Au trecut 50 de ani... Ce au lăsat oamenii pe Lună? HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Tradiţional, pe 20 iulie, o zi importantă în calendarul creştin, este Sf. Mare Prooroc Ilie Tesviteanul, prin excelenţă patronul verii şi amintind, prin stăpânirea atmosferei, în special a ploii, dar şi a fulgerelor, a trăsnetelor şi a tunetelor de Marele Zeus (Jupiter), stăpânul oamenilor şi al zeilor.

20,21 iulie

 

Au trecut 50 de ani... Ce au lăsat oamenii pe Lună? HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

 

 

 

Pe 20 iulie s-au născut Sir Edmund Hillary, Francesco Petrarca, Carlos Santana, Nathalie Wood, Theda Bara, Diana Rigg, Adrian Păunescu, Gh. Munteanu-Murgoci, Paul Bujor, Vasile Răşcanu, iar pe 21 iulie, Ernest Hemingway, Robin Williams, baronul Paul Julius von Reuter, Cat Stevens, Vasile Alecsandri, Corneliu Leu, Ioana Diaconescu, Ion Biberi, Simion Bărnuţiu.

 

 

"Evenimentul Zilei" din 20 iulie 1940, a fost lansarea campaniei "V" de la Victorie. Erau ani de război, ani grei pentru democrațiile Occidentale. Campania a fost lansată în Marea Britanie, de BBC cu primele note ale Simfoniei a V-a de Beethoven: ”. . . –” care înseamnă, în alfabetul Morse, litera "V". A fost o campanie câştigătoare!

 

 

În dimineaţa zilei de sâmbătă, pe 20 iulie, Soarele intră, în mod convenţional, în Zodia Leului. Este surprinzător şi neplăcut să constaţi că încă se mai confundă Constelaţiile cu Zodiile, chiar în secolul XXI şi chiar de oameni de ştiinţă. Iar Astrologia este în continuare considerată o „modalitate de a ghici”.

 

Vedeţi, din punctul de vedere al categoriei filosofice nu este nicio deosebire între meteorologie şi astrologie: prima prevede starea vremii, iar a doua prezice starea oamenilor!

 

Sigur că este un fapt minor, insignifiant pe lângă marile probleme sociale şi politice pe care le avem. Da, dar acest lucru demonstrează că oricine şi oricând îşi poate da cu părerea despre orice, fără a avea competenţa sau cunoştiinţele necesare. Este ceea ce se întâmplă aici şi acum în politica românească!

 

Tradiţional, pe 20 iulie, o zi importantă în calendarul creştin, este Sf. Mare Prooroc Ilie Tesviteanul, prin excelenţă patronul verii şi amintind, prin stăpânirea atmosferei, în special a ploii, dar şi a fulgerelor, a trăsnetelor şi a tunetelor de Marele Zeus (Jupiter), stăpânul oamenilor şi al zeilor. Sf. Ilie este patronul albinelor (există un ritual secret ştiut astăzi numai de câţiva apicultori, pentru sănătatea albinelor şi producţie mare de miere) şi al unor plante magice de leac (busuioc) care se consacră prin sângele unui cocoş. Negru. Ziua se ţine cu sfinţenie, altfel grele pedepse cad pe capul păcătosului. Se împarte, se duc fructe la Biserică.

 

Această sărbătoare creştină a fost suprapusă, ca mai toate sărbătorile creştine, pe suportul unei vechi sărbători europene. "Această suprapunere, uneori înlocuire de zei şi sărbători este proprie religiilor orientale, intolerante şi inflexibile" spunea Mircea Eliade.

 

Traco-geto-dacii îl sărbătoreau astăzi pe meşterul Dabatopeios. "Dabatopeios se recomandă drept "zeul-dibaci" meşterul sacru capabil să potrivească metalele şi să folosescă focul în scop metalurgic." (Sorin Paliga, ”Mitologia Tracilor” 2008)  

 

Dar dacii aveau multe denumiri pentru foc, aşa cum tibetanii au multe denumiri pentru zăpadă. De exemplu două dintre ipostazele focului s-au păstrat şi în limba română: "pur", în "pururi, pururea" este focul etern al Cosmosului, al stelelor şi al Soarelui; "vatră" este focul casnic, plasma domestică, care ne încălzeşte, coace pâine şi făureşte armele din metal, focul îmblânzit de marele zeu Dabatopeios. "Zbel" sau "geb" sunt forme nepăstrate în limbile moderne, dar provin din Zbelsurdos sau Gebeleizis, este focul zeilor, poate fulgerul, poate focul Elm, sau efectul Corona sau cine ştie ce "armă radiantă".

