Au furat vinuri de 500.000 de euro. Cea mai scumpă sticlă: 15.000 euro

Au furat vinuri de 500.000 de euro. Cea mai scumpă sticlă: 15.000 euro

Vinuri rare și extrem de scumpe au căzut pe mâinile hoților, în mai multe regiuni din Austria. Cazuri similare au avut loc și în Franța, Marea Britanie și Danemarca.

Potrivit Biroului Poliției de Criminalistică (BK) , în Austria, mai multe spargeri au fost date la Graz, Viena și Vorarlberg. Au fost furate vinuri nobile în valoare totală de 500.000 de euro.

Jafurile au avut loc în iunie a anului precedent, mai întâi, cu o persoană privată în Graz, apoi într-un restaurant din Viena și apoi într-un hotel-restaurant din Oberlech, în Vorarlberg, scrie ziarulromanesc.at.

„În această țară, făptuitorii au furat vinuri la prețuri ridicate de la vinăria Romanee Conti. Au acționat foarte profesional”, a declarat joi, pentru APA, purtătorul de cuvânt al BK, Vincenz Kriegs-Au.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit anchetatorilor, cea mai scumpă sticlă de vin valorează 15.000 de euro. „În ciuda diferitelor metode de a intra, presupunem că există un grup de făptuitori”.

Deoarece locațiile au fost selectate special, anchetatorii suspectează făptuitori profesioniști. Infractorii au luat doar cele mai scumpe vinuri, lăsând în urmă cele „ieftine”.

În Vorarlberg, hoții au reușit să pună mâna pe 91 de sticle cu vinuri nobile. Paguba se ridică la cel puțin 365.000 de euro. La Viena, au fost furate sticle cu vin în valoare de 70.000 de euro.

Duminică seara, poliția din Danemarca a anunțat că au fost furate vinuri de colecție, aproximativ 60 de sticle, în valoare de aproximativ 135.000 de euro, de la un restaurant din Copenhaga.

Și în acest caz, hoții au luat numai vinuri rare, o colecție, potrivit proprietarilor restaurantului, „de neînlocuit”, care fusese realizată pe parcursul a ani de zile.

Furturi de vinuri de colecție au avut loc și în Franța și în Marea Britanie, fapt ce i-a determinat pe anchetatorii BK să meargă pe pista unui grup infracțional transfrontalier.