Cutremur în Justiția din România. Ana Birchall, fostul ministru al Justiției, lansează o nouă serie de acuzații cu privire la decizia CCR de a elimina interceptările SRI din dosarele de securitate națională.
Ana Birchall, fost ministru al Justiţiei în Guvernul Dăncilă, lansează un atac dur la Curtea Constituţională, după decizia prin care s-a stabilit că interceptările obţinute prin mandate de siguranţă naţională nu mai pot fi folosite ca mijloace de probă în instanţă.
„De multe ori m- am abtinut sa comentez diverse decizii ale CCR pentru ca, nu-i asa, am invatat la drept ca o decizie a CCR nu se comenteaza fiind obligatorie! Dar in seara asta nu ma pot abtine ( si imi cer scuze pentru limbaj) sa spun ca aceasta decizie este o mizerie! Adica daca pe un mandat de securitate nationala, LEGAL dispus de un judecator, se intercepteaza comiterea unor fapte ilegale, sa nu fie proba in dosar????
Ciudata, foarte ciudata aceasta decizie a CCR!
Cu siguranta nu face bine actului de justitie si multi,probabil, vor scapa de raspunderea penala exact pe baza acestei decizii!", scrie Ana Birchall pe Facebook.
Curtea Constituțională a decis, marți, că înregistrările făcute de organele de stat cu atribuții în domeniul securității naționale, precum SRI, sunt neconstituționale în măsura în care restrâng exercițiul unor drepturi sau libertăți fundamentale ale omului desfășurate în mod legal.