Atacul lui Orban la Barna, stadiul negocierilor PNL -USR

Atacul lui Orban la Barna, stadiul negocierilor PNL -USR

Ludovic Orban și Dan Barna au avut un scurt schimb de replici în weekend, cu privire la presupusa participare a lui liderului USR la protestul conspiraționiștilor din Piața Victoriei.

Departe de a fi doar un schimb de declarații politice, replicile pe care cei doi politicieni și le-au adresat reprezintă, de fapt, hârtia de turnesol care măsoară stadiul negocierilor PNL-USR, dar și nivelul de interes pe care cele două formațiuni îl manifestă față de cetățenii din București.

Conform spuselor lui Dan Barna, atacul premierului în exercițiu ar fi venit după o rundă de negocieri purtate de cei doi și de Dacian Cioloș, la Palatul Victoria. Practic, atacul lui Orban a venit după discuții politice care vizau o consolidare sau o definitivare a zonelor de alianță PNL-USR.

Reacția premierului nu face altceva decât să devoaleze natura tensionată a relațiilor PNL-USR. Acest lucru se întâmplă mai ales în contextul în care USR-ul lui Barna îl acceptă cu greu candidatul PNL,  Nicușor Dan, la Primăria Capitalei. Tabere semnificative din USR-PLUS ar fi preferat o candidatură din interiorul alianței, cel mai bine clasat fiind Vlad Voiculescu.

Ne puteți urmări și pe Google News

De partea cealaltă a baricadei, Orban are propriile sale presiuni de rezolvat. Liberalii nu văd cu ochi buni faptul că au cedat postul de candidat la Primăria Municipiului București către Nicușor Dan, un fost adversar feroce al PNL în cursa pentru Capitală. Aceștia ar fi dorit să păstreze măcar oportunitatea de a candida la sectoare.

Însă, USR-Plus a acționat deja politic pentru a-și anunța candidații de sector, luând liberalilor cuțitul de pe masă chiar atunci când se pregăteau să taie felii din pâinea caldă a sectoarelor.

Atacul lui Orban la adresa lui Barna poate să fie considerat unul de etapă. Poate fi, la fel de bine, o refulare de moment, generată de bătutul pasului pe loc în cadrul negocierilor. Ceea ce rămâne nu este nici dialogul și nici măcar concluzia că liberalii și USR-iștii au parte de negocieri tensionate.

Rămâne mai degrabă concluzia că, în plină pandemie, în plină criză economică, în plin an electoral, când PNL și USR ar trebui să prezinte soluții reale pentru cetățeni, liderii celor două formațiuni sunt ocupați cu jocul mafiot de a împărți, teoretic, Bucureștiul pe zone de influență.