Augstin Zegrean: O mare parte din actuala legislaţie românească trebuie rescrisă. Am expertiza pentru a contribui

Augustin Zegrean, fostul preşedinte al Curţii Constituţionale a României (CCR), vehiculat ca posibil candidat din partea PNL la alegerile parlamentare din iarnă, a declarat, pentru News.ro, că, o mare parte din actuala legislaţie românească trebuie rescrisă. El a adăugat că posedă expertiza necesată pentru a contribui la acest proces de reformă a legislaţiei.

În opinia sa, mare parte din actuala legislaţie românească trebuie rescrisă.  

”Toată legislaţia noastră a fost făcută în grabă, ba pentru aderare, ba post-aderare, totul s-a făcut în goana calului şi trebuie rescrisă. Eu am convingerea că am expertiza necesară pentru a contribui, măcar, la rescrierea legislaţiei”, a explicat fostul preşedinte al CCR.

În luna iulie, numele lui Augustin Zegrean a fost vehiculat în contextul preluării preşedinţiei filialei PNL Bistriţa. Senatorul Dorin Dobra preciza, atunci, pentru News.ro, că s-a gândit la fostul preşedinte al CCR, Augustin Zegrean, fiind o variantă pe care a luat-o în calcul, ţinând cont de finalizarea mandatului său la CCR. Dobra a ţinut să menţioneze că, din câte a înţeles, Zegrean nu doreşte să revină în politică.  

Augustin Zegrean a activat în politică, înainte de a deveni judecător al Curţii Constituţionale. Astfel, la alegerile din 1990 a obţinut un mandat de senator în judeţul Bistriţa Năsăud, din partea Frontului Salvării Naţionale (FSN). În legislatura 1990-1992 a fost vicepreşedintele Comisiei Juridice a Senatului şi membru al comisiei de redactare a Constituţiei României.

Ulterior a devenit membru al Partidului Democrat. La alegerile din 2004, a fost ales ca deputat de Bistriţa-Năsăud pe lista PD. În această calitate, a fost membru în Comisia juridica de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor.

Augustin Zegrean a fost judecător al Curţii Constituţionale, numit de Preşedinţie, începând cu anul 2007, iar din 2010 a deţinut funcţia de preşedinte al CCR. Mandatul său de judecător al Curţii s-a încheiat anul acesta, în luna iulie.