Ioan Lazăr, co-preşedinte al ALDE Alba, a declarat astăzi, într-o conferinţă de presă, că Daniel Constantin ascultă ordine de sus și din opoziție.
"Am văzut ieri (joi - n.r.) că domnul Daniel Constantin, încă actualul nostru coleg, (...), continuă să facă ceea ce a făcut de când îl ştiu eu în ALDE (...). Ce face? (...) Acum am văzut că au încercat, încă nu ştiu sigur dacă au reuşit să blocheze contul partidului. S-a adresat băncii ca să blocheze conturile şi, în cazul ăsta, candidaţii la parlamentare nu pot să-şi recupereze banii, până la deblocarea conturilor. Oricum, este o chestiune de moment. Dânsul face ceea ce i se spune de sus. Cât de sus nu ştiu, dar de sus i se spune ce trebuie să facă şi de la prietenii lui din opoziţie. La PNL avem acolo câţiva 'prieteni' şi îl ghidează", a declarat Ioan Lazăr, citat de Agerpres.
Co preşedintele ALDE Alba a mai susţinut că Daniel Constantin s-ar opune creşterii partidului. "Speră dânşii, din 'gaşca' lui, să obţină o ordonanţă preşedinţială ca să blocheze Congresul. Eu sper şi cred că nu vor reuşi să blocheze Congresul. Noi vom merge înainte, ne vom alege o nouă conducere şi ALDE (...) este pe un trend ascendent. Vom merge în continuare pe un trend ascendent, mai ales că poate vom scăpa şi de nişte lichele", a adăugat Lazăr.
Călin Popescu-Tăriceanu a declarat, joi, că Daniel Constantin, celălalt copreşedinte al formaţiunii, a încercat să blocheze conturile partidului, demers care se bazează pe acţiunea pe care acesta a introdus-o în justiţie împotriva deciziilor Delegaţiei Permanente de convocare a Congresului.
"Cel puţin teoretic suntem încă colegi (cu Daniel Constantin - n.r.). Sigur că nu pot să nu remarc o serie de acţiuni pe care le-a întreprins în ultima vreme, chiar şi astăzi încercarea de blocare a conturilor partidului. Încercarea de blocare a conturilor partidului se bazează pe acţiunea pe care a introdus-o în justiţie împotriva deciziilor Delegaţiei Permanente de a demara procedurile de organizare a Congresului", a afirmat Tăriceanu.
Potrivit lui Tăriceanu, aceasta este "faza urâtă a acţiunii politice", care duce până la urmă la "un divorţ iremediabil". Acesta a susţinut că Daniel Constantin face un joc personal, acesta având şi "alte resorturi".