Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > Atenție la știrile oficiale despre subvențiile la electricitate și gaze! Miroase a afacere
Atenție la știrile oficiale despre subvențiile la electricitate și gaze! Miroase a afacere

Atenție la știrile oficiale despre subvențiile la electricitate și gaze! Miroase a afacere

Scumpirile vin valuri-valuri peste noi. S-au scumpit gazele și electricitatea, iar acum poporul e anunțat că, în iarnă, expiră contractele pentru care au optat oamenii pe piața concurențială. Noile contracte vor conține prețuri mai mari. Dar, mâna salvatoare vine de la Guvern.

Să explic de ce miroase a afacere tot ce ne-au anunțat marți autorități guvernamentale. Ieri, miercuri, Raluca Turcan, ministrul Muncii, a întărit știrea despre ajutoarele ce vor fi date de stat familiilor sau persoanelor defavorizate. Aici se ivește zaua care întregește lanțul care pe românii de rând îi va sugruma, iar pe decidenții politici și pe acoliții lor îi poate îmbogăți.

O luăm metodic. S-au produs scumpirile. Mulți români (cifră oficială 10.000) au reclamat la ANRE că le-au crescut enorm facturile după ce au semnat noile contracte în primăvară. Specialiștii în energie au ieșit în presă zilele trecute și au anunțat că tavălugul scumpirilor nu se va opri curând.

Să mai zic că lumea iar s-a panicat?

Dintr-odată totul s-a amplificat. De vreo 3 zile românii vorbesc și reclamă facturile mărite, spun că nu vor putea să le achite la iarnă, când vor consuma curent și gaze mai mult. Pe diferite surse se vehiculează procentul dezastrului hibernal: facturile vor crește cu 60%, iar per familie din coșul zilnic 60-70 la sută vor fi cheltuieli pentru încălzire, apă caldă și gătit.

În acest moment, ministerul Energiei anunță că au deja un proiect de lege pregătit să-i ajute pe defavorizați. Se vrea promovarea legii consumatorului vulnerabil. Aplicarea acesteia ar putea să înceapă de la 1 ianuarie 2022, iar nu din toamna anului viitor, așa cum se dorea inițial.

Desigur, motivul e lăsat să se înțeleagă că a primat grija față de omul sărac. Posibil, dar cu siguranță e legat de schimbarea contractelor pe piața concurențială care, așa cum am spus mai sus, vor avea prețuri mai mari decât cele de acum.

Proiectul de lege a fost adoptat deja de Senat și a intrat în dezbatere la Camera Deputaților. Actul normativ prevede acordarea unor ajutoare financiare pentru încălzirea locuinței, cuprinse între 160 și 500 de lei. Unii au avansat cifra că vor fi alocări pentru aproximativ 400 de mii de gospodării, alții pentru 600.000. Aceștia trebuie să aibă o limită maximă a veniturilor, de 810 lei de persoană în cazul familiilor şi 1.445 de lei în cazul persoanelor singure.

Defalcat, ajutoarele pentru încălzirea locuinței se prezintă așa: 250 lei lunar pentru gaze naturale; 500 lei lunar pentru energia electrică; 160 lei lunar pentru combustibili solizi şi petrolieri.

De la acest punct mi se pare că se conturează afacerea în beneficiul unor companii energetice, unde niște politicieni deștepți, unii chiar din Guvern, sunt acționari.

Românii sunt speriați de ce va veni, nu știu ce să aleagă, iar unii au reclamat că sunt presați să încheie contracte cu un anume furnizor. Despre aceste reclamații a vorbit și Bogdan Chirițoiu, șeful Consiliului Concurenței, care a zis că va cerceta și dacă suspiciunile se adeveresc se va lăsa cu amenzi.

Amenzile nu vor sărăci nicio companie cu cifre de afaceri uriașe. Însă e perfect că a confirmat și o autoritate ca Bogdan Chirițoiu că jocurile pentru vânzarea de energie au început.

Mie suspiciunea mi s-a conturat spre afacere atunci când am cercetat declarația de avere a secretarului de stat din ministerul Energiei, George Niculescu. Omul e acționar și încasează dividende de la Electrica, Transelectrica, Nuclearelectrica, Transgaz, Romgaz și OMV Petrom. Adică fix de la unele din companiile care vor primii subvenții de la stat după ce Legea consumatorului vulnerabil va trece și de Camera Deputaților.

Niculescu nu e singurul demnitar care are acțiuni la companiile din energie și cele de gaz. Nu este considerat conflict de interese. Dar dacă guvernanții dau ordonanțe, iar beneficiare sunt tocmai acele companii care primesc subvențiile și de unde, anual, decidenții acționari își ridică bani sub formă de dividende, cum se cheamă această manevră?

 

Publicat in categoriile: Opinii, Opinii EVZ
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: