Caz alarmant la Tribunalul Iași, într-un dosar de crimă organizată: mai mulți martori cărora autoritățile le-au oferit o protecție sporită au dispărut.
La ultimele termene de judecată, președintele completului a dispus citarea acestora pentru a se lămuri cu privire la modul în care au fost comise infracțiunile într-un dosar de înșelăciune, evaziune fiscală și falsuri. Procurorii susțin că întreaga activitate infracțională a celor trimiși în judecată în acest dosar era controlată de membrii clanului Corduneanu.
Oamenii au acceptat să depună mărturie, dar, știind cine se află în spatele afacerilor, au dorit să intre într-un program special de protecție. Multora le-a fost teamă să nu-și piardă viața sau sa nu fie torturați ca urmare a declarațiilor date. Unii au fost mutați din Iași și le-au fost schimbate numele. În cazul în care vor fi găsiți și aduși la proces, ei vor fi audiați de la distanță, prin mijloace audio-video speciale, cu distorsionarea vocii și a imaginii.