Ministrul britanic al Brexitului David Davis a demisionat duminică, la două zile după ce premierul Theresa May a obţinut acordul Guvernului pentru a propune menţinerea unei relaţii comerciale post-Brexit strânse cu UE, potrivit BBC şi agenţiei de presă PA, relatează AFP.
Această demisie a fost urmată de cea a secretarului de stat însărcinat cu Brexitul Steve Baker, potrivit presei britanice.
Davis, un eurosceptic numit în urmă cu doi ani la conducerea unui minister înfiinţat la o zi după votul britanicilor în favoarea părăsirii Uniunii Europene (UE), a ameninţat în mai multe rânduri, în ultimele luni, că va demisiona, din cauza unor dezacorduri cu May, potrivit presei britanice.
Deputatul conservator Peter Bone a apreciat că ”a făcut bine”, considerând că propunerile lui May erau Brexit ”doar cu numele” şi că ”nu sunt acceptabile”.
Davis, în vârstă de 69 de ani, este un veteran al politicii britanice.