Evenimentul Zilei > Social > Atenție la COVID-19! Problemele majore au adus dificultăți de neînchipuit doctorilor
Atenție la COVID-19! Problemele majore au adus dificultăți de neînchipuit doctorilor

Atenție la COVID-19! Problemele majore au adus dificultăți de neînchipuit doctorilor

Boala COVID-19 poate să aibă urmări extrem de grave. Chiar și o formă ușoară! Este vorba despre parapareza spastică. La început, nu necesită internare în spital, ci doar tratament și izolare la domiciliu, însă situația se poate agrava într-o perioadă de timp foarte scurtă. Primele simptome ale bolii se referă la amorțeli în călcâie, degete, gambe, care urcă ulterior în zona bazinului. În aproximativ două, trei săptămâni, pacientul afectat de aceste condiții nu mai poate să -și folosească membrele inferioare. Este cazul unui bărbat din municipiul București, care în urma infectării cu SARS-COV-2 a apelat la ajutorul medicilor din cauza complicațiilor.

Pacient din București cu parapareza spastică, în stare gravă după infectarea cu COVID-19

„Am stat cinci săptămâni internat. Am făcut tratament medicamentos, am făcut kinetoterapie trei săptămâni și ceva, fizioterapie alte două săptămâni, dar rezultatele, în loc să fie pozitive… Starea de sănătate din punct de vedere al locomoției a început să regreseze, în ciuda procedurilor aplicate (n.r. este vorba despre parapareza spastică)”, a mărturisit pacientul, care ulterior a decis să apeleze la ajutorul medicilor de la Spitalul Sfântul Sava.

„Când am ajuns aici, mergeam în cârje. Foarte, foarte puțin puteam să mă deplasez fără ajutorul lor, doar câțiva pași, în interiorul casei: din dormitor la baie, din dormitor la bucătărie, atât, și în rest numai în cârje.

După câteva zile, oricum sub o săptămână, 4 – 5 zile de kinetoterapie aici, la Sfântul Sava, deja am început să merg mai bine și mai mult fără sprijin, deci fără cârje și de atunci rezultatele au tot progresat. Sunt deja la a doua săptămână și jumătate și rezultatele se văd. Cobor, urc scările fără cârje, doar cu un pic de sprijin pe balustradă.

Medicii, „tot timpul cu ochii” pe pacient. Cum a evoluat starea sa de sănătate

De când am venit aici, am obținut aceste rezultate. Acum, eu nu merg cu liftul, numai pe scări, urcat – coborât 2 etaje, de câteva ori pe zi. Eu sunt foarte mulțumit de modul în care am evoluat din momentul în care am venit la (n.r. Spitalul) Sfântul Sava.

Ca să nu pară că îi laud, pot să fac comparație cu spitalul unde am fost înainte de a veni aici: nu se compară. Nu se compară! Aici, terapeuții stau lângă mine, îmi verifică fiecare mușchi să vadă, atunci când fac un exercițiu: lucrează mușchiul, se încordează, nu se încordează, îmi corectează mișcările, dacă văd că poziția corpului nu este cea care trebuie, îmi atrag atenția, deci, practic, de la începutul ședinței de kinetoterapie până la sfârșit, tot timpul sunt cu ochii pe mine”, a declarat bărbatul, potrivit stiripesurse.ro.

Infectarea cu COVID-19 poate să conducă la mai multe complicații importante. Specialiștii din Sănătate avertizează și în legătură cu simptomele „long-covid”. Fiecare a treia persoană care s-a vindecat de COVID-19 suferă de efecte pe termen lung. Deseori, cei examinați prezintă probleme respiratorii, probleme gastro-intestinale, oboseală, durere, anxietate și depresie. Simptomele long-covid au apărut mai frecvent la pacienții care au fost internați în spital. Dintre pacieți, femeile au fost mai grav afectate.

Publicat in categoriile: Social
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: