Gândirea constructivă şi arborarea unui zâmbet permanent te fac să obţii sprijin chiar de la persoanele care nu te plac aşa de mult. Ai o zi favorabilă, mai ales în domeniul intereselor tale. Din nou o zi relativ favorabilă intereselor tale personale.
22 iunie
Au trecut 80 de ani, o viață de om. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR
Pe 22 iunie s-au născut George Vancouver, Giuseppe Mazzini, Meryl Streep, Erich Maria Remarque, Kris Kristofferson, H. Rider Haggard, John Dillinger, Sir Julian Sorrell Huxley, Bill Blass, Alexandru Ghika, Rodion Cămătaru, Adrian Năstase.
În calendarul creştin-ortodox sunt Sfinţii: Grigorie dascălu, Mitropolitul Ţării Româneşti, Eusebie, Zenon, Galaction şi Zina.
Continuă sărbătorile solstiţiului, dar nu se mai ştie cum şi ce.
Acum exact 80 de ani România începea discutabila și tragica aventură al celui de al Doilea război mondial. O viață de om. Părerea mea, vorba lui Nicu Văcăroiu. Ce s-ar fi întâmplat dacă vanitosul mareșal Antonescu și-ar fi oprit armatele, la fel ca și finlandezii, după ce recuperase teritoriul pierdut? Bună întrebare! Să ne reamintim că Statele Unite au declarat război României numai după ce devenise agresoare, trecuse Nistrul, intrase cu armata pe un teritoriu străin.
Ce s-ar fi întâmplat dacă România, la fel ca Finlanda, s-ar fi oprit cu armata la granița tradițională a teritoriului. Recuperând Basarabia ocupată de sovietici. Bun, poate finlandezii nu sunt cel mai bun exemplu și pe ei i-a mâncat în... și au ocupat Karelia de Est, o regiune care nu aparținuse nici Ducatului, nici Republicii finice.
Dacă românii nu ar fi trecut Nistrul, vă spun eu, nemții ar fi câștigat războiul! De ce? Simplu, trupele române nu ar mai fi ajuns la Stalingrad, prost echipate, fără armament antitanc și demoralizate. Rușii nu ar mai fi putut rupe frontul, în fața unor unități germane de linie și probabil că Stalingradul ar fi căzut în mâna germanilor. Germanii și-ar fi reluat ofensiva spre Caucaz și ar fi ajuns la mult râvnitele câmpuri de petrol. O istorie alternativă, dar îmi plac așa de mult realitățile paralele!
Sunt un om al păcii, tata a plătit războiul cu tinerețea lui și cu coșmaruri care îi tulburau somnul. Fostul pilot pe avioanele de asalt m-a crescut ca pe un om al păcii. Pacea trebuie salvată întotdeauna, așa mi-au spus și profesorii mei cei mari – prin tratative, negocieri, compromisuri. Numai proștii nu se înțeleg, nu cad la pace!
Dar nici Biden, nici Putin nu sunt proști. A început să transpire, sigur, prin nelipsitele teorii ale conspirației, ce au vorbit și stabilit cei doi giganți în Elveția. Nimic foarte spectaculos, ”rămâne cum s-a stabilit” cu excepția Chinei. China a început să-l enerveze și pe Vladimir Vladimirovici. Știți ce a făcut? A mutat frontierele! Nu mult, dar... Bun, rușii s-au prins imediat că nu degeaba au câteva mii de sateliți militari de supraveghere. Știți ce au răspuns chinezii? Că a fost inițiativa neaprobată de la centru a unor tineri patrioți din regiune. Și că frontierele sunt cele de dinaintea conflictului sovieto-japonez din WW2. După cum știți China a fost ocupată parțial de japonezi, care, mai apoi, au vrut să testeze capacitatea militară a URSS în Extremul Orient, în anul 1939, la Halhin Gol, în Manciuria. Japonezii au luat bătaie și au pierdut o armată întreagă, iar rușii, după bunul lor obicei, au mutat frontiera. Nu mult, dar ca să se țină minte. Acum ”tinerii patrioți” spun că nu China a pierdut, ea a câștigat războiul alături de aliați, așa că frontierele trebuie să fie cele de dinaintea războiului sovieto-japonez. Ca tot ceea ce ține de Orient, mai apropiat, sau mai depărtat, este complicat și greu de înțeles pentru un european. Oricum, nu ați fost informați de presă, este o informație clasificată. Prin faptul că acest conflict de frontieră nu a fost făcut public, înseamnă că cele două părți sunt pe cale să ajungă la un compromis. Acum, să fim drepți, cui îi mai pasă de câțiva kilometri pătrați de la dracu cu cărți, Doamne, iartă-mă? Ei, uite că le pasă la ”tinerii patrioți” care nu mai primesc ordine de la centru!
Sunt cam obosit după câteva zile ciudate și pline de semne. Dar acum mă duc să revăd un film, o epopee războinică, mi-a cerut-o starețul Cristian: „The 13th Warrior” după textul lui Michael Crichton, „Eaters of the Dead”. Cu Antonio Banderas în rolul principal, actorul care îmi aduce aminte de prietenul meu, sauditul Saad. În tinerețe, astăzi este un alt arab chel și gras, dar cu nasul mare și coroiat al lui Saud. Vreau să mă cufund în filosofia vikingă, a celor care râdeau mai tot timpul de moarte, furtuni, stânci, sau adversari, dar deveneau serioşi şi temători când era vorba de spirite.
„Iată, îmi văd tatăl! Iată, îmi văd mama! Iată, îmi văd fraţii şi surorile! Iată, îmi văd tot neamul meu, de la începuturi! Iată, ei mă cheamă să fiu cu ei! În Walhalla, unde cei curajoşi trăiesc pentru totdeauna!”
Frumos film, frumoasă filosofie, cartea însă este splendidă, ca toate cele scrise de Michael Crichton! V-o recomand, sunt puţine lucrurile bune, astăzi.
Astăzi, care trece, pentru că mâine, este – şi avem mereu o șansă enormă, o nouă speranță, o altă zi!
HOROSCOP 22 iunie 2021
BERBEC E o zi activă, densă. Dar, mai mult ca oricând, te preocupă muzica, asculți, poate la căști, melodiile tale preferate. E un semn de sincronicitate ale celor trei corpuri ale tale, e de bine! Nu poţi să-ţi schimbi viaţa instantaneu, nu ai o baghetă magică ca Harry Potter. Timpul este energia care schimbă viaţa. Stai liniştit, de fapt nu prea liniştit, că nu ai cum. Te nemulţumesc o mulţime de lucruri. Corect. Dar aşteaptă momentul, urmăreşte oportunitatea, fii pe fază. Astăzi dacă nu te iei după aparenţe şi analizezi bine detaliile şi te informezi corect, poţi evita o cheltuială. Trebuie să te concentrezi pe problemele obişnuite, simple, cotidiene, liniştea şi calmul îţi aduc eficacitate şi succes.
TAUR Nu mai poți, semnele de pământ suportă greu căldura. Oferă-ți pauze și bea ceai. Da, ceai verde, cald! Este un principiu al termodinamicii, ceea ce îți propun, folosit oriunde în Orient. Nu este nimic negativ, eşti în plină formă, dar uneori, influenţele negative provoacă dezordine. Nu te implica în proiecte sau în cauze pierdute, evident, de la început. Nevoia de siguranţă şi de stabilitate materială te fac să te gândeşti la viitor, la planuri. Aşa intri sigur în depresie, pentru că nu ai nicio soluţie. Adevărul este dincolo de tine, vorba filmului. Eşti un taur din marea turmă a celor care au luat împrumuturi, sau leasing. Ţi-ai pierdut libertatea. Uită ieri, trăieşte astăzi, mâine - mai vedem – asta este toată filozofia la care ai fost obligat.
GEMENI Din nou, niște praguri de trecut. Vorbește liber, dă curs intereselor tale ca să obții ajutorul necesar. Poate și alții au aceleași interese, poți încheia alianțe temporare, dar utile. Promovează-ţi interesele cu îndrăzneală – stelele îţi sunt favorabile, atît în afaceri cît şi în dragoste. De fapt, pentru un procent dintre Gemeni, pare a fi o nouă relaţie sentimentală. Surprize plăcute. Poţi să-ţi îmbunătăţeşti astăzi modul de viaţă de o manieră agreabilă. Ai o stare de surescitare cerebrală, provocată de multele gânduri. Dar şi de problemele pe care le ai. Totuşi, filozofia ta de viaţă te face să vezi lucrurile dintr-un unghi mai favorabil, dintr-o perspectivă mai bună.
RAC Gândirea constructivă şi arborarea unui zâmbet permanent te fac să obţii sprijin chiar de la persoanele care nu te plac aşa de mult. Ai o zi favorabilă, mai ales în domeniul intereselor tale. Din nou o zi relativ favorabilă intereselor tale personale. Totuşi nu lua lucrurile în tragic dacă total sau parţial lucrurile întârzie, sau nu se finalizează chiar cum îţi doreai. Este şi o zi bună de discuţii cu partenerii, fie de viaţă, fie de afaceri, în sensul analizei şi trasării unor proiecte viitoare. Poţi trece cu uşurinţă un obstacol dacă iei în serios sfaturile unei persoane competente în domeniu. Mai ales dacă este o problemă de sănătate, medicală, sau de dietă. Concepţia nativilor din Rac, zodie de apă, despre bunuri şi bani, suferă astăzi o modificare minoră. Urmare unor informaţii din presă.
LEU Eşti stresat, dar nervozitatea ta se datoreşte oboselii cronice şi căldurii dar, mai ales, toxicității media. Izolează-te de sursele de anxietate și o să trăiești mai mult și bine! Elimină cauza şi vei combate efectul! Evită sau amînă orice întîlnire sau decizie importantă şi petrece ziua într-un cadru plăcut şi confortabil. Călătoriile, însă, sunt bine aspectate. La serviciu, sau unde activezi, ai o opinie corectă despre un coleg. Care coleg, la rândul său îţi va fi de mare ajutor în viitorul apropiat. Astăzi radiezi optimism şi energie şi îi influenţezi favorabil pe cei din jur, îi motivezi. Adaugă şi o vorbă bună, o laudă.
FECIOARĂ Domeniul sentimental, dragostea, este pozitiv influenţată, la fel şi charisma proprie a nativilor din zodie - profită de favorile stelelor, dar fără să exagerezi. Zâmbeşte, fii cordial! O zi bună pentru că regăseşti un obiect sau o relaţie care s-a pierdut sau s-a eclipsat. Cu o Lună afectată nu te baza foarte mult pe intuiţie, totuşi ideile îţi vin foarte repede – găseşti soluţii şi legături la toate situaţiile prezentate astăzi. Astăzi ai dificultăţi să te adaptezi la ambianţă, la ritmul impus, probabil şi din cauza căldurii. Trebuie să te menajezi, nu face eforturi mari astăzi, oboseala ta a devenit cronică. De asemenea nu trebuie să te laşi distras şi influenţat de veştile care circulă la serviciu. De obicei tensiunile produc alte tensiuni şi lipsă de productivitate. Şi tu nu vrei asta! Pe seară, poate un masaj, poate puțină mișcare, dacă ai curte, pot să-ţi reducă din suma tensiunilor provocate de griji.
BALANŢĂ Veşti bune pe care nu prea le mai aşteptai, dar la care sperai. Mici favoruri din partea anturajului apropiat, a familiei. Seara plăcută, la un spectacol, pe net, în curte, dacă ai sau la o terasă în vecini. Poate fi cea mai profitabilă zi a săptămânii. Eşti deosebit de inspirat în afaceri, în special în achiziţii şi cumpărături. Amorul, de asemenea, este bine aspectat. Profită de favorurile stelelor şi comunică cu anturajul. S-ar putea să ai surprize plăcute. Soarele ghideză acţiunile tale în sensul cel bun. Norocul este de partea ta, mediul social îţi este binevoitor, iniţiativele pe care le iei sunt pozitive. Optimismul şi entuziasmul îţi dau aripi ca să avansezi pe calea ta, pe drumul tău ales. Totuşi, fii foarte atent la anturaj, la cei care profitând de faptul că te afli „pe caii cei mari” vor să-ţi smulgă o promisiune, un angajament.
SCORPION Spiritul tău agresiv caută înfruntarea, dar senzualitatea ta cere răsfăț și tandrețe. În duo pregătește o cină cu ciocolată și șampanie - solo, ia mobilul și vezi cum, unde și cu cine! Fii tolerant şi emană impresia ca trebuie să domneasacă un spirit de fair-play – „...o să avem de câştigat cu toţii!” Foarte bune aspecte. Fii agresiv şi incisiv în acţiuni, toate trebuie să iasă astăzi. Cu toate că s-ar cuveni să te odihneşti plenar, oboseala îşi spune cuvântul, programul se schimbă în ultimul moment, dar îţi face plăcere. Eşti pe cale să realizezi o ambiţie secretă. Seara favorabilă relaţiilor sociale sau de amor – poate un spectacol pe net, poate o cină în doi. Atenţie la stările emoţionale, nu te lăsa ofensat sau întristat din nimicuri!
