Evenimentul Zilei > Opinii > Asul din mâneca lui Klaus Iohannis
Asul din mâneca lui Klaus Iohannis

Asul din mâneca lui Klaus Iohannis

Ce este astăzi mai important? Că miniștrii USR își depun demisiile? Că procedând constituțional Ludovic Orban îi va trage clapa lui Cîțu și va promova moțiunea de cenzură? Chiar dacă PSD și PNL vor boicota această operațiune? Sau întâlnirea la care Klaus Iohannis l-a convocat pe Barna? De ce o face? Scoate un as din mânecă?

În fine USR, cam prea târziu și după multe ezitări, a decis să-și retragă miniștrii din Guvernul Cîțu. Nu am auzit nimic însă despre secretarii de stat și nici despre prefecții numiți pe algoritm din USR. Și cu atât mai puțin despre puzderia de reprezentanți pe care acest partid îi are în miezul cașcavalului, respectiv în consiliile de administrație ale societăților comerciale și regiilor aparținând în tot sau în parte statului român. Când părea că s-a împotmolit, moțiunea de cenzură semnată de parlamentarii USR și AUR primește un nou avânt din parea lui Ludovic Orban.

Acesta, invocând prevederile Constituției și acoperindu-se cu o decizie a Curții Constituționale de acum 20 de ani, a anunțat că dacă parlamentarii PSD și PNL din birourile reunite ale Parlamentului vor absenta din nou, boicotând moțiunea, el o va depune totuși în Parlament pentru a nu expira termenul de 5 zile. Se pare deci că și moțiunea de cenzură merge înainte.

Și tot astăzi, după ce de câteva ori, mai pe față sau mai discret, președintele Klaus Iohannis l-a susținut în tot acest conflict pe Florin Cîțu, așa cum a făcut-o în războiul intern din PNL, iată i-a convocat pe Dan Barna și Dacian Cioloș la Cotroceni. Nu ar fi făcut-o dacă nu ar fi decis în prealabil să scoată un as din mânecă. Care este acest as?

Mă voi concentra asupra întâlnirii de la Cotroceni de astăzi, pornind de la prezumția că acolo se va consuma un eveniment- cheie care ar putea pune capăt crizei guvernamentale, recunoscută deja de președinte, și care se poate transforma într-o criză politică. Să încercăm o analiză prin eliminarea scenariilor care nu se susțin.

Îi convoacă Klaus Iohannis pe șefii USR-PLUS pentru a bate din picior sau cu pumnul în masă într-o ultimă tentativă de a-l menține în funcție pe Florin Cîțu? Și de a-i readuce pe neomarxiști în coaliție și la Palatul Victoria? Nu cred. Șansele de reușită sunt minime. Ca să nu spun inexistente. Chiar dacă președintele va șantaja USR PLUS cum a mai făcut-o, invocând, tot fără niciun fel de probe, faptul că acest partid s-ar fi aliat politic cu AUR – nu există nicio alianță și nici premisele unei alianțe – sau că AUR ar fi un partid extremist. Deși nici din această perspectivă nimeni nu a prezentat vreo probă.

Un alt scenariu improbabil ar fi acela ca domnul Klaus Iohannis să dea curs uneia dintre sugestiile formulate de reprezentanții USR privind înlocuirea lui Cîțu. Conform acestor sugestii, viitorul premier susținut de coaliție ar putea fi Ludovic Orban sau Ilie Bolojan. Ludovic Orban este exclus din start tocmai pentru că președintele Klaus Iohannis nu l-a mai vrut nici ca premier și nici ca președinte PNL. Manifestându-se in acest sens drept un partizan hotărât al lui Florin Cîțu. Ar fi prea târziu să revină acum  la gânduri mai bune față de Orban. Iar acesta, la rândul său, nu l-ar ierta pe președinte și la momentul oportun l-ar penaliza.

Nici varianta cu Bolojan nu stă în picioare pentru că domnul Klaus Iohannis are nevoie de un președinte marionetă al PNL și nicidecum de un jucător decis să apere partidul. Bolojan nu se încadrează în preferințele lui Klaus Iohannis și pentru că este, așa cum s-a dovedit, mai inteligent decât acesta.

Excluzând și scenariul de mai sus și fiind clar că președintele nu i-a convocat la Cotroceni pe liderii USR PLUS la o simplă șuetă politică, ajung inevitabil la concluzia că acesta are pregătită o soluție care are toate motivele să fie acceptată de Barna și de Cioloș. Un alt om susținut intens de factorul intern și de factorul extern. Iar acest alt om are experiența necesară, întrucât a îndeplinit o vreme funcția de premier interimar. Are și fermitatea indispensabilă ținerii în frâu a unei coaliții în care există atât de multe contradicții. Și, ceea ce este încă și mai important, se va comporta ca o marionetă a lui Klaus Iohannis. „Personajul providențial” este generalul Nicolae Ciucă.

După care, planul lui Klaus Iohannis este să readucă în acest fel USR PLUS în coaliție și respectiv la guvernare pentru a dispune astfel de majoritatea politică necesară. Ceea ce presupune ca USR PLUS, după ce a depus o moțiune de cenzură împotriva guvernului din care face parte, acum va trebui ca în Parlament să respingă propria moțiune de cenzură. Dar ce nu fac acești „politicieni noi” neomarxiști pentru a rămâne înfipți în cașcaval?

Mișcarea următoare, obligatorie, pe care va trebui s-o facă Klaus Iohannis este scoaterea lui Cîțu nu numai de la Palatul Victoria ci și din cursa pentru șefia PNL. În ambele situații în baza principiului „maurul și-a făcut datoria, maurul trebuie să moară”. Și înlocuirea acestuia cu a treia soluție, Nicolae Ciucă. Generalul îi va prelua pe electorii lui Cîțu din cursa internă PNL, preluând și obligațiile pe care acesta și le-a asumat față de ei pe banii publici. În felul acesta Klaus Iohannis se poate spăla pe mâini în mod elegant, dar ferm, și de Cîțu, și de Orban. Iar o vreme va fi din nou cu sacii în căruță.

Scenariul de mai sus se va confirma sau va fi infirmat astăzi. Dar indiferent ce se va întâmpla, trebuie să închei această analiză afirmând că toate soluțiile miraculoase sau nu pe care le poate pune pe masă Iohannis sunt pur politicianiste. România va continua să fie vândută, bucată cu bucată, iar cetățenii României sărăciți într-un ritm fără precedent. Cetățeanul lipsește pur și simplu, nu numai fizic dar și virtual, de la luarea deciziei.

Publicat in categoriile: Opinii
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: