Atac la Guvernul Orban: „Acordul politic dintre ALDE și PNL mai rămâne valabil?”

Varujan Vosganian, vicepreşedintele ALDE, a scris pe o rețea de socializare că una dintre condițiile ALDE și acceptate de PNL pentru susținerea Guvernului Orban a fost aceea că situația Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) se rezolvă prin dezbatere parlamentară, nu OUG sau asumara răspunderii.

 

Astfel, prin postarea sa, Vosganian a dat o replică executivului care a anunțat vineri că măsura de desființare a SIIJ se află în programul de guvernare și este una corectă. El susține că înțelegerea ALDE - PNL stipulează cu totul altceva.

„Una dintre condițiile puse de ALDE și acceptate de PNL pentru susținerea Guvernului Orban a fost aceea că chestiunea privind Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) se rezolvă prin dezbatere parlamentară și nu prin OUG sau asumarea răspunderii.

La punctul 3, Acordului politic dintre ALDE și PNL prevedea următoarele: „Modificarea legislației în domeniul Justiției se va face numai prin dezbatere și aprobare parlamentară.” Așadar, înainte de a decide în privința SIIJ, Guvernul trebuie să ne spună dacă Acordul politic dintre ALDE și PNL mai rămâne valabil”, a scris pe pagina sa de Facebook, Varujan Vosganian.