Atac sălbatic în Iaşi. Externat de la Socola, şi-a ucis iubita cu lovituri năprasnice

Atac sălbatic în Iaşi. Externat de la Socola, şi-a ucis iubita cu lovituri năprasnice Sursa foto. EVZ

Un bărbat în vârstă de 56 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după şi-a ucis iubita cu o serie de lovituri năprasnice, în urma unui scandal apărut după ce acesta fusese plasat în arest la domiciliu în Iaşi.

Victima avea 51 de ani şi se pare că a mai fost agresată fizic şi în trecut. Din nefericire, corpul ei a cedat sub ultima ploaie de lovituri nimicitoare lansate de concubinul ei, orbit de furie.

Criminalul era arestat la domiciliu încă de săptămâna trecută, după ce a fost prins băut la volan, dar şi fără acte. La acea măsură s-a ajuns după ce individul a fost dus la Institutul de Psihiatrie Socola Iași,  pentru expertiză

Imediat după externare, el a fost plasat în arest la domiciliu. „Iniţial s-a înregistrat un dosar penal la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, pe moarte suspectă. În urma efectuării necropsiei s-a constatat că leziunile s-au datorat unor loviri active, fiind vorba de implicarea factorului uman, dosarul a fost declinat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, pentru efectuarea anchetei pe infracţiunea de omor.

Ne puteți urmări și pe Google News

S-a stabilit că într-adevăr victima a fost agresată de concubin, de acest inculpat, pentru care s-a formulat o propunere de arestare preventivă”, a declarat purtătoare de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, Mihaela Apostol.

Internat, externat, arestat şi în cele din urmă criminal

Vizibil iritat din cauza problemelor cu legea, bărbatul prins băut la volan a început să se certe cu femeia. În câta clipe, acesta s-a năpustit cu bestialitate asupra ei şi în cele din urmă a lăsat-o fără suflare.

Altfel, amintim că în iunie, un român a şocat Spania cu modul în care şi-a ucis iubita de origine spaniolă. Criminalul a mărturisit că a tranșat cadavrul și a aruncat bucățile în diferite locuri. Oamenii legii au găsit rămăşiţele într-o parcare, dar și la periferia orașului Estepa.

Ce doi deveniseră părinţi, dar s-au despărţit la scurt timp după venirea pe lume a copilului. În plus, ei se cunoşteau încă de când erau minori. Familia tinerei a dezvăluit că românul le-a agresat fiica de mai multe ori, dar nu au depus plângere la poliţie.