 

Era mare sărbătoare la daci şi ţinea trei zile. Se strângeau tinerii de peste tot ca să se cunoscă, să se promită unul altuia, să lege prietenii şi chiar căsătorii. Acum se făureau armele din bucăţile de fier meteoric sau din vinele găsite prin mine şi peşteri. Numai armele se puteau făuri din metal, era strict interzis să lucrezi pământul cu metal pentru că "se spurca". Iar păstorii îşi făceau treaba lor, trebuiau împărţite turmele.

 

Se spuneau poveşti la focul de noapte şi se făurea viitorul în spiritul drept dar şi petrecăreţ şi vesel al dacilor.

 

"Evenimentul Zilei" din 21 iulie 1969 a fost primul om care a călcat pe Lună: "That's one small step for a man, one giant leap for mankind" cuvinte spuse de astronautul Neil Armstrong, la primul pas pe Lună, dar care a devenit şi el istorie, Neil s-a săvârșit din această viață pe 25 august 2012. Născut la 5 august 1930, Neil Armstrong a fost un Leu adevărat! Propoziţia pe care a spus-o pe Lună a fost aleasă de specialiştii NASA în PR dintre câteva mii de sintagme înălţătoare! Au trecut 50 de ani… Ce repede au trecut!

În noaptea de 21 iulie 1969, 20 iulie în State, exact acum 50 de ani, mi s-a făcut un cadou. Intrasem, în acel an, la Politehnică, în primii cinci, iar tata împreună cu prietenul lui dintotdeauna, avocatul Lucian Belcea, pe atunci procuror de Prahova, mi-au oferit o vacanţă pe care nu o s-o uit niciodată. În iulie eram la Cheia, tata îl ajuta pe Lucian să construiscă o căsuţă de vacanţă. Priceput mai era tata, doar făcuse Şcoala Normală şi trei ani de front! Se pricepea la orice, în construcții: betoane, tâmplărie, zidărie, dulgherie, instalaţii, electricitate.

Ei bine, Lucian Belcea a vorbit cu cei de la “farfurie” să mă lase şi pe mine să asist la aselenizarea primului om pe Lună. Farfuria era antena, radiotelescopul de comunicaţii spațiale de la Cheia, cel mai mare din ţară. Acum sunt două farfurii. Aşa că atunci am văzut isprava lui Neil Armstrong în culori şi în condiţii deosebite. Nu o să uit niciodată, dar în acel moment, în noaptea aceea magică de iulie, am avut impresia de teoria conspiraţiei, ceva nu era în regulă, ceva îmi suna atunci şi îmi sună şi acum fals! Apoi am luat cunoștiință de teoria conspirației, care spunea că omul a juns pe Lună… mult mai târziu!

Dar ceva nu îmi dă pace… Teoria conspirației spune că evreii din cadrul Programului Spațial Apollo, care nu erau puțini, au ales ziua Prorocului Ilie, cel cu carele de foc spațiale, pentru aselenizarea primului om pe Lună. Știau ei ceva… o taină mare! Să fie adevărat? Bună întrebare!

Dar poate că este interesant, pentru domniile voastre, să știți ce au lăsat oamenii pe Lună. Din anul 1959, când pe Lună a ajuns sonda sovietică Luna-2. După cum precizează NASA, în cifre. 79 de obiecte spațiale, module de alunizare, etaje de rachetă, sonde, vehicule lunare etc etc în greutate totală de circa 200 de tone. 6 drapele americane. 96 de pungi, scuzați, cu caca. 2 mingii de golf. 1 om, mai precis cenușa lui, este vorba de Dr. Eugene Shoemaker, un savant de renume în astronautică, care și-a dorit foarte mult să ajungă pe Lună. A ajuns, la doi ani după moarte!