SĂGETĂTOR Prudenţa, vigilenţa şi reţinerea trebuie să fie coordonatele tale pentru astăzi, mai ales daca conduci în traficul aglomerat din oraş. Seară plăcută, în aer liber, la o terasă, sau în curte la un prieten. Pune-te pe treabă cu multă hotărâre şi tenacitate. Eşti în întârziere şi ştii asta. Stelele spun să te grăbeşti. Pe de altă parte, nu uita că perseverenta oarba este arma celui lipsit de imaginatie. Nu-ti risipi inutil fortele, daca vezi ca nu reusesti, schimba modul de abordare ! Pe total o zi cam monotonă, lipsită de nerv, care nu te motivează, dar în care trebuie să fii prudent. Atenţie, astfel de zile sunt periculoase pentru că îţi adorm atenţia! Totul apare destul de neclar si confuz. Doresti mai multa claritate si lumina. Timpul rezolva totul, sau așa se spune. Puţintică răbdare, vorba lui Caragiale.
CAPRICORN Conjunctura arată că astăzi poţi coopera foarte bine cu semnele de aer şi foc, dar mai puţin fericit cu semnele de apă și pământ. Evită, în special, Scorpionii și Peștii dar şi Fecioarele. O veste de departe, o informatie, un telefon, sau un e-mail. Ceva de natura aceasta îti sugereaza astăzi ca trebuie sa faci urgent o schimbare în viata ta! Esti obosit si nu prea ai chef de discutii. Cu nimeni. Mai bine fa-ti ordine in hartii sau in foldere. O sa gasesti ceva ce iti va da o idee grozava! În ceea ce priveşte sănătatea stelele te averizează că bei prea puţine lichide. Nu uita că o apă de bună calitate este cheia sănătăţii şi a unei vieţi lungi. Nu lăsa pe nimeni, chiar bine intenţionat, să facă pe mediatorul în problemele tale sentimentale sau familiale. Astăzi fii mai „zen”, zâmbeşte şi spune lucruri interesante!
VĂRSĂTOR Astăzi poți, fără mult efort, să comunici bine cu cei din jurul tău. Ești înțeles și îi înțelegi, domnește o atmosferă de cooperare. Încearcă să stabilești alianțe, protocoale nescrise. Ziua de astăzi se anunţă liniştită – poate este un prilej, rar de altfel, să te gândeşti la tine şi la interesele celor dragi. Vitalitatea ta se situază la un nivel acceptabil, totuşi, trebuie să mai lucrezi la forma fizică şi să dai jos kilogramele în plus. Ceva mişcări în faţa ferestrei deschise, dimineaţa. Sau poţi fugi cu căţeluşul prin parc. Sau, în curte, dacă ai. La serviciu dai dovadă de o autoritate şi duritate care nu sunt pe gustul tuturor. Dar câte bordeie, atâtea obiceiuri - nu te lăsa impresionat şi continuă. Ai dreptate! Totul este să te opreşti la timp, să nu exagerezi, să nu devii oaia neagră a colectivului.
PEŞTI Ai o pofta teribilă de lucruri bune. Poate, un magazin cu lucruri frumoase? Un prânz libanez stropit cu vin Lupi, de la Gitana? Sau, un film bun, pe net! Uneori, satisfacerea capriciilor e absolut necesară! Astăzi trebuie să faci un mic efort. În sfera cooperării, colaborării, lucrului în echipă. Nu te risipi în multe direcţii, pierzi energie preţioasă şi fără rezultat. Deci, nu alerga după doi iepuri! Puţină iscusinţă, chiar şiretenie, nu strică, pentru rezolvarea problemelor de astăzi. Este bine să judeci lucrurile şi oamenii din mai multe puncte de vedere. Nu te lăsa impresionat doar de un aspect. Nu fi superficial! Este momentul să te ocupi de problemele tale administrative. Nu lăsa să se acumuleze probleme mici, care pot deveni necazuri mari. Dar, dă curs şi capriciilor, de ce trăieşti, nu ca să te bucuri de viaţă? Bună întrebare!