Atac cu drone. Aeroportul Internaţional din Dubai a fost închis. Măsură de urgenţă a autorităţilor

Atac cu drone. Aeroportul Internaţional din Dubai a fost închis. Măsură de urgenţă a autorităţilor

Unul dintre cele mai mari aeroporturi din lume, Aeroportul Internaţional din Dubai a fost închis, duminică, pentru o perioadă de 15 minute.

Autorităţile aeroportuare din Dubai au decis să ia o astfel de măsură din cauza unor activităţi suspecte cu drone

„Activităţile de zbor au fost pentru scurt timp întrerupte pe Dubai International de la ora 12.36 până la 12.51, în această după-amiază, din cauza unei activităţi suspecte cu drone, care a dus la redirecţionarea a două zboruri. Siguranţa este prioritatea noastră şi Dubai Airports colaborează cu autorităţile şi cu partenerii furnizori de servicii pentru a asigura normalitatea operaţiunilor”, a declarat un purtător de cuvânt al Dubai Airports

Potrivit companiei Emirates, au fost redirecţionate un zbor de la Brisbane şi unul de la Delhi.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Emirates confirmă că astăzi, duminică, 22 septembrie, Aeroportul Internaţional Dubai a fost închis de la ora 12.36 până la ora 12.51 din cauza unei activităţi suspecte cu drone în zonă. Drept urmare, zborul EK 433 de la Brisbane şi Singapore către Dubai International a fost direcţionat către Dubai World Central şi zborul EK 511 de la Delhi a fost direcţionat către aerportul internaţional Sharjah”, a precizat Emirates.

Dubai World Central se află la 23 de mile sud-vest de Dubai, iar aeroportul din Sharjah este la 15 mile nord de Dubai International.

„Zborurile redirecţionate au revenit pe Dubai International după redeschiderea spaţiului aerian. Emirates îi va ajuta pe pasagerii afectaţi în privinţa găsirii unor rezervări alternative pentru avion şi hotel”, a menţionat compania.

Incidentul de duminică survine în contextul tensiunilor din regiune şi la opt zile după atacurile cu drone şi rachete asupra unor instalaţii petroliere saudite, potrivit cnbc.com