 

Aşa cum şi eu, dragi lupi, padawani și hobbiți, o să continui să vă spun ceea ce ştiu, uneori sub forma unor poveşti, cât timp Forţa o să fie cu voi, ca să vă spună, dacă eu uit, că mereu, în definitiv, mâine este o altă zi!

 

☼     ♂      ♀

 

BERBEC   Sâmbătă desfăşori o mare cantitate de energie ca să rezolvi o parte din ceea ce ai de făcut. Drept urmare, stelele te sfătuiesc să-ţi oferi o duminică plăcută, liniştită şi relaxantă. Supraveghează-ţi, în acest weekend, cu mare grijă, dorinţa să deţii lucruri extravagante şi să faci cheltuieli foarte mari, sa investeşti în ceea ce nu îţi trebuie, de fapt! Cu toate că gândeşti prin o anumita logica, duminică, trebuie să-ţi urmezi mai ales intuiţia şi să laşi dialectica pentru altă dată; pentru că în lumea de astăzi interesele personale primează. Şi egocentrismul nu este nici logic, nici dialectic, ba dimpotrivă!

 

TAUR  Dorinţa ta este să revii la rutina unei zile obişnuite de sâmbătă: curăţenie, cumpărături, film! Astăzi şi mâine te interesează domeniul sentimental, emoţiile, dragostea, armonia. În acest weekend, mai exact sâmbătă dimineaţa, eşti pus în faţa unei decizii. Sâmbătă poţi să inviţi la masă un prieten bun. Ai atâta nevoie de o discuţie normală şi poate mai afli şi ceva noutăţi. Duminică nu trebuie sa risipeşti starea placută de lene şi răsfaţ cu proiecte belicoase despre ordine şi curaţenie, mai bine trage plapuma peste ochi! Lenea, comoditatea, este o arta, aşa că fii artist!

 

GEMENI   Familia ta se poate băga astăzi în viaţa ta sentimentală, dacă eşti foarte tânăr, sau nu este de acord cu programul tău de weekend! Poţi obţine pacea dacă faci unele mici compromisuri. trebuie să te hotărăşti sau să negociezi: să stai acasă cu pisica sau căţeluşul sau să ieşi pe seară pentru cine ştie ce fiţe la cluburi şi/sau peteceri incerte. Duminică trebuie să-ţi păstrezi calmul şi să dai dovadă de umor la unele informaţii mai ciudate pe care poţi să le primeşti. Un fenomen meteo sau o întârziere a unei persoane sau obiect îţi strică buna dispoziţie, dar nu pentru mult timp!

 

RAC   O perioadă în care dai dovadă de o energie şi tenacitate rar întâlnite la tine, în atingerea scopurilor programate în weekend. Se pare că este mai uşor să te distrezi decât să munceşti, nu? Sau să te coci plenar în bucătărie pentru cele cinci feluri de mâncare pentru săptămâna viitoare... De asemenea – vechea ta problema – amorul. Cu o astfel de configuraţie astrologica, ca în acest weekend, singurătatea te apasă din nou! Dar nu dispera, gândeşte-te câte necazuri ar fi putut să-ţi facă "jumătatea" sau "sufletul-pereche" şi poţi să faci haz de necaz. Stelele se bucură se te ajute în acest weekend, cum pot ele, de la distanţă!

 

LEU  Eşti mai emotiv decât de obicei, dar acest lucru te face în acest weekend redutabil. Reflexele tale emoţionale, sentimentale sunt foarte bune şi nimic nu te poate opri să-ţi atingi scopul. Egoismul bine temperat, însă, te salveaza de deceptii. Sâmbătă, zi plăcută, dedicată frivolităţilor, distracţiilor, favorabilă pentru mai toate, dar nimic nu se poate asemui cu un film la modă şi o cină la un restaurant bun! Pe total weekendul  este o perioadă bună, dar atenţie la deplasări sau călătorii, mai ales dacă vrei să profiţi de weekend şi să te duci la munte. Este şi sărbătoare aşa că poţi să te aştepţi la aglomeraţie şi incidente. Fii prudent!

 

FECIOARĂ  Bunele tale intenţii fac plăcere anturajului. Nu te reţine de la distracţii şi petreceri, dar oferă-ţi suficient timp de odihnă, eşti obosit şi în acest weekend trebuie să recuperezi. Repausul este poate, cea mai mare dintre încercări. Întotdeauna îţi faci programe peste programe şi duminică seara realizezi că nu ai avut timp să faci ceea ce doreai. În acest weekend propune-ţi doar câteva lucruri de făcut, ca să ai satisfacţia că le-ai realizat. Nu te încărca cu programe grandioase, ca în reclame! Şi odihneşte-te mai mult...

