Două goluri marcate de atacantul uruguayan Diego Forlan - ultimul dintre ele în minutul 116 al meciului - au adus victoria lui Atletico Madrid (2-1) în faţa lui Fulham în prima finală a Ligii Europa.
Atletico Madrid a dominat finala de la Hamburg, iar spaniolii au deschis scorul în minutul 32, când Forlan - aflat într-o poziţie aparent neregulamentară - a împins mingea în poarta lui Schwarzer dintr-o pasă a argentinianului Sergio Aguerro. Fulham, formaţie pregătită de Roy Hodgson, a egalat doar cinci minute mai târziu, prin Simon Davies, care a reluat în plasa o minge respinsă de defensiva madrilenă. După ce au reuşit golul de 1-1, englezii s-au retras în defensivă, apărându-se exact până în minutul 116, când acelaşi Forlan a înscris după o frumoasă acţiune personală a lui Aguerro. Cele două echipe au ajuns surprinzător în ultimul act al competiţiei, niciuna dintre ele nefiind cotată printre favorite la începutul competiţiei. Pentru englezii de la Fulham calificarea într-o finală europeană este o premieră, în timp ce ibericii au jucat de patru ori astfel de partide.
Atletico Madrid - Fulham 2-1 Au marcat D. Forlan(32, 116) / S. Davies(37)
Echipe de start:
- Atletico Madrid: De Gea - Antonio Lopez, Alvaro Dominguez, Perea, Ujfalusi - Simao, Raul Garcia, Paulo Assuncao, Reyes - Aguero, Forlan. Antrenor: Quique Sanchez Flores. Rezerve: Robles, Valera, Camacho, Jurado, Salvio, Juanito, Cabrera.
- Fulham: Schwarzer - Baird, Hughes, Hangeland, Konchesky - Duff, Etuhu, Murphy, Davies - Gera - Zamora. Antrenor: Roy hodgson. Rezerve: Zuberbuhler, Pantsil, Nevland, Riise, Dempsey, Greening, Dikgacoi
În sezonul 1961-1962, Atletico a câştigat Cupa Cupelor, contra Fiorentinei (1-1 şi 3-0 după rejucare). În sezonul următor, madrilenii au pierdut finala Cupei Cupelor (1-5 cu Tottenham).
În stagiunea 1973-1974 a Cupei Campionilor Europeni au pierdut în ultimul act cu Bayern Munchen (scor 0-4). În sezonul 1985-1986, spaniolii au fost înfrânţi în Cupa Cupelor de Dinamo Kiev (0-3).
Englezii au probleme de lot
Disputarea finalei a stat sub semnul incertitudinii, fiindcă englezii au solicitat amânarea meciului din cauza norului de cenuşă vulcanică provenit din Islanda, care a afectat traficul aerian în mai multe ţări. UEFA a decis însă nu dea calendarul competiţional peste cap.
Roy Hodgson, antrenorul englezilor, are probleme cu jucătorii Boby Zamora şi Damien Duff, ambii fiind declaraţi incerţi, deşi presa spaniolă speculează faptul că e vorba doar despre o strategie ieftină. Quique Sanchez, antrenorul lui Atletico, nu se va baza pe portarul Sergio Asenjo, accidentat, cel care va fi înlocuit cu De Gea. Meciul va fi arbitrat de o brigadă din Italia, condusă de Nicola Rizzoli.