Liderul PNL, Ludovic Orban, a fost ţinta unor critici dure din partea senatorului Daniel Zamfir, care s-a simţit revoltat după ce a aflat unde este angajat președintele său de partid.
„LUDOVICE, TOCMAI I-AI SCUIPAT PE OBRAZ pe românii care muncesc cinstit în țara asta!
Doua sentimente mă încearcă după ce am auzit ludovicul spunând că n-are "nicio problemă de legalitate și de moralitate" cu privire la felul în care își obține veniturile:
Primul e de revoltă! Milioane de români își iau salariul DUCÂNDU-SE LA SERVICIU! Dincolo de cei 10.000 de lei pentru cele patru ore, nu crede nimeni că ludovicul făcea naveta la Târgu Mureș ca să presteze acolo.
Al doilea e de jenă, de rușine! Niciodată vreun președinte al PNL nu a lucrat toată viața la stat și când nu s-a mai putut, nu a fost întreținut de colegi de partid!
Nu, Ludovice! Ai o problemă majoră atât de legalitate, cât și de moralitate! De legalitate pentru că par încasări pentru servicii neprestate, iar de moralitate sunt probleme CÂT CASA! Că nu le vezi... e așa cum spuneam, un scuipat pe obrazul românilor onesti! Cum poți fi primul ministru al opoziției?!?
P.S. Nu mă miră că-i ține isonul purtătorul de cuvânt... care încasează bani grei de la partid și care evident nu vede nicio problemă de moralitate în asta...”, a fost mesajul lui Daniel Zamfir, conform dcnews.ro.
Atacul lui Zamfir a venit după ce vineri, Orban a fost iritat din cauza întrebărilor jurnaliștilor cu privire la locul de muncă pe care a refuzat să îl dezvăluie.
„Nu vă dau nici un răspuns la această întrebare. Este dreptul meu legal să am un venit, să-mi câștig existența dintr-o activitate, ca atare nu vă voi da nici un răspuns pe tema acesta. Subiectul conferinței de presă este cu totul altul”, a declarat liderul liberalilor.
În cele din urmă, deranjat de insistenţele jurnaliștilo, Orban a decis să încheie conferința de presă. „Subiectul conferinței este cu totul altul. Vă mulțumesc... V-am mai spus că subiectul conferinței este altul. Pe această temă nu vă voi da răspunsul astăzi. Nu am nici o problemă de legalitate sau de moralitate pe această temă.”