ASTA e ultima NEBUNIE în materie de NUNŢI. Ideea unui SCAFANDRU a atras deja primii clienţi | GALERIE FOTO

Un scafandru profesionist din judeţul Covasna va organiza, începând din acest an, nunţi subacvatice într-un lac artificial din localitatea Dalnic, pe care l-a amenajat anul trecut. Un cuplu şi-a anunţat deja intenţia de a încerca acest lucru.

Există chiar şi un preot dispus să oficieze căsătorii sub apă, iar Szabo Jeno, cel care a venut cu această idee, spune că a lacul a  fost dotat cu aparatură de sonorizare şi filmare. 

"Avem un preot care a zis va coborî sub apă (...) Avem difuzor sub apă, ca să se audă perfect tot ce se spune, avem aparat de filmat care în timp real redă imaginile şi le putem proiecta la suprafaţă pentru cei care nu vor să intre în apă (...) Este cineva care anul acesta doreşte să facă acest lucru, să se căsătorească sub apă (...) Preotul nu e din judeţul Covasna, dar eu aştept orice preot deschis la idee să facem acest lucru (...) Deci avem preot, avem un lac cu sonorizare (...) şi două hectare de teren cu livadă unde se poate petrece în voie", a declarat Szabo Jeno pentru Agerpres.

El a mai spus că viitorii miri şi eventual şi naşii, dacă vor să le fie alături, vor trebui să facă înaintea nunţii câteva scufundări pentru a se familiariza cu echipamentul. Potrivit acestuia, nici mirii şi nici invitaţii nu vor uita vreodată această nuntă originală, iar imaginile subacvatice vor fi cu adevărat remarcabile.