Au fost aleși Tinerii Jurnaliști ai Anului

Victor Cozmei - Hotnews.ro, Andreea Pavel – Info Sud-Est (Constanța), Roxana Pricop – Ziarul Financiar și Anca Simina - Gândul.info sunt cei patru câștigători ai marilor premii de câte 1.000 euro ai ediției.

Ajuns la ediția cu numărul 15, Concursul „Tânărul Jurnalist al Anului" și-a ales câștigătorii. Festivitatea de premiere, desfășurată în 26 noiembrie 2014, la Hotel Intercontinental, a fost prezentată de jurnalistul Kamikaze Alexandru (DUCU) Hâncu.

Victor Cozmei - Hotnews.ro, Andreea Pavel – Info Sud-Est (Constanța), Roxana Pricop – Ziarul Financiar și Anca Simina - Gândul.info sunt cei patru câștigători ai marilor premii de câte 1.000 euro ai ediției din 2014.

Evenimentul a prilejuit o scurtă trecere în revistă a istoriei concursului – 15 ediții, 75 de laureați, 21 de secțiuni – și o prezentare amănunțită a acestei ediții aniversare: 60 de înscrieri, numeroase candidaturi din presa locală (20) și trei din Republica Moldova.

Pe lângă prezența reprezentaților partenerilor organizatori ai concursului, Cristina GUSETH – director Freedom House România și Horia GHIBUȚIU – Ringier România, festivitatea de premiere a ocazionat și o scurta discuție cu Petrișor OBAE – fondatorul Pagina de Media, fost laureat TJA în 2004, despre condiția ziariștilor profesioniști fără publicații pe măsura dorinței lor de independență și libertății lor de exprimare și despre succesul alternativelor online la mainstream media.

Secțiunea JUSTIȚIE ȘI STAT DE DREPT, introdusă pentru prima dată în acest concurs cu sprijinul partenerului Programul Media Europa de Sud-Est al Fundatiei Konrad Adenauer, l-a avut câștigător pe Victor Cozmei, de la Hotnews.ro.