ATAC DUR la Grindeanu, după întâlnirea cu Dragnea: „Nu poate avea nici cap, nici caracter”

După ce Sorin Grindeanu s-a întâlnit, în urmă cu câteva zile, cu președintele PSD, Liviu Dragnea, în care au discutat despre guvernare și partid, europarlamentarul Sigfried Mureșan l-a atac în termeni duri pe fostul premier. El a spus, într-o postare pe Facebook, că „este clar că un individ care s-a lăsat nominalizat prim-ministru de către Dragnea nu poate avea nici cap, nici caracter”.

Fostul șef al Executivului, Sorin Grindeanu, a confirmat că s-a întâlnit cu președintele PSD, Liviu Dragnea, în urmă cu câteva zile. El a infirmat zvonurile potrivit cărora I s-ar fi propus funcția de consul sau ambasador la Chișinău.
„Am avut o întâlnire cu Liviu Dragnea în urmă cu câteva zile. A fost o chestiune legată de ce s-a întâmplat în urmă cu câteva luni, e o treabă absolut normală. (...) A fost o discuţie între doi oameni, în niciun caz tensionată, care doresc câteva lucruri şi anume ca PSD să facă o guvernare foarte bună, să-şi ducă la capăt mandatul primit de la cetăţeni şi totodată, dacă e să enumăr două dintre teme - asta ar fi prima şi cea de-a doua e legată de PSD şi de întărirea PSD şi în nicun caz slăbirea lui”, a precizat Sorin Grindeanu, la Antena 3.

Fostul prim-ministru a ținut să infirme faptul că i s-ar fi propus o funcţie de consul sau ambasador la Chişinău, informaţii vehiculate în presă.

„Aseară am văzut la ştiri că eram ambasador, azi consul. Nu am discutat nicio secundă aceste lucruri, mâine plec din ţară, dar plec în Turcia cu familia”, a explicat Grindeanu.

Fostul premier a evitat să spună dacă s-a împăcat sau nu cu Liviu Dragnea. „Asta e o chestiune, o s-o vedem în viitor. Cert este că a fost o discuţie cât se poate de constructivă şi benefică, zic eu, spre binele PSD”, a afirmat Grindeanu, întrebat dacă s-a împăcat cu liderul PSD.

În luna iunie, liderul social-democrat, Liviu Dragnea, împreună cu colegii din CExN al partidului și ulterior cu partenerul de guvernare, președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, au decis să-i retragă sprijinul politic lui Sorin Grindeanu. Motivația oficială a lui Dragnea a fost neîndeplinirea mai multor măsuri din programul de guvernare al PSD. De cealaltă parte, Grindeanu a refuzat să demisioneze din fruntea Guvernului, spunând în repetate rânduri că Dragnea are un mod dictatoria de a conduce formațiunea de stânga.

Sorin Grindeau declara atunci: „Domnul Liviu Dragnea vrea tot mai multă putere, de aceea a ajuns să depună moțiune contra propriului guvern, bazat pe acea analiză mincinoasă.”

Ulterior, fostul prim-ministru a spus că demisionează din fruntea Executivului numai dacă Dragnea își dă demisia de la șefia PSD. În cele din urmă, social-democrații au depus o moțiune de cenzură împotriva Guvernului, care a fost adoptată de către Parlament pe 21 iunie. PSD a mai decis să-l excludă pe Grindeanu din partid, dar măsuri serioase în acest sens nu au fost luate nici până acum, fostul premier fiind la ora actuală membru al PSD.