucrează atît de harnic încît opinia publică devine pe zi ce trece tot mai confuză în loc să devină tot mai luminată. Nu de puține ori, ca în cazul Augustin Lazăr, confuzia e întreținută de Divizia presă a noii Securități, intrată rapid în dispozitiv de luptă. Nu e deloc întîmplător că în spălarea cadavrului moral Augustin Lazăr s-au angajat cu limbile din dotare aceleași unități militare care au slujit Cultul Codruței Kovesi:
Digi 24, televiziunea fanion a Noii Securități, Adevărul ospătarului Cristian Burci, site-urile Ziare.com, G4 Media, Newsweek, săptămînalul nășit de Eduard Hellvig.
Esența Scandalului e însă clară.
Într-o țară declarat anticomunistă, în care comunismul nu e o obiect de studiu, cum ar fi normal, ci obiect de anchetă penală, Procuror al Republicii e cel care, în funcția de șef al Comisiei de eliberare condiționată de la penitenciarul Aiud, a refuzat eliberarea unui deținut politic, condamnat pentru fapte anticomuniste. Că desemnarea de către Guvernul tehnocrat Dacian Cioloș a unui fost procuror comunist și aprobarea de către anticomunistului feroce Klaus Iohannis, drept procuror al Republicii, a fost o absurditate, e altă poveste. Acum însă ne aflăm, în urma dezvăluirilor din presă, în povestea numită păstrarea cu orice preț în funcția de procuror general a unui zelos slujitor al Sistemului comunist de represiune. Problema numărul unu a momentului nu e de a-l condamna pe Augustin Lazăr. Nu e nici problema de a-l da afară din procuratură. E problema demisiei de onoare din funcția de procuror general a unei țări anticomuniste a unui fost procuror comunist.
De ce nu demisionează Augustin Lazăr?
Dar mai ales de ce s-a pus în funcțiune o întreagă mașinărie pentru a-l spăla?
De ce au riscat să se compromită splălîndu-l cu limba publiciști care și-au făcut un steag din denunțarea comunismului, de la Vladimir Tismăneanu pînă la Cristian Tudor Popescu?
Luni, 8 aprilie 2019, Comunicatul prin care Klaus Iohannis îl lingușește din nou, a nu știu cîta oară pe Augustin Lazăr, conține aceste cuvinte:
„Tinerii trebuie să știe că regimul comunist a îngrădit sistematic drepturile și libertățile cetățenesti și a comis nenumărate nedreptăți.”
Dacă n-am ști că Klaus Iohannis e o Rață mecanică întoarsă cu cheița pentru a citi cu accente aiurea texte scrise de alții, am spune c-a fost unul dintre clienții băiatului lui Andrei Pleșu.
Tinerii trebuie să știe și că unul dintre cei care au îngrădit „drepturile și libertățile cetățenești” a fost Augustin Lazăr, cel care a refuzat eliberarea condiționată a unui deținut politic ?
De ce riscă Klaus Iohannis să-și pună sub semnul întrebării postura de anticomunist feroce?
Răspunsurile sînt limpezi.
Augustin Lazăr a amenințat că odată cu el se vor prăbuși mulți din țara asta. Începînd cu Klaus Iohannis și terminînd cu Eduard Hellvig.
Augustin Lazăr nu s-a prăbușit din funcție și nici nu cred că se va prăbuși.
Cu toate acestea a reușit deja să prăbușească un simbol al statului român postdecembrism:
Teza Revoluției din decembrie 1989. Din punct de vedere al statului postdecembrist, în decembrie 1989 România a fost singura țară din Europa de Est care a răsturnat regimul comunist prin Revoluție.
Glorie românilor, care – spunea teza oficială - au avut un moment de răscruce istorică, un moment în care au arătat lumii că nu sînt un popor de mămăligari.
M-am numărat printre cei care atît pe plan intern, cît și pe plan extern, am contestat teza Revoluției la o lună de la evenimentele din decembrie 1989, mai precis în amplul eseu din Expres, 23 februarie 1990, 22 decembrie 1989 – o după-amiază cu prea multe întrebări.
Despre cîte am încasat pentru îndrăzneala de a contesta unul dintre marile simboluri ale Istoriei noastre naționale, într-un context în care punerea la îndoială a Revoluției era identificată cu manifestarea contrarevoluționară de tip comunist, inutil să mai reamintesc aici. Ulterior, alți istorici și publiciști au confirmat, pe bază de documente, teza potrivit căreia în decembrie 1989 a fost o Lovitură de stat pusă la cale de Grupul Ion Iliescu.
