Atenţie la bancnotele de euro: numărul falsurilor s-a dublat

Numărul bancnotelor în lei şi euro false descoperite în 2009 s-a dublat comparativ cu 2008, până la 3.125 de unităţi, respectiv 4.114 unităţi, potrivit datelor publicate de BNR.

Valoarea bancnotelor în lei false a nu a depăşit jumătate de milion de lei.

Deşi numărul bancnotelor false descoperite este în creştere, Banca Centrală anunţă că nu este vorba despre un fenomen alarmant, deoarece sunt descoperite 4,55 falsuri la un milion de bancnote în circulaţie. Acestea sunt descoperite mai ales datorită slabei calităţi a realizărilor grafice. De exmplu, firul de siguranţă şi filigranul au fost câteodată imitate prin imprimare, dar nu îndeajuns de bine pentru a induce în eroare, se precizează în raportul BNR.

Cele mai atractive falsuri:

  • Bancnota de 100 lei - 1.977 falsuri descoperite
  • Bancnota de 50 de lei – 487 falsuri descoperite
  • Bancnota de 500 de lei - 317 falsuri descoperite
  • Bancnota de 200 de lei - 312 falsuri descoperite

La nivel European, în semestrul al doilea din 2009, au fost retrase din circulaţie, în total, 447.000 de bancnote euro contrafăcute.

"Această cifră reprezintă o majorare de aproximativ 8% faţă de cantitatea recuperată în semestrul anterior", se arată în raportul Băncii Central Europene.

Bancnota de 20 de euro a fost cea care a înregistrat cel mai mare număr de contrafaceri, reprezentând aproximativ 50% din totalul bancnotelor false identificate, fiind urmată de bancnota de 50 de euro, cu aproximativ o treime din total.

"Cele trei cupiuri intermediare (20 de euro, 50 de euro şi 100 de euro) au reprezentat împreună peste 97% din totalul bancnotelor contrafăcute. Numărul contrafacerilor pentru cupiurile mari, de 200 de euro şi 500 de euro) este foarte redus", se mai precizează în raportul BCE.

Cele mai multe (peste 98%) dintre bancnotele contrafăcute recuperate în perioada iulie-decembrie 2009 au fost descoperite în ţări din zona euro, numai aproximativ 1% provenind din state membre ale UE din afara zonei euro, iar restul de 0,5%, din alte regiuni ale lumii.