 

BALANŢĂ Păstrezi speranţa şi este foarte bine, optimismul şi o justă dozare a efortului te duc pe calea cea bună, fie că este vorba de frivole "afaceri de plajă", fie de ceva mai serios! Lucrurile încep să meargă spre bine.  Ceva nervi din cauza unor tensiuni în anturaj. Probleme de cearceaf sau de pic-nic, nimic important, stai la locul tău! Situaţie pe care trebuie să o rezolvi cu diplomaţie zâmbitoare şi să treci mai departe. Duminica este o zi de aranjat şi verificat garderoba pentru sezonul şi mai cald, poate pentru vacanţă sau croazieră, care pare că se apropie, în sfârşit!

 

SCORPION  Eşti surprins de unele amănunte şi weekend-ul acesta vrei să faci pe detectivul particular. Eşti dotat pentru meserie, dar pierzi timpul de distracţie! Întoarce-te la dans şi la "long drink"! Totuşi, ai, în sfîrşit, răspunsul la acţiunile tale din ultimul timp, răspunsuri pe care le aştepţi - din domeniul social şi al interacţiunilor dintre diferiţi oameni cu care ai comunicat în ultimul timp. Adică primeşti un telefon sau un mesaj pe care îl cam aşteptai.

 

SĂGETĂTOR Ai promisiunea unui posibil succes, poate sentimental. Sâmbătă, ziua se cunoşte de dimineaţă - daca este buna sau.. nu! Ganduri mai roze gaseşti chiar în cafeaua de dimineaţă. Zi de cumpăraturi si mici taclale relaxante. În orice caz, în acest weekend eşti foarte popular în anturaj, aşa că poţi primi invitaţii la excursii, petreceri, distracţii! Tot în acest weekend o sa realizezi că nu contează cât dormi, dacă treci de zece ore! Duminică oferă-ţi un cadou şi dă telefon unei prietene, poate ieşiti in oraş.

 

CAPRICORN  Sâmbătă trebuie să reduci ritmul să-ţi oferi o zi dulce şi senină. Fără curăţenie, bătut covoare şi spălat geamurile... există firme specializate! Evită intervenţiile bruşte şi deciziile pripite, mai ales dacă eşti solicitat să dai o mână de ajutor în casă. Mai lasă gândurile şi nu te mai zdrobi să placi tuturor. perfecţionismul tău uneori te încurcă. Este bine să fii popular, dar vezi-ţi neabătut de propriile interese. Duminică, neapărat zi de distracţie! Nu te repezi imediat ce auzi o intrigă. Reflectează cui foloseşte situaţia.

 

VĂRSĂTOR  O parte din nativi se pregătește să plece în concediu şi bine fac! Nu lua de bună orice veste din presă, organizează-ţi programul de weekend cum trebuie: distracţie, relaxare, odihnă! Problemele personale nu sunt bine aspectate. Ideea este că uneori ai nevoie de puţină singurătate ca să ai o perspectivă mai bună asupra vieţii personale şi weekendul acesta este un bun prilej. Paradoxala situaţie! Vărsătorii au patentul acestei stări unice în zodiac: să se simtă bine, dar să îi preocupe ceva. Parcă ar avea două creiere, ca procesoarele cu două nuclee! Dar dacă se simt ei bine, altceva nu contează!

 

PEŞTI  În acest weekend eşti gurmand şi vorbăreţ. Aşa că sunt întrunite toate condiţiile să te distrezi şi să te simţi foarte bine la petreceri. O perioadă bună pentru noi relaţii sentimentale! O persoană care te-a dezămăgit, sau evitat, în ultimul timp, încercă în acest weekend să-şi răscumpere păcatele.Trebuie doar să zici mulţumesc, pentru că treci printr-o perioada în special sâmbătă în care ajutorul vine de unde nici măcar nu te aşteptai! Duminică poţi să primeşti o veste bună, care te bucură mai mult sau mai puţin, pentru că, se pare, a venit destul de târziu.