La Braşov au demarat ieri lucrările de construcţie a celui de-al doilea tronson al şoselei de centură a oraşului.
Lucrările vor costa aproximativ 11 milioane de euro, iar şoseaua va avea o garanţie de cinci ani. Licitaţia pentru realizarea tronsonului a fost câştigată de un consorţiu format din firmele UMB Spedition Bacău şi Concefa Sibiu, termenul de finalizare al investiţiei fiind stabilit, iniţial, la 12 luni.
Va prelua 70% din traficul greu Autorităţile locale speră totuşi că lucrarea se va finaliza mai devreme de finalul anului. „Şi-aşa am fost întârziaţi aproape şase luni din cauza terenului şi a exproprierilor. Au fost procese, recursuri, amânări prin instanţe, aşa e procedura în România“, spune primarul George Scripcaru. Tronsonul II al centurii leagă DN 11 (spre Bacău) de DN 13 (spre Târgu-Mureş) şi va avea o lungime de 11 kilometri. Şoseaua va avea două poduri şi o trecere peste calea ferată, iar fiecare sens va avea o singură bandă.
„Sperăm ca prin această lucrare să deviem mai mult de 70% din traficul greu care tranzitează oraşul, mai ales că abia am reparat tronsonul interior Vlahuţă - Gării - Vlaicu, pe care tot circulă acum TIR-urile“, adaugă primarul Scripcaru. Conform datelor furnizate de Direcţia Tehnică a primăriei, primul tronson din centura Braşovului, ce porneşte din DN 1 (dinspre Bucureşti), a redus traficul greu prin oraş cu 22%.
Tronsonul respectiv este lung de 4,7 kilometri, are câte două benzi pe fiecare sens şi a costat opt milioane de euro. Autorităţile au făcut studiul de fezabilitate şi pentru cel de-al treilea tronson, care ar urma să lege DN 13 de DN 1 (spre Sibiu), însă nu există surse de finanţare. În stadiul de proiect aprobat cu studiu de fezabilitate se află şi centura, care ar trebui să ocolească Braşovul şi localităţilesatelit, lucrare estimată la 75 de milioane de euro.