Au îmbătrânit în Parlament

Mulți dintre senatorii și deputații din actuala legislatură ar putea spune că sunt de o viață în băncile din Casa Poporului. Ba chiar, „parlamentar de meserie” s-ar putea recomanda o parte dintre aleșii care au acumulat patru, cinci sau chiar șase mandate în Parlamentul României

Aproximativ 10% dintre parlamentari au lucrat mai mult de 15 ani în interesul cetațenilor. Printre cei care au stat la „butoanele” din Legislativ ani la rândul se numara fostii presedinți PNL, Crin Antonescu si Calin Popescu Tariceanu, dar si actualul co-presedinte al liberalilor, Vasile Blaga. În topul celor mai longevivi parlamentari se afla si Laszlo Borbely (UDMR), Kelemen Hunor (UDMR), Viorel Hrebenciuc (PSD), Ioan Oltean (PNL, ex-PDL) sau Eugen Nicolicea (UNPR).

Veteranii din Casa Poporului sus- țin ca, fața de primii ani de mandat, Legislativul s-a degradat foarte tare, iar unii sunt deciși să nu mai candideze la alegerile din 2016, tocmai din acest motiv. Întrebat cum au fost cei 23 de ani de parlamentar, deputatul PSD Anghel Stanciu a declarat ca au fost „ca viața, cu bune si cu rele”.

„A fost o perioada de plin romantism politic, din 1992 pâna în 1998. În perioada aceasta se dorea o schimbare, parlamentarii munceau pentru a face legi pe care sa le puna în concordan- ța cu Uniunea Europeana”, a declarat, pentru EVZ, Stanciu. Tot el a precizat ca dupa aceasta perioada, „romantismul politic s-a transformat în prgamatism care usor s-a accentuat spre populism”. Pe de alta parte, deputatul Eugen Nicolicea a confirmat că, în Parlamentul actual lucrurile se degradează. „Este o degradare trepatata. Daca partidul ma susține, voi candida”,a spus, pentru EVZ, Nicolicea.

25 de ani în Parlament

Vasile Blaga a intrat în Parlament ca deputat din partea FSN, în 1990, iar la alegerile din 1996 a fost ales ca senator. El se afla acum la al patrulea mandat de senator, dupa ce a fost doi ani în Camera Deputa ților. Actualul președinte al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, se află în Parlament din 1990, fiind la al saselea mandat în Parlament – cinci de deputat si unul de senator – si a candidat de fiecare data din partea PNL. De 25 de ani în Parlament se află și Ioan Oltean și este la al șaselea mandate de deputat. Laszlo Borbely este si el la al saselea mandate de deputat în Parlamentul României. De fiecare data el a fost ales pe listele UDMR.

Dupa 23 de ani în care a avut patru mandate de deputat si doua de senator, Crin Antonescu și-a anunțat retragerea din viața politică. Crin Antonescu este însa un parlamentar consecvent si a candidat de fiecare data din partea PNL.

A plecat forțat de ANI

Fostul premier Petre Roman a fost obligat să plece din Parlament după 25 de ani, în urma unei decizii definitive şi irevocabile a instanţei prin care a fost declarat incompatibil. El a solicitat conducerii Camerei să discute o posibilă revenire a lui în funcţia de deputat. În anul 1990, Petre Roman a fost ales deputat de Bucureşti însă a demisionat din Parlament după doar o lună. La alegerile parlamentare din 1992 a fost ales din nou deputat din partea PD. Din 1996 până în 2004 a fost senator. Acesta a lipsit din băncile Legislativului opt ani, iar la alegerile dini 2012 a câştigat un nou mandat de deputat din partea PNL. El a fost ales de trei ori deputat şi de două ori senator