Astrologia și runele. Horoscopul lui Dom' Profesor

Pe 11 iulie s-au născut Yul Brynner, Lalande, John Quincy Adams, Giorgio Armani, Richie Sambora, Teofil Vescan, Constantin Gabor, Petru Lucaci.

Pe 11 iulie, în calendarul creştin ortodox sunt Sfinţii: Eufima, Olga împărăteasa Rusiei, cea aidoma cu Apostolii, Leon din Mandra.

„Evenimentul zilei” din 11 iulie 1789 a fost, că, Marie-Joseph Paul Yves Roch Gilbert du Motier, marchiz de Lafayette, a citit, la Paris, în faţa unei Adunări Naţionale entuziaste prima versiune din „Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului”.

Americanii, care au văzut imediat în “Declaraţia drepturilor omului” un ecou al Constituţiei SUA, din 1787,  cinstesc şi astăzi pe marele francez dând numele lui unui comitat şi mai multor localităţi, orașe mari în California, Indiana și Colorado, fără a mai aminti multele bulevarde, cartierele şi străzile din nenumărate oraşe americane.

Este păcat, mare păcat, că în Bucureşti nu avem un bulevard Lafayette, sau o piaţă, în centru.  Am avut odată un mare magazin, "Galeriile Lafayette" dar acum, nimic, nimic.  Parcă cineva ar dori să uităm definitiv, parcă ar fi un program de desfinţare a tot ceea ce poate aminti de libertate, democraţie şi drepturile cetăţenilor!

Alo, alo, domnilor primari, ideile lui Lafayette v-au adus unde sunteţi. Nu sunteţi puţin recunoscători? Un bulevard în Capitală, frumoasă doamnă Firea, poate o piaţă în Constanţa, ce bine ar fi! Și educativ, marii oameni care au adus idea libertății, chiar nobili fiind, ba cu atât mai mult, nu trebuie uitați!

Dar astăzi, 11 iulie, este Ziua Mondială a ciocolății, declarată în anul 1995. Ciocolata, aşa cum o consumăm noi azi, în formă de baton, a fost invenţia lui Joseph Fry, din Londra, în 1847, care a făcut o rețetă, secretă mult timp, care făcea ca batonul solid de ciocolată să se topească în gură, la exact 35,7 grade Celsius. Este de prisos să vă spun că ciocolata nu trebuie ținută în locuri calde, sau în bătaia razelor de soare? Dar ciocolata probabil că are mii de ani. Conchistadorul Hernán Cortés a notat în rapoartele sale din anul 1519 către regele preacatolic că Montezuma, conducătorul aztecilor, obişnuia să bea o băutură preparată din seminţe de cacao, numită “ciocolatl”. Iar aztecii susțineau că este o băutură veche-veche, adusă oamenilor de ”zeul maimuță”.

Dar nu despre asta doream să vă povestesc, dragi lupi, padawani și hobbiți. Ci, despre rune. M-ați întrebat mai demult și iată, ați revenit.

Runele sunt un alfabet nordic. Dar, nu numai. Vikingii dădeau runelor un dublu sens. De ”secret, mister”, dar și de ”șoaptă, murmur”. Găsim aici ideea ”verbului creator” comună multor religii și credințe, puterea ”numelui” și misterul și forța cuvântului scris.

Runele au fost folosite, de foarte timpuriu, ca oracol. În varianta modernă sunt un set de 24 de pietre, sau bucăți de lemn, înscrise, fiecare, cu câte un simbol, o literă, o rună. Se bucură de mare popularitate în Nord, dar și în Brazilia, Japonia, Africa și America. Cu toate că oracolul runelor a fost interzis prin bulă papală în anul 1639. Dar, cui îi pasă, nu era obligatoriu dacă ești papă să fii și inteligent!

Pentru că în oracolul runelor este vorba de imaginație și inteligență. Lucruri interzise în dictaturile religioase, sau civile.

