Procurorii Parchetului General au deschis un dosar penal și verifică informațiile apărute în spațiul pubic și dezvăluirile făcute de fostul deputat Vlad Cosma. Conform comunicatului, magistrații verifică activitatea procurorilor de la DNA Ploiești.
”Ca urmare a solicitărilor mass-media de a prezenta un punct de vedere în legătură cu relatările jurnalistice referitoare la o serie de aspecte vizând activitatea unor procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Structura Teritorială Ploiești, Biroul de informare și relații publice este abilitat să comunice următoarele:
Secția de urmărire penală și criminalistică efectuează cercetări într-o cauză penală constituită ca urmare a înregistrării unei plângeri penale și care vizează aspectele prezentate de către mass-media. Totodată, Inspecția Judiciară – din oficiu și la solicitarea președintelui Consiliului Superior al Magistraturii – efectuează verificări prealabile pentru a stabili dacă există indicii privind săvârşirea vreunei abateri disciplinare cu privire la aceleași aspecte”, se spune în counicat.
Conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție are deplină încredere că atât investigația penală cât și verificările prealabile vor fi efectuate cu profesionalism și vor elucida aspectele semnalate în mass-media.
Postul de televiziune Antena 3 a prezentat, pe 11 februarie, mai multe înregistrări audio în care erau redate presupuse discuţii ale procurorului şef al Serviciului Teritorial Ploieşti al DNA, Lucian Onea, cu fostul deputat Vlad Cosma, trimis în judecată într-un dosar de corupţie, referitoare la falsificarea unor probe din dosare.