Atac armat în SUA. Cel puțin 12 oameni au fost uciși. Breaking News

Atac armat în SUA. Cel puțin 12 oameni au fost uciși. Breaking News

Un nou atac armat a avut loc în SUA, statul Virginia. Atacatorul ar fi un angajat nemulțumit. Acesta a ucis 12 persoane și a rănit ale șase.

Cel puţin 12 persoane au fost ucise într-un atac armat în Statul Virginia din SUA, potrivit BBC.

Un angajat municipal nemulţumit a deschis focul vineri într-o clădire a administraţiei oraşului balnear Virginia Beach de pe coasta de est americană, ucigând 12 persoane şi rănind cel puţin alte şase înainte de a-şi pierde viaţa, transmite Reuters.

Şeful poliţiei din Virginia Beach, James Cervera, a declarat într-o conferinţă de presă că sunt în curs de anchetare circumstanţele în care s-a produs atacul armat, fără a furniza multe detalii. A precizat că printre persoanele rănite se află un ofiţer de poliţie.

Ne puteți urmări și pe Google News

Vineri, puţin după ora locală 16:00 (20:00 GMT) suspectul, “un vechi angajat nemulţumit”, a intrat în clădire şi a început “imediat să tragă la întâmplare”, a declarat Cervera, potrivit AFP. Incidentul a avut loc în clădirea numărul 2 a complexului centrului municipal, unitate ce găzduieşte birourile angajaţilor din domeniul lucrărilor publice şi al utilităţilor, situată lângă clădirea primăriei.

După sosirea forţelor de ordine, „suspectul a atras asupra unui ofiţer de poliţie, iar poliţiştii, la rândul lor, au deschis focul. Suspectul a decedat”, a mai precizat şeful poliţiei din Virginia Beach.

„Aceasta este cea mai sfâşietoare zi din istoria Virginia Beach”, a declarat primarul Bobby Dyer în conferinţa de presă comună cu şeful poliţiei. “Oamenii implicaţi sunt prietenii, colegii de muncă şi vecinii noştri”, a declarat primarul, conform Reuters.