Evenimentul Zilei > International > ATENTATELE TERORISTE în Europa Occidentală au ajuns la cel mai RIDICAT nivel din ultimele decenii
ATENTATELE TERORISTE în Europa Occidentală au ajuns la cel mai RIDICAT nivel din ultimele decenii

ATENTATELE TERORISTE în Europa Occidentală au ajuns la cel mai RIDICAT nivel din ultimele decenii

Prima jumătate a anului 2016 a îrnegistrat cele mai multe decese din cauza terorismului, în Europa Occidentală, din 2004 până acum. În primele șapte luni ale anului s-au înregistrat 143 de decese, fiind al doilea cel mai prost an din anii 1980 încoace.

Atentatul cu bombă din trenul din Madrid, în martie 2004, a făcut 191 de morți. Cu toate acestea, conform unui studiu realizat de BBC, în anii 1970 au existat ani cu atentate teroriste cel puțin la fel de dure, cu mai multe victime, așa că Europa Occidentală nu este într-un trend descendent din acest punct de vedere.

Doar 6% din acțiunile teroriste de la nivel global, în luna iulie 2016, au avut loc în Vestul Europei, cele mai multe fiind în Irak și Siria.  

Analizând datele publicate în mii de articole și baze de date privind terorismul global, între anii 1970-2015, deținute de Universitatea din Maryland, jurnaliștii BBC au ajuns la câteva concluzii.


Definirea terorismului într-un fel care să fie acceptat de toată lumea este imposibilă.

Așa că s-au făcut comparații între incidentele violente înregistrate anul acesta și cele din anii 1970, pentru a vedea dacă pot fi considerate similare.

Universitatea din Maryland consideră atacul terorist ca fiind „un act violent folosit pentru a atinge un scop politic, social, economic sau relogios, produs de cineva care nu lucrează pentru guvern”.

„În ultimii ani, am văzut o creștere abruptă a numărului atacurilor și a letalității acestora”, a spus dr. Erin Miller, cel care administrează baza de date respectivă. „Acesta a fost în mod cert un trend îngrijorător”, a spus el.

Pentru foarte multă lume, anul 2016 pare a fi unul foarte prost, din punctul de vedere al atacurilor teroriste. Pare că mereu apar alte și alte atentate în titlurile ziarelor și în programele de știri. Cu 143 de morți în primele 7 luni ale anului, 2016 este cel mai tragic din ultimul deceniu. Singurul an cu mai mulți morți de la începutul secolului a fost prima jumătate a anului 2004, când au murit 191 de oameni, în atentatele din Madrid.

Totuși, în anii 1970, au existat mult mai multe astfel de incidente, scrie BBC. Este vorba despre conflictul din Irlanda de Nord cu Armata Irlandeză Republicană, explciă dr. Miller.

„A existat și o grupare bască în regiunea cu același nume din Spania și Franța și mai multe grupări de extremă stângă în alte părți ale Europei. Cred că e o greșeală să uitmăm ce s-a întâmplatr atunci și să presupunem că suntem într-o spirală în descreștere, fără sfârșit, pentru că nu e cazul”, spune expertul.

Grupările militante din Europa, în anii 1970

Armata Republicană Irlandeză (IRA) a produs atacuri cu bombă de-a luingul deceniului. Lupta pentru ca Irlanda de Nord să părăsească Marea Britanie și să devină parte a Republicii Irlanda. Anumite grupuri izolate mai acționează încă.

ETA a fost un grup al teroriștilor basci, care luptau pentru independența a șapte state franceze și spaniole. Campania sa a continuat până în 2011, când s-a ajuns la un armistițiu de încetare a focului.

Analiza a arătat că au existat 892 de atacuri teroriste letale în Europa, incluzând Turcia, în primele șapte luni ale lui 2016. Acest lucru face să fie cel mai letal an în mai mult de două decenii, pe continent. În acest calcul este luat în considerare și recneta lovitură de stat eșuată din Turcia, așa că sunt incluse aici și victimele puciului. Alți analiști spun că nu este vorba despre un atac terorist.

Chiar și fără această lovitură de stat, Turcia este o țară în care violența a crescut în ultimul an. În parte, este același conflict care a făcut victime în Europa și între 1992-1994. Armistițiul existent a fost încălcat, în iulie 2015, de Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) și Șoimii Libertății din Kurdistan (TAK), care au pus la cale atacuri cu bombă și atacuri armate, în zonele dominate de kurzi din sud-estul țării, dar și în orașe importante precum  Istanbul și Ankara. Împreună, aceste grupări au ucis mai mulți oameni în Europa decât Statul Islamic.

Deși iulie a fost o lună plină de acte teroriste în Europa, totuși acestea nu reprezintă decât o mică parte din totalul acțiunilor de acest fel la nivel global.

Se estimează că au fost 1.580 de morți în iulie, la nivel mondial, deși din Irak și Siria este greu de obținut informații exacte. 30% dintre acestea au fost în Europa, 6% în Europa de Vest. În Bagdad, 292 de oameni au fost uciși de un atac cu bombă, în 2 iulie, în timp ce făceau cumpărături, în timpul sărbătorii musulmane Eid. Adică de trei ori mai multevictiem decât în tot Occidentul, în toată luna iulie.

„Vasta majoritate a acestor atacuri au loc într-un număr foarte mci de țări: Irak, Afagnistan, Siria, Nigeria”, explciă Miller.

Conform unui grafic publicat de sursa citată, în Europa de Vest, în ultimul an, au fost 175 de morți din cauza terorismului, 4.000 din cauza crimelor, 19.000 din cauza accidenteleor auto și 126.000 din cauza altor accidente.

 

Publicat in categoriile: International
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: