Ucraina aplică metoda lui Trump. Prietenii lui Putin nu prea mai au ce face. Foto

Ucraina aplică metoda lui Trump. Prietenii lui Putin nu prea mai au ce face. Foto Putin și Lukașenko. Sursa foto: Dreamstime.com

Autoritățile de la Kiev s-au inspirat de la fostul președinte al Statelor Unite, Donald Trump, în încercarea de a-i ține departe pe ultimii aliați din zonă ai președintelui rus Vladimir Putin.

Ucraina a început să construiască un zid de beton cu sârmă ghimpat pentru a încerca să-şi fortifice mai bine granița cu Belarus. Pentru a avea situația sub control, s-au adus saci cu nisip şi au fost săpate tranșee, anunță Kirilo Timoșenko.

Ucraina construiește un zid din beton armat cu sârmă ghimpată pentru a-și fortifica granița cu Belarus, a declarat șeful adjunct al biroului președintelui Ucrainei, Kirilo Timoșenko

Zidul se întinde deja pe trei kilometri, construcția fiind în curs de desfășurare în regiunile ucrainene Rivne și Jitomir. Mai mult, Serviciul de Grăniceri din Ucraina a dat asigurări că situația de la granița este sub control, soldații ucraineni fiind pregătiți pentru orice evoluție.

Ne puteți urmări și pe Google News

Primele imagini cu zidul de la graniţa cu Belarus

Kirilo Timoşenko, unul dintre consilierii lui Volodimir Zelenski, a declarat că a fost ridicat un zid, cu sârmă ghimpată în partea de sus, pe o suprafaţă de trei kilometri în regiunea Volînia, la graniţa cu Belarus. De asemenea, au fost instalaţi saci de nisip şi au fost săpate tranşee.

„Un șanț, un terasament, un gard din beton armat cu sârmă ghimpată sunt bariere inginerești care se construiesc în Volîn. Astfel, s-au amenajat deja aproximativ 3 km de graniță, lucrările continuă. Aceasta nu este tot, dar nu vom dezvălui detaliile. Se lucrează și în regiunile Rivne și Jitomir”, a anunțat Kirilo Timoșenko într-o postare pe Telegram.

De asemenea, șeful adjunct al biroului președintelui Ucrainei Kirilo Timoșenko subliniază că se construiesc fortificații și se înființează granița în regiunile care se învecinează cu teritoriul Rusiei. El a adăugat că polițiștii de frontieră au „toate echipamentele necesare pentru a vedea inamicul de la distanță”.

De asemenea, ministrul ucrainean al Apărării, Aleksii Reznikov, a declarat că Belarus rămâne o amenințare, dar că trupele de la graniţă sunt „într-o poziţie pasivă”.

Aleksandr Lukașenko este unul dintre cei mai aprigi aliați ai Rusiei. Încă de la declanșarea războiului din Ucraina, Belarus a fost de partea lui Vladimir Putin. De asemenea, statul condus de Lukașenko a ajutat soldații ruși de pe frontul de luptă. Aceștia au primit îngrijiri în mai multe spitale din țară. În plus, autoritățile de la Minsk i-au permis Moscovei să își desfășoare forțele armate pe teritoriul Belarusului.