Un nou atentat terorist a avut loc în Benghazi, Libia, chiar în mijlocul unui cimitir plin cu oameni. Cel puțin patru persoane au fost ucise, iar alte 33 rănite.
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa, dintre care doi civili, şi alte 33 au fost rănite joi într-un atentat cu o maşină-capcană într-un cimitir din Benghazi (estul Libiei), în cursul funeraliilor unui fost ofiţer al armatei, conform unei surse medicale, transmite Agerpres.
Potrivit unui responsabil din cadrul serviciului de securitate al oraşului, atentatul, primul de peste un an în fieful forţelor mareşalului Khalifa Haftar, a vizat militari şi ofiţeri care participau la funeraliile generalului Khalifa al-Mesmari, fost responsabil al forţelor special sub regimul lui Muammar Gaddafi.
Atentatul nu a fost revendicat deocamdată.
Purtătorul de cuvânt al mareşalului Haftar, generalul Ahmad al-Mesmari, care a participat la funeralii a confirmat bilanţul de patru morţi, dintre care doi membri ai forţelor speciale, într-o conferinţă de presă în cursul căreia a denunţat un "atentat terorist".
Bastion al revoluţiei libiene din 2011 care a răsturnat regimul Gaddafi, oraşul Benghazi a fost puternic lovit de violenţe care au vizat în special reprezentanţe diplomatice şi forţele de securitate.
Un atac contra consulatului american, la 11 septembrie 2012, s-a soldat cu moartea ambasadorului Christopher Stevens, precum şi a altor trei americani.
Ultimul atentat din acest oraş a făcut şapte morţi în mai 2018.
Mareşalul Haftar a lansat în 2014 o operaţiune contra grupurilor islamiste şi jihadiste care controlau oraşul. El şi-a atins scopul în 2017, după trei ani de lupte sângeroase.