S-au adunat 200 şi au avut un mesaj de transmis Bucureştiului: „Călătorind mai inteligent, trăim mai bine”. Şi ca să facă asta au încălecat pe şa şi au ieşit la o plimbare vesperală prin capitala europeană care stă cel mai prost la capitolul mobilitate.
Aşa au încheiat bicicliştii bucureşteni Săptămâna Europeană a Mobilităţii, aseară. Nu printr-un marş, ci printr-o plimbare prin centrul oraşului. Marşul, care nu a putut avea loc ieri din cauza protestelor sindicaliştilor. Dar este programat pe 29 septembrie. Ce-şi doresc bicicliştii Plimbarea are un început aproape ritualic. Cu câteva secunde înainte de a porni la drum, participanţii saltă bicicletele în aer, ca şi cum ar struni cai nărăvaşi. Odată îmblânzite, călăreţii aşezaţi în şei, soarele înspre apus, bicicletele s-au pus în mişcare. Curajoşii pe două roţi au vrut să demonstreze că, în ciuda traficului, a lipsei de respect din partea unora dintre şoferi şi a infrastructurii precare, mersul pe bicicletă în Bucureşti poate fi plăcut. Întâlnirea bicicliştilor a fost prilej de afla care sunt noutăţile în domeniu, cum poţi să îţi schimbi bicicleta închirată pentru una nouă, sau cum poţi să o transformi în sursă de energie. Daniel şi-a scos pentru prima oară bicicletă eco la o plimbare de grup. Tocmai şi-a instalat sub şa o baterie de 6 volţi. Asta-i oferă energie cât să îşi lumineze drumul, să îşi încarce telefonul dacă pleacă pe distanţe lungi sau să-şi încarce laptopul. În timpul plimbării, câţiva voluntari cu veste verzi reflectorizante au dirijat plutonul de biciclişti. “Rămâneţi pe banda dreaptă!”, “Haideţi mai repede!” sunt doar câteva dintre mesajele care au fluidizat traficul de biciclişti. Cel mai mic şi cel mai mare dintre biciclişti Cel mai mic participant e Matei, un copil de 2 ani şi 7 luni care stă cuminte în scaunul din spatele bicicletei tatălui său. Poartă o cască de protecţie albastră şi e îmbrăcat în haine de blugi. Râde la claxoanele bicicliştilor şi priveşte tot timpul peste umăr la toţi cei care pedalează alături. Deşi propriu-zis nu este un biciclist, Matei a primit premiul pentru cel mai mic biciclist. Luca Bădiţă are 72 de ani şi după o operaţie de varice pedaleză în fiecare zi pentru a-şi menţine sănătatea picioarelor şi pentru a nu ajunge „la cuţit”, după cum spune el. Deşi iese des în parc cu bicicleta, acum s-a alăturat plimbării pentru un exerciţiu de curaj. “Să mergi pe bicicletă pe bulevardul Unirii, fără grabă, printre maşini, la o ora de vârf, e visul oricărui biciclist” spune Lucian, unul dintre participanţii la marş. Plimbarea a ţinut mai bine de două ore si s-a încheiat în Parcul Izvor, în ropote de aplauze. “Mi-aş fi dorit să fie mai puţine maşini şi chiar să însemne ceva Săptămâna Mobilităţii şi Ziua fară maşini” spune Oana la finele plimbării. Marşul neoficial al bicicliştilor s-a întins pe ruta: Parcul Tineretului – Piaţa Unirii – Piaţa Universităţii – Piaţa Romană – Bd. Dacia – Calea Victoriei – Piaţa Naţiunile Unite - Splaiul Independenţei – Parcul Izvor Următoarea plimbare organizată pe bicicleta va avea loc pe 29 septembrie. Adunarea are loc la ora 18:00 la Arcul de Triumf. Aflaţi, mâine, pe evz.ro, în cadrul campaniei Pe Două Roţi, unde se poate practica cicloturismul în România. CITIŢI ŞI: Evz.ro porneşte campania „Pe două roţi” Cu bicicleta în marele oraş: "Unu m-a luat pe capotă. Dar lumea se obişnuieşte cu noi" Cu bicicleta în trafic, un gest kamikaze? Trebuie schimbat Codul Rutier? Oraşele europene se întrec între ele în Săptămâna Europeană a Mobilităţii Bicicletele şi edilii: "E ceva prea nou şi îi sperie" Activist: Mai întâi trebuie creată infrastructură, bicicliştii ies singuri Cum prindem din urmă bicicleta olandeză Tinereţe fără bătrâneţe pe bicicletă, în fiecare zi Cum îţi alegi bicicleta potrivită EXPERIMENT: Cu bicicleta la muncă. Aventuri în traficul din Bucureşti Vedete pe bicicletă: e cool, mobil şi sănătos