Teza Loviturii de stat a fost o constantă a preocupărilor mele.
Sînt cel care într-un interviu de la B1tv i-am smuls lui Victor Stănculescu mărturisirea că în decembrie 1989 a fost o lovitură de stat militară.
Luni, 8 aprilie 2019, pentru a contracara scandalul provocat de dezvăluirile privind trecutul său de procuror comunist, Augustin Lazăr a convocat o conferință de presă pentru a ne anunța c-a trimis în judecată Dosarul Revoluției. Cum îi stă bine unui politruc, Augustin Lazăr a simțit nevoia unei scăldări în ceea ce s-ar numi momentul istoric:
„Este un moment deosebit pentru justiția militară în special și pentru justiția română în general, un moment care marchează îndeplinirea unei datorii profesionale, dar și a unei datorii de onoare față de istorie și față de patrie.
Finalizarea acestei cauze de către colegii noștri, procurorii militari, reprezintă realizarea unuia dintre cele mai importante obiective din proiectul de management pe care mi l-am asumat public în urmă cu trei ani: soluționarea «dosarelor istorice»!”
Teza fundamentală a Dosarului? În decembrie 1989 n-a avut loc o Revoluție, ci o Lovitură de stat pusă la cale de un Grup preconstituit. Pentru cucerirea Puterii, Grupul preconstituit a creat fenomenul Teroriștilor și a înscenat Procesul Ceaușeștilor.
Prin vocea procurorului general Augustin Lazăr, statul român și-a asumat Teza Loviturii de stat din decembrie 1989.
Discursul lui Augustin Lazăr și Comunicatul Parchetului au fost salutate imediat de Klaus Iohannis.
Prin urmare Teza Loviturii de stat e binecuvîntată și de Președintele României.
Teza Loviturii de stat devine teză oficială.
Consecințele acestei asumări sînt incalculabile în numeroase planuri. Primul și cel mai important se referă la dispariția din punct de vedere oficial a unui moment de mîndrie națională. În decembrie 1989, românii au făcut o Revoluție. Francezii au comparat-o chiar cu Revoluția lor din 1789.
Motivul acesta a dispărut din punct de vedere oficial.
Românii n-au făcut nicio Revoluție.
Românii au fost victimele unei Lovituri de stat.
Dacă în decembrie 1989 n-a avut loc o Revoluție, ci o răsturnare a lui Nicolae Ceaușescu de către un Grup care a pus astfel mîna pe putere, atunci regimul Ceaușescu a fost legitim.
Cum regimul Ceaușescu a fost susținut și de procurorul Augustin Lazăr, atunci tot ceea ce a făcut Augustin Lazăr ca procuror comunist, și mai ales ca șef al Comisiei de eliberări condiționate, a fost legitim atît din punct de vedere politic, cît și din punct de vedere moral. Deținutul Iulius Filip pusese la îndoială ordinea constituțională comunistă. Refuzîndu-i eliberarea condiționată, Augustin Lazăr a procedat corect chiar din punct de vedere istoric.
Potrivit Comunicatului Grupul preconstituit trimis acum în judecată a creat atmosfera teroristă pentru a justifica Parodia de proces de la Tîrgoviște. Despre Proces eu cel puțin am scris zeci de articole menite a dovedi Parodia. Teza mea era însă a unui istoric. Acum teza devine oficială, asumată prin vocea procurorului general al României de chiar statul român și binecuvîntată de șeful statului.
Se impune ca o concluzie logică reabilitarea juridică a soților Ceaușescu, victime ale Grupului preconstituit.
Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la evenimentele din decembrie. Pînă acum puteam vorbi de împlinirea a 30 de ani de la Revoluția din decembrie 1989. Acum însă din punct de vedere oficial, trebuie să vorbim de 30 de ani de la Lovitura de stat prin care regimul Ceaușescu a fost răsturnat de un Grup de complotiști.
În mai multe rînduri, referindumă la Procesele CPEx, am scris că nu putem judeca penal Istoria.
Nu putem judeca penal Istoria nici în cazul lui 23 august 1944, cînd mii de militari români au căzut prizonieri la ruși, pentru că Regele a anunțat un armistițiu despre care nici măcar Armata Roșie nu știa nimic.
În cazul Dosarului Revoluției avem de a face cu o încercare de a judeca penal Istoria.
Consecințele acestei aberații se văd în asumarea de către statul român a tezei că în decembrie 1989 n-a fost o Revoluție, ci o Lovitură de stat.