Audieri în familie. Cam așa se poate numi episodul de azi din dosarul lui Bogdan Olteanu. Procurorii DNA au decis ca părinții acestuia, precum și fosta soție, să fie audiați.
Dănuț și Ecaterina, părinții lui Bogdan Olteanu, precum și Cristina Andone, sunt audiați de procurorii DNA, arată hotnews.ro.
Toți cei trei au fost chemați să dea declarații în calitate de martori, această propunere fiind făcută și de către apărătorul lui Bogdan Olteanu.
Bogdan Olteanu este acuzat de procurori că ar fi primit mită un milion de euro de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, pentru a-l pune ca guvernator în Delta Dunării pe jurnalistul Liviu Mihaiu.