Au OBȚINUT documente de la Comisia Europeană. PENSIILE românilor sunt în PERICOL, taxele și impozitele CRESC

Au OBȚINUT documente de la Comisia Europeană. PENSIILE românilor sunt în PERICOL, taxele și impozitele CRESC

Liberalii duc o luptă continuă împotriva Ordonanței Guvernului privind unele măsuri fiscale, printre care și taxa pe lăcomie. Potrivit liderului PNL, Ludovic Orban, toată economia este în pericol dacă se aplică acest act normativ.

„Noi am obținut draftul de raport elaborat de Comisia Europeană în legătură cu economia României, care are o parte consistentă privitoare la măsurile aberante cuprinse în OUG 114. Experții europeni critică în termeni extrem de duri prevederile OUG 114 - adoptată fără dezbatere publică, fără niciun avertisment la finalul anului trecut”, a declarat, vineri, Ludovic Orban. Potrivit acestuia, experții europeni atrag atenția că investițiile private ar putea fi reduse, pentru că nerealizarea proiecțiilor bugetare inițiale ale Guvernului în 2018 ar putea duce la noi taxe și impozite în acest an. Mai mult decât atât, președintele PNL susține că și pensiile românilor ar urma să fie afectate de măsura menționată. „În privința măsurilor care se referă la Pilonul 2 de pensii, raportul face următoarele observații pe care le citez: Modificările aduse Pilonului 2 de pensii fac impredictibile funcționarea fondurilor private de pensii, le vor afecta negativ rezultatele financiare și, atenție, vor crește riscul ieșirii administratorilor privați de pe piață. Menținerea prevederilor din OUG 114 va duce la dispariția Pilonului 2 de pensii. Chiar dacă nicio firmă privată nu declară lucrul acesta, este evident pentru orice om care cunoaște cât de cât mecanismul funcționării acestor societăți de administrare că, practic, nicio companie nu va mai avea interes să rămână pe piața românească, să administreze fondurile de pensii”, a conchis președintele PNL.

Pe de altă parte, PSD pare dispus la concesii. Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a anunțat, tot vineri, că „taxa pe lăcomie” ar putea suferi modificări. „Discuții au fost, chiar și eu am avut discuții la BNR, subiectul fiind pe ordinea de zi ordinară. Acolo BNR ne-a pus la dispoziție o analiză pe OUG 114, analiză pe care în mare o știam. O să se vadă că măsurile Guvernului vor produce efectele scontate. Nu aș vrea să anticipez o modificare a OUG 114. Legislația în vigoare este modificabilă. Nimeni nu pleacă de la idei preconcepute, dar credința mea este că lucrurile se vor așeza pentru toată lumea. Nu contează ce modificăm, contează ce decizie luăm pentru a se schimba acest mecanism. Vrem să fie o abordare corectă față de români, nu în defavoarea băncilor.”, a declarat Teodorovici.

 

Ne puteți urmări și pe Google News