Atac cu cuțitul în autobuz. Un individ înarmat cu un cuțit a produs panică într-un autobuz care circula pe o rută din București.

Călătorii care circulau cu un autobuz de pe linia 178, din Capitală, au trecut prin momente de groază, marți seara. Aceasta după ce un individ înarmat cu un cuțit a amenințat călătorii din mijlocul de transport în comun care se deplasa pe un traseu din Sectorul 6. El a urcat în mașină și a început să fluture arma albă prin fața oamenilor, amenințând că-i va înjunghia.

Pentru câteva minute, călătorii dintr-un autobuz care circula în București au trecut prin momente de panică.

Oamenii îngroziți la vederea cuțitului, au apelat la ajutorul unui polițist din Brigada Rutieră care se afla în timpul serviciului. Acesta se afla în misiune pe bulevardul Iuliu Maniu și a intervenit împotriva atcatorului din autobuz. Agentul de poliție s-a deplasat de urgență cu autoturismul din dotare și a reușit să oprească autobuzul la intersecția cu strada Bacriului.

Atac cu cuțitul în autobuz

Polițistul, care se afla în timpul serviciului, a intervenit și l-a încătușat pe individul înarmat cu un cuțit înainte să se producă o tragedie. Arma a fost descoperită în mâneca hainei individului. Acesta a fost imobilizat și încătușat. Datorită intervenției polițistului, evenimentul din trafic s-a încheiat fără nici un rănit.

În aceste condiții, atacatorul din autobuz a fost pus în cătușe și a fost dus la Secția 21 de Poliție. Aici urmează să se efectueze cercetări amănunțite pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat. Polițiștii urmează să stabilească ce s-a întâmplat în autobuz și ce anume l-a făcut să scoată cuțitul la ceilalți călători.

Citește și:

Atac cu cuțitul în Casa Domnului. Autoritățile nu exclud un atac terorist

Înjunghiat mișelește, în spate, cu un cuțit-baionetă. Detaliile crimei de la sala de sport din București