Augustin Lazăr i-a scris lui Klaus Iohannis să sesizeze CCR. Vezi MOTIVUL

Procurorul general Augustin Lazăr a trimis scrisori preşedintelui României, Klaus Iohannis, șefei Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Cristina Tarcea şi Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţie de neconstituţionalitate a Legii salarizării unitare.

"Considerentele avute în vedere sunt prevederile constituționale cu privire la Ministerul Public, componentă a autorității judecătorești, precum și deciziile Curții Constituționale potrivit cărora procurorii au, ca şi judecătorii, statut constituţional de magistraţi. De asemenea, prin deciziile anterioare, Curtea Constituțională a statuat că principiul egalității de drepturi presupune reglementarea și aplicarea unui tratament juridic similar tuturor subiecților de drept aflați în situații juridice similare.

Pe cale de consecinţă nu poate fi acceptată crearea unei reglementări care să instituie statute financiare distincte celor două categorii profesionale, judecători şi procurori. Având în vedere cele de mai sus, în scrisorile menționate se arată că diferenţele de salarizare între judecători şi procurori sunt neconstituţionale, încălcându-se astfel prevederile art. 1 alin. 5, art. 16, Capitolul VI – Autoritatea Judecătorească art. 131 şi art. 132 din Constituţia României", arată Augustin Lazăr în scrisoarea citată de stiripesurse.ro.

Procurorii s-au arătat foarte nemulțumiți că se există diferențe mari între ei și judecători și îi solicită președintelui Iohannis să atace, pe acest motiv, Legea salarizării la Curtea Constituțională, informează România TV.

Legea salarizării a fost adoptată, miercuri, în Parlament și acum a plecat la promulgare la Cotroceni. Președintele are dreptul de a contesta legea la CCR.