“Asumă-ţi să fii sănătos!”, un proiect al UMF „Carol Davila”

“Asumă-ţi să fii sănătos!”, un proiect al UMF „Carol Davila”

Începând din 1950, în fiecare an, la iniţiativa Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), ziua de 7 Aprilie marchează Ziua Mondială a Sănătăţii, ocazie cu care, în acest an Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti lansează proiectul pilot “Asumă-ţi să fii sănătos!”. Prevenţie şi informare medicale sunt cele două componente care vor face obiectul acestei iniţiative prin care cadrele didactice ale Universităţii îşi doresc să dea un plus de valoare relaţiei dintre medic şi pacient.

Potrivit iniţiatorilor proiectului “Asumă-ţi să fii sănătos!”, prin abordarea mai multor teme şi perspective din punct de vedere al prevenţiei şi informării corecte medicale, populaţia va reuşi să-şi creeze un sistem de autoprotecţie ce va reduce substanţial riscul expunerii la îmbolnăviri. Fie că discutăm despre discipline precum pediatrie, urologie, cardiologie, pneumologie, ortopedie, neurologie, dermatologie sau gastroenterologie, putem spune, că una dintre disciplinele medicale importante o reprezintă prevenţia.

Astfel pe parcursul a 8 săptămâni, Universitatea de Medicină şi Farmacie  “Carol Davila” va transmite, săptămânal, sub forma unui comunicat de presă sfatul unui specialist din diferite discipline medicale, textul şi tema aleasă aparţinând în exclusivitate autorilor.“Consider că este un moment în care conştientizarea populaţiei în ceea ce priveşte importanţa prevenţiei medicale trebuie să reprezinte pentru noi toţi o perspectivă corectă a faptului că, prin controale medicale periodice, protecţie şi igienă personale, dar şi prin a primi la timp sfatul unui specialist, putem reduce substanţial riscul multiplelor îmbolnăviri care, din nefericire sunt tot mai frecvente în rândul populaţiei şi, din păcate, oamenii ajung la medic, în cele mai multe cazuri, mult prea târziu” a declarat Acad. I.Sinescu, Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti. Potrivit acestuia “prin acest proiect pilot, iniţiat de către prorectorii Universităţii noastre şi care debutează într-o zi de referinţă pentru sănătatea globală, vom încerca, pe parcursul derulării lui, şi totodată cu sprijinul mass-media, să abordăm la nivelul medicinei de prevenţie cele mai vaste teme, iar opiniile unora dintre cei mai buni specialişti să ajungă în casele celor care, sunt convins că vor înţelege importanţa acestor mesaje menite să vină în sprijinul sănătăţii lor, aducând un plus valoare în autoeducarea şi asumarea de a fi sănătos”.

 

Ne puteți urmări și pe Google News