Dar cine sunt acești INCEL și cum au luat ei locul altor grupări despre care ne obișnuisem să le considerăm responsabile de atacuri în masă?

Termenul este o prescurtare folosită pe siteurile de socializare și înseamnă Involuntarily Celibate, celibatar involuntar, adică un individ respins de  parteneri de ambele sexe. În jargonul urban, un incel este un discriminat pe motive de comportament sau înfățișare. Așa, mai pe înțelesul celor care au trecut de vârsta primelor coșuri, incel-ul este opusul total al ”popularului” dintr-un grup.

Și ce legătură are asta cu un atentat terorist? Presa din toată lumea spune că are iar povestea merită a fi parcursă cu atenție, fiind o frântură din realitatea din jurul nostru.

Corecți politic până la capăt

 

Povestea e deja cunoscută. Miercuri, un individ a intrat cu o dubă în pietonii de pe o stradă din nordul orașului canadian Toronto. A ucis 10 oameni și a rănit 14. La 26 de minute de la atac a fost oprit de poliție. S-a făcut că îndreaptă o armă către un polițist, dar acesta din urmă a avut tăria să nu tragă. Se bănuiește că individul a încercat un ”cop suicide”.

Autorul atacului s-a dovedit a fi un student în vârstă de 25 de ani, Alek Minassian, născut într-o suburbie a orașului, Richmond Hill. Mașina folosită era o dubă închiriată.

Numele cu rezonanțe orientale, modul de comitere a faptei, multe lucruri indicau un atac terorist marca ISIS, dar, chiar dacă ar fi fost așa, autoritățile și presa canadiene nu ar fi spus acest lucru, nu e corect politic să alimentezi ura sau frica față de o comunitate etnică sau religioasă. Ok, astea sunt regulile, după ele se joacă!

Minassian nu e cunoscut din anchetele locale privind securitatea națională, ba, mai mult, e descris de apropiați ca un tip izolat, fost elev al unei școli pentru copiii cu nevoi speciale, preocupat acum de aplicațiile pe care le dezvoltă și le vinde prin Google Play.

A doua zi după atentat, când Alek Minassian era la procesul în care s-au confirmat arestarea și inculparea sa, BBC a anunțat că miercuri, cu puțin timp înainte de atac, criminalul a postat pe profilul său de Facebook un mesaj ciudat.

 

Speculațiile legate de Facebook

 

Reținerea în a cataloga din prima atacul drept un atentat ISIS a avut o logică. Mulți internauți sau chiar comentatori serioși nu cred în ceea ce pare că va deveni versiunea oficială a dezlegării enigmei acestei crime în masă, mai ales că principala confirmare a noii teorii asupra motivației lui Minassian vine de la oficialii Facebook, rețeaua fiind o promotoare a normelor ”politically correct”.

Pe scurt, povestea e așa: Alek Minassian ar fi postat un mesaj ciudat cu doar câteva minute înainte de a intra cu mașina în mulțime, mesaj pe care îl reproduc acum în întregime.

”Soldatul (recrutul) Minassian Infanterie 00010, dorește să discute cu Sergentul 4chan vă rog. C23249161. Rebeliunea Incel a început! Îi vom răsturna pe toți Chads și Stacys! Salutați toți pe Supremul gentleman Elliot Rodger!”

Pe scurt, până vom încerca să decriptăm mai pe îndelete mesajul criminalului, motivația pentru atac este furia, frustrarea oamenilor respinși de persoanele de vârsta lor pe motiv că sunt urâți sau ciudați.

 

Chads și Stacys, noii ”supremațiști”

 

Partea de început a mesajului pare a fi un delir al autorului care vrea să arate că ”urâții”, ”celibatarii involuntari” s-au organizat și vor da mai multe lovituri. Oricum, e cert că se va face și o verificare a contactelor lui Alek Minassian, pentru a se stabili dacă mai sunt pe undeva frustrați care sunt gata să lovească pentru a atrage atenția asupra problemei lor.

Ținta furiei sunt Chads și Stacys. Cine sunt ăștia? Chads e un termen tot din argoul urban și înseamnă un ”spilcuit” modern. Stacys sunt termenul modern pentru fetele ”populare”. Când un individ e marginalizat de chads și stacys el devine un Incel.

Incel au fost mult timp ținta atacurilor pe diverse grupuri de chat de pe Reddit. Hărțuirile au mers până acolo încât se spune – legende urbane, dar s-ar putea să aibă un sâmbure de adevăr – că unii Incel-i s-au sinucis.

Deja, abordând acești termeni și încercând să îi înțelegem, discuția atacului terorist s-a mutat mult de la disputele religioase spre consecințele dezastruoase ale unui comportament incorect față de cei din jur.

E reală motivația descrisă mai sus pentru a explica atacul din Toronto? E greu de spus deocamdată, dar personajul central, Alek Minassian, se pretează mai degrabă acestei teorii decât celor legate de mujahedini și Jihad.

O colegă din școală îl descrie, pentru un ziar canadian, pe Minassian ca fiind un tip ciudat, care se plimba pe holuri cu mâinile pe piept, mormăind lucruri doar de el înțelese. Nu pare tipul care să le atragă pe ”populare” sau care să aibă ”spilcuiți” în anturaj. Ba chiar pare ținta perfectă a glumelor și a respingerilor violente.

 

Supremul gentleman

 

În fine, pentru ca tabloul să fie complet, ultima parte a mesajului atribuit lui Alek Minassian face trimitere la un alt criminal, care a folosit metode asemănătoare, Elliot Rodger.

Pe 23 mai 2014 – data a intrat în memoria colectivă drept ziua răzbunării Incel – Rodger și-a ucis doi colegi de apartament și pe un prieten venit în vizită. Apoi, într-o cafenea, a înregistrat un mesaj difuzat pe youtube.com. După ce a dat drumul la filmuleț, a pornit prin localitatea californiană Isla Vista, unde era student, căutând victime în rândul fetelor și băieților frumoși. A bătut la ușa unei asociații a fetelor din facultate, nu i-a deschis nimeni, așa că a împușcat două tinere care treceau pe stradă. A ucis, în total, șase oameni (cu un cuțit, cu maceta, cu două pistoale și o carabină, dar și lovind trecători cu mașina) și a rănit alți 14. Într-un final, înconjurat de poliție, s-a sinucis.

Elliot Rodger avea 22 de ani și provenea dintr-o familie respectabilă. Tatăl lui, regizorul Peter Rodger, premiat pentru documentarul ”Oh My God”, și nepotul fotografului George Rodger, unul dintre primii care au pozat ororile din lagărele naziste. Având permanent nevoie de sprijin din partea psihologilor, Elliot devenise violent în mesaje (pe forumuri, pe propriul blog) plângându-se că e respins violent de oamenii din jur.

 

Manifestul lui Elliot Rodger

 

Înainte de 23 aprilie 2014, ”Ziua Răzbunării”, cum o numește în filmul de pe youtube, Elliot Rodger a publicat pe blog o carte de 141 de pagini cunoscută drept ”Manifestul”, dar autorul o intitulase ”Lumea mea sucită. Povestea lui Elliot Rodger spusă de Elliot Rodger. În acest text, o adevărată ”Biblie” a victimelor discriminării, tânărul povestește cum se vede lumea prin ochii unui băiat care nu reușește să-și facă prieteni, iubite, descriind drumul de la dorința de căldură până la ură.

 

Te-ar putea interesa și: