Astăzi se reia procesul campionului paralimpic Oscar Pistorius. Verdictul va fi dat peste o lună

Astăzi se reia procesul campionului paralimpic Oscar Pistorius. Verdictul va fi dat peste o lună

Procesul în care campionul paralimpic Oscar Pistorius este acuzat că ucis-o pe prietena sa, Reeva Steenkamp, un manechin de 29 de ani, a fost reliat azi dimineaţă. Audierile au început la ora locală 9:30, relatează Agerpres.

Verdictul va fi însă dat peste o lună, avocatul sud-african David Dadic spunând că judecătoarea care se ocupă de acest caz, Thokozile Masipa, "trebuie să treacă în revistă şi să nu neglijeze nimic din ceea ce ar putea furniza motiv al unei proceduri în apel". Acesta a pronosticat că "judecătoarea va avea dificultăţi să concluzioneze că acuzatul nu este vinovat de nimic"

Oscar Pistorius şi-a împuşcat mortal prietena anul trecut, chiar de Ziua Îndrăgostiţilor. Sportivul nu a negat în niciun moment că a tras asupra fotomodelului, în casa în care acesta locuia. Pistorius a tras de patru ori prin uşa sălii de baie, cu o armă încărcată cu gloanţe explozive, de care nu se despărţea niciodată, plasând-o şi sub pat când dormea.

Reeva Steenkamp a vrut să îi facă o suspriză, venind în vizită la Pistorius în timpul nopţii. Ipoteza vehiculată iniţial a fost aceea că sportivul sud-african ar fi confundat-o cu un hoţ şi din acest motiv a împuşcat-o. Cu toate acestea, câţiva vecini au povestit că i-au auzit pe cei doi certându-se, înainte să fie auzite focurile de armă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Campionul paralimpic ar putea primi 25 de ani de închisoare, fără posibilitatea eliberării condiţionate, dar ar putea la fel de bine să primească o pedeapsă mai uşoară, chiar să rămână în libertate sub cauţiune, aşteptând consumarea tuturor căilor de atac.