Politica lui Augustin Lazăr: Kovesi va controla ce au făcut procurorii ei în dosarele politice. Editorial de Simona Ionescu
Editura Evenimentul si Capital

Politica lui Augustin Lazăr: Kovesi va controla ce au făcut procurorii ei în dosarele politice. Editorial de Simona Ionescu

Autor: | | 6 Comentarii | 22286 Vizualizari

În editorialul său despre „Republica procurorilor”, Dan Andronic atrăgea atenția asupra mișcării abile a procurorului general Augustin Lazăr prin care a salvat-o pe fosta șefă a DNA, revocată pentru un management prost, de a merge la DIICOT Sibiu. Și tot Dan reproducea o declarație a lui Călin Popescu Tăriceanu care mi-a atras atenția și care merită dezvoltată fiindcă, dincolo de ea, se întrevede viitorul actului de justiție.

Procurorul Lazăr de multă vreme are apetenţă pentru politică. Are discursuri politice, ne atrage atenţia ce trebuie să facem”, susține liderul ALDE, un liberal care face politică de 28 de ani și care l-a mai „întâlnit” în cariera sa pe Augustin Lazăr. Erau anii când la comanda țării se afla CDR și președintele Emil Constantinescu, iar Tăriceanu era deputat din partea PNL, partid aflat la guvernare prin alianța CDR.

Din 1998 și până în 2001, Augustin Lazăr a fost o persoană importantă în Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (Parchetul General), fiind numit de procurorul general Mircea Criste ca șef al Secției anticorupție, urmărire penală și criminalistică. Lazăr era și magistratul care gestiona toate informațiile venite de la serviciile secrete, conform primului protocol instituțional, semnat în 1998. Un om, așadar, care știa multe, care a interacționat cu clasa politică de la cel mai înalt nivel și care cunoaște foarte bine organizarea și mecanismele specifice instituției pe care azi o conduce din postura de procuror general al României.

Varianta pentru păstrarea Laurei Codruța Kovesi în cadrul Parchetului General nu cred că i-a venit peste noapte lui Augustin Lazăr. Unii zic că a vrut să-l salveze pe președintele Iohannis de furia Codruței Kovesi care, ajunsă la Sibiu, i-ar fi pregătit dosare din perioada în care acesta era primar. Bașca, povestea cu casele! Posibil, dar mi se pare prea simplă varianta chiar dacă nu e de neglijat căci, ca mișcare politică, lui Lazăr îi convine ca președintele să creadă un asemenea zvon.

Miza mai mare mi se pare a fi, însă, semnarea Ordinului nr. 1412/2018 prin care a dispus delegarea Laurei Codruța Kovesi în funcția de procuror la Serviciul de îndrumare și control din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție începând cu data de 11 iulie 2018. Prin această mișcare, Augustin Lazăr nu numai că salvează privilegiile lui Kovesi, dar se poziționează și politic, așa cum bine sesiza Tăriceanu. Și am să explic ce mă determină să cred acest lucru.

Cândva, Serviciul de îndrumare și control era considerat un „cimitir al elefanților” din Parchetul General, acolo unde eșuau toți șefii cei mari schimbați din funcții. De analizele lor manageriale nu se interesa nimeni. Procurorul general, în subordinea căruia se afla la modul direct acest serviciu, nu mai era interesat de activitatea procurorilor din fosta echipă. Când a fost schimbat din funcție la propunerea ministrului Valeriu Stoica, Nicolae Cochinescu, tatăl actualei șefe a DNA, Anca Jurma, a făcut un stagiu de circa un an în acest „cimitir al elefanților”.

Azi, lucrurile se prezintă altfel. Regulamentul după care funcționează serviciul condus acum de Laura Codruța Kovesi este bine structurat și dă posibilitatea acesteia ca ea să fie cea care va controla tot și va decide dacă procurorii ei din DNA au anchetat și trimis aiurea oameni în judecată. Iar Augustin Lazăr știe bine acest lucru. Așa cum știe că puterea lui Kovesi va continua să sporească, fiindcă ea își exercită atribuțiile de control ierarhic și evaluare, în numele procurorului general al României, asupra tuturor șefilor din parchete, la nivelul țării.

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Opinii EVZ

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate