Cel puţin şase oameni au murit şi peste 25 au fost răniţi, azi, în cele trei atentate din sudul Israelului, când a fost atacat un autobuz, apoi soldaţii israelieni sosiţi la faţa locului şi apoi s-a tras cu mortiere şi rachete antitanc, la graniţa cu Egiptul.
Militarii israelieni au avut un schimb de focuri cu atacatorii, precizează CNN. "Este un atac terorist serios asupra mai multor locaţii", a spus ministrul apărării, Ehud Barak. "La originea acestor acte de terorism sunt militanţi din Gaza şi vom lua măsuri împotriva lor, cu toată forţa şi hotârârea", a spus Barak. Un oficial israelian din serviciile de urgenţă a declarat că au murit şase oameni: patru au fost găsiţi într-o maşină privată asupra căreia s-a tras şi doi în imediata apropiere. Cel puţin 26 de persoane au fost internate la spitalul Yoseftal din Eilat, unii fiind grav răniţi. Trei răniţi au fost transferaţi la spitalul Soroka din Beersheva. Printre victime se numără atât civili, cât şi soldaţi. Autobuze civile atacate Câţiva oameni înarmaţi au deschis focul asupra unui autobuz aflat în apropiere de graniţa cu Egiptul, au anunţat surse israeliene, citate de BBC. Autobuzul se afla în sudul Israelului, în staţiunea Eilat, aflată în nordul Mării Roşii. Câteva persoane înarmate au atacat autocarul cu civili, a relatat postul public de radio israelian, făcând cinci victime. Forţele de securitate au urmărit vehiculul cu care au fugit atacatorii. Focurile de armă ar fi venit, se pare, de pe partea egipteană a graniţei, la puţin timp după ce un autobuz a plecat din Eilat, îndreptându-se spre nord, au anunţat forţele de securitate. Maşina respectivă a urmărit autobuzul, apoi persoane înarmate au coborât şi au deschis focul cu arme automate. Atacuri repetate Purtătorul de cuvânt al forţelor de securitate israeliene, generalul de brigadă, Yoav Mordechai, a declarat că după atacul asupra autobuzului, s-au folosit şi explozibili asupra unui convoi al armatei sosit la faţa locului. Unul dintre vehiculele blindate a fost atacat, posibil cu rachete antitanc, relatează CNN. Lt. col Avital Leibovich, un purtător de cuvânt al armatei, a spus că bărbaţi înarmaţi au tras asupra autobuzului, după care a avut loc un al doilea atac, când o bombă a explodat la trecerea unui al doilea autobuz. Militarii cred că a fost vorba despre mai multe grupuri de atacatori responsabile de aceste atentate. Autorităţile israeliene au mai precizat că primul atac a avut loc asupra autobuzului 392, care făcea legătura între oraşul Beersheba şi staţiunea Eilat. Doi sau trei oameni au coborât dintr-o maşină şi au tras asupra autobuzului, care nu s-a oprit decât la o unitate militară din apropiere, unde răniţii au primit primul ajutor, înainte de a fi transportaţi la spitalul din Eilat. Operaţiune în Egipt Peste graniţă, în Egipt, armata şi poliţia au pus în practică o operaţiune antiteroristă în regiunea Sinai, după ce au apărut informaţii că medicul lui Osama bin Laden se află în zonă. Poliţia a declarat că a descoperit, cu această ocazie, grenade, mitraliere, aruncătoare de grenade şi muniţie, pentru o operaţiune teroristă ce viza atacuri asupra unei conducte de gaz spre Israel şi o secţie de poliţie din oraşul de la graniţă El-Arish.