Dezvăluirile procurorilor arată cum acţionat cei 31 de agenţi de poliţie de la secţiile 1 şi 3. EVZ vă prezintă numele celor cercetaţi cu precizarea că toţi cei inculpaţi au probate între 2 şi 19 fapte penale. Una dintre cele mai grave: au sechestrat, torturat şi dezbrăcat în pielea goală o agentă sub acoperire, despre care credeau că e prostituată, smulgându-i lenjeria intimă, în timp ce era încătușată.
UPDATE: 29 de polițiști au fost deja arestați preventiv de Tribunalul București. Decizia poate fi atacată cu recurs. Dat fiind numărul mare de învinuiți, ei au fost împărțiți în două loturi, cerererile de arestare preventivă fiind judecate, în același timp, de două complete. Potrivit referatului întocmit, ieri, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii: Stelian Daniel Tonca, Petre Pomagă, Constantin Gherghu, Adrian Dan, Gheorghe Bubu, Florin Sorin Dumitru, Cătălin Adi Stochiţă, Marius Alin Constantinescu, Eduard Daniel Elaşcu, Cornel Grigore, Daniel Cristian Olteanu, Codruţ Teo Uşăînchisă, Dănuţ Cătălin Năstase, Dan Ungureanu, Adrian Niculici, George Ivasciuc, Sebastian-Ştefan Ioana, Ovidiu Ştefăniţă Popa, Răzvan Nicuşor Dumitru, Marian Ilie, Florentin Alexandru Dobre, Nicolae Dănăuţă, Ionel Răduţ, Eugen-Florin Ionescu, Viorel Stoica, Petre Talianu, Andi Marius Ionescu, Laurenţiu Popină, Cornel Frăţilă şi Sorin Mihai Tătaru. DGA nu se aștepta la agresiuni sexuale
Una dintre grozăviile de care se fac vinovaţi doi dintre agenţi, Dan Ungureanu şi Andi Marius Ionescu, este sechestrarea unei tinere, aşa-zisă prostituată, care era, de fapt, agentă sub acoperire. Ungureanu şi jandarmul Laurenţiu Nicolae Popină au dus-o în noaptea de 7 spre 8 iunie 2011 în secţie pe motiv că au prins-o „la produs”. Apoi, agentul Ungureanu a legat-o cu cătuşele. După o noapte de „interogatoriu”, un coleg de-al lui Ungureanu, Ionescu, a venit şi l-a ajutat, într-un mod barbar: a smuls hainele de pe ea, inclusiv lenjeria intimă, pe motiv că îi fac o percheziţie. Agenta DGA sub acoperire, despre care polițiștii credeau că e prostituată, era, în acest timp, încătușată. Potrivit referatului, nici măcar specialiștii Direcției Generale Anticorupție n-au prevăzut o asemenea turnură a situației: nimeni nu se aștepta ca polițiștii șpăgari să fie în stare și de agresiuni sexuale. Ungureanu și Ionescu au fost arestați preventiv sub acuzațiile de lipsire de libertate, tortură și luare de mită. Jandarmul Popină este, la rându-i, acuzat de complicitate la tortură și răpire. CITIȚI ȘI:
- Dezvaluiri: Agent sub acoperire în mijlocul poliţiştilor proxeneţi
- Ministrul Traian Igaş, despre polițiștii șpăgari, torționari și proxeneți: "Ăştia sunt...!"
- Secția 3 de Poliție, cuibul delincvenților cu epoleți. Obligată să se declare prostituată! Zece polițiști au fost reținuți