Într-un nou text publicat pe blogul personal Marian Nazat, celebrul avocat-scriitor, încondeiază în termeni duri societatea noastră și resorturile ei intime

Mai jos, textul integral:  

„Fraților, unde dracu’ m-ați adus?”

Astfel a zbierat femeia-jandarm în acea zi de vineri,  una a coșmarului național. Încolțită de brutele ieșite din caverna postdecembristă și lovită cu bestialitate, victima frustrării colective atât a apucat să mai zică în timp ce colegii săi o extrăgeau din iadul civic. În locul ei putea fi oricare dintre români, fiindcă toți  suntem îndreptățiți să le strigăm compatrioților  noștri: „Fraților, unde dracu’ m-ați adus?” Căci nimeni n-a scăpat întreg din vâltoarea ultimelor  trei decenii de neașezare violentă și de programată dezrădăcinare, după o „revoluție inutilă  și traumatizantă, ca orice revoluție”[1]… Și, vorba istoricului de artă Pavel Șușară, „am fugit din Est de spaima marxismului, pe care am încercat să-l uităm, și ne-am trezit în Vest în  plină  exuberanță a neomarxismului, pe care suntem  obligați să-l învățăm și să ni-l însușim.” [2]  Dar  cum să buchisești în goana pribegiei scornelile și dictatele politicii corecte ale satrapilor mondiali, interesați doar de maximizarea profitului și de transformarea națiunilor în mulțimi imbecile și devoratoare de maimuțăreli importate de aiurea ? Din păcate însă, „pentru unii lideri de opinie din presă și din bisericuțele Facebook a vorbi despre România înseamnă «a fi provincial». România este «un rău» care ni s-a întâmplat, de care nu e bine să ne amintim, ci să folosim mecanismul reprimării pentru a trece peste. România e un episod traumatizant pentru ei, paratrăsnetul tuturor nerealizărilor personale. La noi scuza e țara, la alții, altele.”[3] Trauma cu pricina a fost  speculată cinic de manipulatorii protestului din 10 august, care au reușit să compromită și conceptul de diasporă[4]. Păi nu tot noi am aruncat în  derizoriul grotesc și  monarhia, și capitalismul, și comunismul, și revoluția? De aceea, prinsă  în mijlocul huliganilor, femeia-jandarm și-a întrebat confrații echipați ca  de front unde dracu’ au adus-o. Țipătul ei mă urmărește obsesiv, nu mi-l pot scoate din memoria afectivă, este cea mai teribilă interogație auzită pe meleagurile  moldo-valahe în ultimii ani. Câți oare au ținut-o  minte, câți se trezesc  în miezul  nopții răstigniți pe cuvintele  sărmanei, și ea un  obiect al manipulării mediatice?

Măcar să se fi revoltat că politica noastră de slugoi perpetuu și dezgustător ne  duce la faliment, spre deosebire de vecinii de la vest, mai mereu în răspăr cu ucazurile primite de la Bruxelles. S-au  strofocat, de pildă,  dulăii și potăile susținători cu bâta ai  statului de drept blagoslovit în Piața Victoriei că nemții de la BMW își vor deschide o fabrică de 1.000 de angajați la Debrecen, iar nu în România, în țara al cărei președinte este un etnic… german? Culmea, tot în patria insolentului Viktor Orbán firma Mercedes-Benz își construiește o a doua linie de fabricație care va crea 2.500 de noi locuri de muncă. Ei, maghiarii, cu  banii străinilor și cu mândria  neciumpăvită, iar noi jerpeliți și umiliți, nu cumva să-i supărăm pe stăpâni…

Ori să se fi răsculat că ne-am  pierdut o parte importantă a proprietății solului și subsolului, a  văzduhului, că „apropitarii” băncilor, petrolului și asigurărilor sunt veneticii, nouă rămânându-ne sărăcia, birurile, nevoile… Iar cine are proprietatea, are și decizia, puterea! Sau că  pesta porcină și alte aviare tăbărâte hodoronc-tronc peste șeptelurile de viețuitoare de aici au picat taman când ne pregăteam să livrăm la export contingente masive de carne. Și cum prețurile cerealelor se stabilesc  la  bursele de afară, controlate de mogulii internaționali, ați ghicit!, e mai profitabil pentru ei să cumpere cereale, iar nu carcase de porc sau de vită. (Apropo, toate cele cinci silozuri din portul Constanța aparțin străinilor, ca și Balta Brăilei, pe care niște dubaiezi vor cultiva… lucernă, destinată nu rumegătoarelor neoașe, desigur, ci ălora de dincolo, din cauza prețului inaccesibil cobailor asupriți de leul costeliv…) Ehe, și ce de asemenea întâmplări mai sunt, dar elitiștii  de bulevard suferă de orbu’ găinii, boala nobilă a intelighenției cu brevet de la maestrul  Liiceanu. Dinspre gașca papionagiilor nu se aude nici pâs. În definitiv, și câinele lui Pavlov reacționa numai la un anume stimul, nu la oricare. Altminteri, ne ferim ca Necuratu’ de tămâie să reabilităm  valorile căzute în dizgrație în perioada  comunistă  – neam, patriotism, interes național, suveranitate … Or, „inteligența nu se măsoară  după adâncimea cu care descoperi și disociezi adevărul de minciună,  ci după perspicacitatea cu care poți salva un adevăr compromis.”[5] Se încumetă  vreun om politic băștinaș să fie într-atât de inteligent încât, riscându-și dosarul de bun european, să reînvie demnitatea  nației de ierunci?

Îngâlceviți pe veci, ne războim unii cu alții, arătând mereu cu degetul către  politicienii neaoși, sursa răului  românesc. Uităm însă că ei nu sunt decât prelungirea  celor  care i-au votat, că ei sunt de fapt noi. Nu  putem invoca la nesfârșit  ticăloșia  lor drept cauză a eșecurilor individuale și colective, așa cum cere pervers societatea deschisă. O comunitate cu indivizi educați și instruiți, decretinizați, conștienți de  rolul rezervat în  construcția socială, ar produce alt tip de politicieni. Cine însă mai crede în utopii, într-o lume aflată pe buza prăpastiei, la un pas să se prăbușească în abisul consumerismului și anarhiei[6] ? „Gălăgie, tigrii mei!” ca in reclama tembelă difuzată grotesc pe micile ecrane, întru zăpăcirea prostimii. Eu unul am capitulat și nu mai am nicio  nădejde în puterile sufletești ale neamului[7] meu,  un neam  mutilat și mutat  ușor, ușor peste graniță. Acolo unde occidentalii ne consideră  sălbaticii,  nespălații continentului și o declară semioficial, cu scârbă: „Europa e pentru ei ca un pat curat pentru un porc murdar.”[8] Un  multiculturalism  care își  ratează esența, întrucât  cel „de fond, existențial,  ca să-i spun așa, nu discriminează și nu pedepsește, nu sancționează memoria și nu rescrie trecutul, nu castrează limba și nu încarcerează gândirea.”[9] Spre deosebire de cel propovăduit  astăzi, când  „locul diversității funcționale este luat de  diferențele generatoare de culpe și de ierarhii.”[10] Un proces sinucigaș de pierdere a identității naționale, deoarece „Uniunea Europeană nu este o sinteză geografico-administrativo-economico-politică, așa cum pare la prima vedere, ci un scenariu de pulverizare a structurilor mari, de tip național, într-un conglomerat de mici unități administrative, cu tendințe centrifuge față de vechile nuclee. (…) Doar o Europă confuză etnic și fără coerență spirituală  va putea fi  dislocată eficient în propria ei memorie.”[11]  Iar amnezia Europei va însemna și pieirea  României, ca structură distinctă, motiv pentru care mă revolt aidoma femeii-jandarm:  „Fraților, unde dracu’ m-ați adus?”

[1] În memorabilul interviu acordat de Pavel Șușară lui Florian Saiu (Evenimentul  zilei)

[2] Ibidem

[3] Vlad Fiscutean (expert în branding politic), în interviul acordat revistei Q Magazine

[4] Alina Mungiu-Pippidi observă corect: „Această  mahala nu reprezintă diaspora.”

[5] Johan van Manem (orientalist  olandez) în cartea lui Mircea Eliade, Șantierul.

[6] Așa crede și Papa Francisc, care, din scaunul cel mai înalt, critică  fără menajamente hedonismul noii societăți: „Omul nu s-a odihnit niciodată atât de mult ca în zilele noastre, dar nu a resimţit niciodată un vid atât de mare. (…) Industria de divertisment este înfloritoare şi publicitatea portretizează lumea ideală ca pe un mare parc de distracţii.”

[7] În testamentul iscălit la 8 mai 1936, Octavian Goga lăsa posterității o  frază  de-o neliniște înfiorătoare, părelnic optimist: „Ce va fi  de Țară în vâltoarea care vine, nu știu, dar cred  în puterile sufletești ale neamului.”

[8] Alexei Tolstoi, Petru I

[9]  Pavel Șușară, în același interviu.

[10] Ibidem

[11] Ibidem