Spuneam că un set modern de rune se prezintă ca un set de 24 de pietre sau bucăți mici de lemn, la care se adaugă o rună mută, fără simbol, numită Wyrd. Sunt puse într-un săculeț elegant de catifea. Îți pui o întrebare, se extrage o rună și, pe baza unui tabel, se face interpretarea.

Experții în oracolul runelor sunt de părere că este esențial materialul din care sunt făcute runele. Astfel, lemnul norvegian este folosit pentru toate domeniile vieții. Cuarțul roz, în special, pentru domeniul sentimental. Hematitul, pentru afaceri, călătorii, schimbări. Onixul alb pentru sănătate și relații sociale. Ametistul pentru probleme, necazuri, serviciu, planuri de viitor, are o plajă mare.

Să presupunem că din punguța de catifea s-a extras runa ”I”, adică Isa. În cărticica de interpretare are numărul 11. Citim acolo: perioadă, 28 noiembrie – 13 decembrie; timp, de la 21:30 la 10:20. Răspuns: calm, reflecție, victorie asupra obstacolelor, obișnuințe și tabieturi, vicii și tendințe de îndreptat.

După cum observăm, runele se referă la perioade de timp, dau sfaturi, ceea ce face și astrologia, într-un mod mult mai complicat, dar mai natural, făcând legătura dintre macro și microcosmos, cu conveniențe și pretexte astrale.

Este oracolul runelor doar un joc social, paleo-psihologic, de-a ghicitul? Sigur că da, ca orice oracol, dar în acest joc apar idei, concepte, chiar sfaturi, noutăți. Pentru că ce este noul, decât vechiul bine uitat! Regăsim în sistemul runelor aceiași vectori de sens, aceiași factori simbolici, ca și în cazul astrologiei, care factori, după expresia lui C.G. Jung pot fi considerați ca arhetipuri fundamentale ale conștiinței colective, de data aceasta, europene.

Pomenindu-l astăzi pe marele actor american de origine rusă, Yul Brynner, nu mă pot reține să nu revăd, poate pentru a mia oară, ”The Magnificent Seven” un western-cult, din anul 1960, sub bagheta magicianului, care a fost regizorul John Sturges. Bun, americanul a făcut un remake după ”七人の侍 Shichinin no Samurai” Șapte Samurai, un film din anul 1954 al imensului regizor japonez Akira Kurosawa, cu cine altul decât cu Toshiro Mifune, cel care prin anii 50-60, tăia tot, cu katana. Aflu că este la montaj, în faza finală, un nou Șapte Magnifici cu Denzel Washington, sub regia inspiratului Antoine Fuqua. O să trăim și o să vedem, premiera anunțată în State este pe 23 septembrie, anul acesta!

Sper că am fost scurt și cuprinzător, este vară, sunt concedii și lumea nu mai are timp de filosofii, dar timp este întotdeauna, pentru că mâine, este, în definitiv, o altă zi!

 

 

 

BERBEC    Astăzi poți să atragi norocul prin atitudinea ta pozitivă. Nu înseamnă să te minți singur că totul o să fie bine. Ai impresia că ritmul vieții tale se accelerează și asta te neliniștește. Este indicat să dai mai multă atenţie problemelor de familie. Pentru berbecii tineri, pentru miei, aceasta zi, în special şi saptamana aceasta, în general, trebuie să fie un serios examen pentru ceea ce sunt de fapt şi ceea ce doresc sa faca in viaţa. Timpul nu aşteaptă şi nu iartă, zboară, trece fulgerător şi dintr-o speranţă ajungi uşor o promisiune nerealizată! Nu pierde timpul, pentru că și el te poate pierde - timpul nu ia prizonieri!   TAUR    Dacă nu ești în concediu, ar trebui să fii! Ești obosit și fără chef și este de abia luni. Trebuie să găsești un echilibru între efort și odihnă, pentru că ești în urmă la capitolul somn. Păstrează-ţi calmul în discuţiile cu colegii, partenerii sau cu cei din familie. Schimbările dese – cheia marilor succese! Dacă ai dificultăţi, schimbă stilul, schimă modul, schimbă abordarea – tenacitatea este buna cand eşti în câştig, sau pe o poziţie de care să te agăţi cu ghearele şi dinţii!   GEMENI   Intensitatea trăirilor tale te împiedică să fii logic. Dar, noutăţile pe care le primeşti astăzi te motivează. Nimic nu îţi pare imposibil, nimic greu de rezolvat, curajul ți-a revenit! Stelele te sfătuiesc să ai răbdare şi chiar să dai dovadă de diplomaţie şi fair-play, pentru că lucrurile se vor lamuri aproape fără intervenţia ta. Astăzi poţi avea unele succese şi poti reuşi în activităţi legate de tehnologie de vârf, telecomunicaţii sau informatică. Dacă te ocupi de unul din domeniile menţionate vei simţi un nou impuls, o nouă energie creatoare, o stare de emulaţie. Idei şi concepte noi îţi sunt la îndemână!   RAC   Astăzi, o promisiune, o întâmplare, discuție te motivează şi te răcoreşte cât un sistem texan de climatizare. E o zi bună pentru demersuri în domeniul personal, mai ales în cel sentimental. Astăzi, la locul de muncă, nu trebuie să faci nimic extravagant, sunt aspectate favorabil numai activitaţile de rutină. Fii la obiect în ceea ce afirmi. Evita divagaţiile şi comparaţiile care nu fac decât să te încurce. Perioada zilei de astăzi este, în general, benefică şi poate aduce realizări şi noroc. Dar, nu discuta în contradictoriu cu cei dragi, poţi constata uşor că ei sunt bine intenţionaţi.

LEU    Treci printr-un pericol financiar. Toată lumea trece, dar impasul tău e provocată de propria naivitate, sau generozitate. Cu diplomaţie, spune nu, refuză și așa poţi să-ţi salvezi banii! Posibile schimbări în anturaj şi veşti plăcute de departe. Evită astăzi să intri in discuţii despre îmbracăminte sau modă, mai ales cu colegele de la serviciu. Trebuie să te gândeşti foarte bine cum o să foloseşti banii albi puşi deoparte pentru zile negre. Pentru că depunerea lor la bancă nu a fost soluţia profitabilă, dobânda este mai mică decât rata reală a inflaţiei, trebuie să recunoşti!

FECIOARĂ   Astăzi reuşeşti să depăşeşti nişte bariere, să ieşi dintr-un punct mort. Ai succes şi găseşti mulţumire în proiectele de cooperare, fie profesionale, fie sentimentale! Începi bine săptămâna. Ziua nu iti este foarte prielnică în abordarea unor persoane din sfera autorităţii publice. Celebrul om de la ghişeul statului! Aşa că lasă pe altă dată. Nu te apuca să faci economii nefireşti, să-ţi duci banii la bancă, pentru că tot tu o să suferi. Raţiunea şi echilibrul au fost întodeauna cea mai bună politica economică. Sănătatea este bună, dacă nu te doare nimic, înseamnă că trăieşti bine!

BALANŢĂ   Instinctul şi inspiraţia te ghideză în direcţia bună. Nu-ţi crea probleme inutile, ocoleşte persoanele negative, psihopații sau depresivii. Azi consumi multă energie pentru interesele tale! O perioadă bună, o zi de pasaj, bună pentru planificarea activitaţii şi mici achiziţii. În general, este de bine! Invaţă, în această lume superficială şi grăbită, să nu mai dai atâta atenţie detaliilor, să fii mai iute şi mai dinamic, fără să faci rabat la calitate, mai ales dacă este vorba de interesele tale. Ai şi nişte oportunităţi, ocazii, provocate, mai ales de activitatea ta trecută. Cântăreşte-le cu grijă, nu uita detaliile!

SCORPION    Se pare că eşti mai tolerant decât deobicei, dar eşti obosit, de treburi şi de căldură. Însă, depistezi, cu radarul tău scorpionic, o persoană ostilă. Îţi pregăteşti, cu grijă, veninul! Adevarul nu-ţi serveşte decat sa-ţi faci noi „potenţiali ostili”, aşa incât măcar astăzi admira toaletele colegelor şi înţelepciunea şefului. Domeniul sentimental este avantajat de conjunctură. Pune-ţi un zâmbet şi îmbracă-te curat, frumos, astăzi dragostea este punctuală la întâlnire. Mai pe seară, dacă pierzi ocazia cu dragostea, te poţi plimba prin oraş, dar numai prin prin zonele sigure şi bine luminate.

SĂGETĂTOR   Azi treci la ofensivă, pe tot frontul. Să convingi, să obţii aprobări, este foarte uşor pentru tine, conjunctura te favorizează. Canalizează energia ta psihică de "partea pozitivă a forţei"! Este timpul unor mai mari sau mai mici decizii. Pe care este bine să nu le amâni. Mai bine acţionează! În a doua parte a zilei vrei să faci o mulţime de lucruri cu energia proprie zodiei, semn de foac, doar. Nu o să reuşeşti în totalitate, dar viaţa este formată din încercări. Ceva-ceva tot o să realizezi. Stelele iţi indica o schimbare, care schimbare ar putea sa fie vorba despre o noua distribuţie a sentimentelor şi preferinţelor tale, in urma unor veşti.

CAPRICORN    Nu lua nimic în tragic, ia totul mai uşor, mai în glumă, zâmbeşte! Dar, nu ieşi din domeniul tău de expertiză, mai ales în problemele tehnice. Este mai uşor să eviţi, decât să repari! In general şi astăzi in special anturajul tau si familia iţi sunt favorabile şi te susţin. Persoane născute sub semnul focului îţi cer sprijinul, expertiza ta. Chiar dacă nu este uşor, încercă să-i ajuţi, semnele de foc nu uită binele făcuit. În a doua parte a zilei, în puţinul tău timp liber încercă să te odihneşti mai mult, să te relaxezi, lasă programele ambiţioase de distracţie pe altă dată. Pe seară, nani-nani, somn uşor şi vise plăcute, în culori, la tropice!        VĂRSĂTOR    Nu dramatiza inutil situaţia prin care treci. Orice are o latură comică, găseşte-o şi fă puţin haz - de necaz. Apoi gândeşte-te bine ce să faci ca să ai succes, să obții ceea ce vrei! Sinceritatea dură proprie zodiei trebuie dublată astăzi de diplomaţie şi condescendenţă, ca să convingi şi să ai succes, nu să-ţi faci duşmani. Exagerezi partea negativă a vieţii tale. Păcat grav, nu respecţi regula principală a jocului: "binele la bine şi răul la rău, trage!" Dacă vezi numai jumătatea goală a sticlei sau paharului, că sunt multe versiuni, ei bine, o să-ţi fie mereu sete! Simte-te confortabil, învaţă arta de a te simţi bine. Fii de partea "pozitivă a forţei"!      PEŞTI   Nu te lansa în polemici inutile, discuţii sterile. Ai o zi bună, fără multe probleme, în care te poţi pregăti psihic şi material de vacanţă. Fă puţină ordine, le serviciu, dar şi în gânduri! Astăzi te simţi chiar bine pentru că te simţi în relativă siguranţă iar evenimentele care te privesc sunt previzibile. Atâta vreme cât te simţi bine, nu schimba nimic din rutina vieţii! Pe la prânz, dezvăluirea sau descoperirea unor amănunte tulburătoare despre o persoana din anturajul tau iţi dau o motivaţie în plus sa acţionezi imediat. Mai ales dacă este vorba să ajuţi un prieten. Nu te lăsa impresionat şi emoţionat, păstrează-ţi capul limpede ca să găseşti cea mai bună soluţie.