UPDATE ora 9.30 : Autorităţile americane au dezvăluit identitatea celui carea împuşcat trei militari şi a rănit alţi 16, înainte de a-şi pune capăt zilelor, la baza militară Fort Hood din Texas (sudul SUA), cea mai mare din Statele Unite, care a mai fost şi în trecut scena unor tragedii similare, relatează CNN şi Reuters.

Numele atacatorului este Ivan Lopez. Fost combatant în Irak, el suferea de stres post-traumatic, a recunoscut conducerea bazei militare, care a indicat că bărbatul a deschis focul în apropierea clădirii unde se află un centru medical.

Lopez a revenit din misiunea din Irak în 2011, după care a fost diagnosticat cu aşa-numitul „sindrom irakian”, transmite CNN. Cu puţin timp înainte de incident, el a raportat superiorilor săi un traumatism cerebral.

După ce a tras în jur de 20 de focuri cu un pistol semiautomat, Lopez s-a împuşcat, în momentul în care a fost înconjurat de poliţia militară.

Comandantul bazei din Fort Hood, generalul Mark Milley a indicat că tirurile au durat în jur de 15-20 de minute, după care atacatorul şi-a tras un glonţ în cap, cu un pistol de 0,45 inch (11 mm) de tipul Smith & Wesson. Motivele sale nu sunt cunoscute.

Imediat la locul incidentului au sosit mai multe ambulanţe şi trupe speciale ale poliţiei militare. Persoanele rănite au fost transportate la spitalul 'Scott and White', situat la Temple (Texas). Trei dintre cei răniţi sunt în stare critică.

Forțele de ordine au intervenit „foarte rapid”

Atacul a avut loc în jurul orei locale 16.00 (joi, 02.00 ora României), în două zone distincte, cele alocate unei brigăzi medicale şi unui batalion de transport al imensei baze militare. El a durat "între 10 şi 15 minute", a precizat generalul Milley.

Bărbatul a intrat într-o clădire, a deschis focul, după care a urcat la bordul unui vehicul şi a tras din nou cu un pistol automat Smith & Wesson de calibru .45, cumpărat recent dintr-un magazin din vecinătate. El a ieşit apoi din vehicul, a intrat în clădire şi a tras din nou, a detaliat generalul.

Forţele de ordine au intervenit "foarte rapid" şi poliţia militară l-a încercuit pe suspect, care a întors arma împotriva sa. "A făcut exact ce se aşteaptă de la poliţia militară", a afirmat comandantul bazei.

Soldatul, a cărui armă a fost introdusă ilegală în bază, "este căsătorit şi are o familie", dar numele lui nu a fost precizat. El a fost transferat la Fort Hood în februarie.

"Nu îi cunoaştem motivaţiile. Ştim că acest soldat suferea de probleme mentale". El era tratat pentru depresie şi "alte probleme psihice şi psihologice", a mărturisit generalul, precizând că nu a fost totuşi diagnosticat în acest stadiu ca suferind de stres posttraumatic.

Baza militară Fort Hood, cea mai mare din Statele Unite, a rămas încercuită timp de mai multe ore, înainte ca măsurile de securitate să fie ridicate în cursul serii.

"Evident (acest eveniment) redeschide rănile a ceea ce s-a întâmplat la Fort Hood în urmă cu cinci ani", a declarat preşedintele Barack Obama din Chicago (Illinois, nord). "Suntem devastaţi că un lucru ca acesta s-a putut produce", a declarat el.

Fort Hood, care a furnizat militari pentru majoritatea conflictelor de la războiul din Vietnam şi până în prezent, a fost deja teatrul unui schimb de focuri ân 2009, soldat cu 13 morţi şi peste 30 de răniţi.

"Multe persoane (de la bază) au servit de mai multe ori în Irak şi Afganistan, au servit cu curaj şi distincţie. Când sunt acasă, ei trebuie să se poată simţi la adăpost", a continuat Obama.

"Nu ştim ce s-a întâmplat în această seară, dar evident, acest sentiment de securitate a fost spulberat încă o dată", a adăugat el.

"Toate gândurile noastre însoţesc personalul de la baza Fort Hood", a scris armata americană pe contul său de Twitter.

Secretarul american al Apărării, Chuck Hagel, aflat în deplasare în Hawaii, a deplâns acest nou atac asupra unei baze militare.

"Când avem astfel de tragedii în bazele noastre, este ceva care nu funcţionează", a declarat el.

La 5 noiembrie 2009, maiorul Nidal Hasan a deschis focul într-un cabinet medical al bazei, provocând moartea a 13 persoane, dintre care 12 militari, şi rănirea altor 30.

Atacatorul a fost imobilizat, lovit de gloanţele trase de un poliţist. Hasan, care în prezent este parţial paralizat, a fost condamnat la moarte de un juriu militar în august.

În septembrie, un alt membru al Marinei americane, Aaron Alexis, a intrat în complexul Navy Yard din Washington, unde a deschis focul şi a ucis 12 persoane, rănind alte opt, înainte de a fi doborât de poliţie.

Te-ar putea interesa și: