Prim-vicepreşedintele PNL Teodor Atanasiu a declarat, miercuri, că propune ca unele dintre cheltuielile de campanie electorală, care au crescut semnificativ datoriile partidului, să fie plătite în solidar cu persoanele care au determinat aceste cheltuieli ”cu rea credinţă”, scrie mediafax.ro.
”Nu există decât două soluţii foarte clare: prima, din veniturile partidului să facem o eşalonare, astfel încât să plătim datoriile, doi la mână, acolo unde avem procesele să-i chemăm în garanţie alături de noi pe acei ordonatori de credite care au semnat contracte şi au angajat cheltuieli peste veniturile partidului”, a spus Atanasiu.
El a fost rugat să fie mai specific în privinţa persoanelor care ar putea fi chemate împreună cu PNL să plătească datoriile din campanie.
”Vă spun la ce mă refer, dacă vreun secretar general sau vreun şef de campanie sau vreun angajat de la secretariatul general a angajat cheltuieli peste bugetul pe care îl avea estimat şi aprobat partidul la ora respectivă, înseamnă că a făcut cu rea credinţă cheltuieli suplimentare, îl chemăm în garanţie alături de noi”, a mai spus Atanasiu, precizând că instanţa de judecată va decide în procesul cu creditorii dacă plata se va face de PNL sau împreună cu respectivele persoane.
Prim-vicepreşedintele PNL a evitat să precizeze persoanele la care se referă, subliniind că este o propunere personală, dar nu încă o decizie a conducerii PNL.
Potrivit unor surse politice, datoriile vechiului PNL se ridică în prezent la circa 3 milioane de euro.