Un fost pompier, care nu a dorit să îşi expună identitatea, a făcut mai multe dezvăluiri despre modul în care sistemul de prevenire a incendiilor a fost distrus.
Fostul angajat ISU vorbeşte despre politizarea funcţiilor, despre angajarea la ISU a unor persoane incompetente, dar şi despre echipamentele de proastă calitate ale pompierilor.
ARAFAT, ÎN ICOMPATIBILITATE?
“Fundaţia SMURD a fost înfiinţată de domnul ARAFAT. Întâmplarea face că acum dansul să fie şeful DEPARTAMENTULUI PENTRU SITUAŢII DE URGENŢă, deci mult mai mare în rang decât dl. Dudus. Cum poate fi domnul Arafat şef la Situaţii de Urgenţă şi în acelaşi timp şef la o fundaţie care strânge bani tot pe seama pompierilor? Ce face cu toţi banii strânşi de pe urma proştilor care muncesc 24/48? Are voie să fie într-o aşa funcţie şi având ,,acesta maşină de făcut bani''? Nu cumva este incompatibil? Ce trece pe declaraţia de avere? Ce partide sponsorizează să fie şef acolo? Dânsul se plimbă cu maşina de teren de zeci de mii de euro cumpărată cu bani din salariu de bugetar? Aşa bine se câştigă la stat? De ce ia toate intervenţiile SMURD? Arafat ia orice ca să facă bani, inclusiv oameni tăiaţi la deget sau beţi sau care nu necesită urgenţe doar ca să facă bani sau merge la persoane bătrâne de le schimbă la pampers de faţă cu copiii lor săriţi de 30 ani, care afirmă că ,,le e scârbă să facă ei asta. Cu fiecare intervenţie el (n.r. - Arafat) câştigă bani, prin SMURD şi statul, adică contribuabilul (căci el este statul, contribuabilul) pierde. Mie îmi măreşte taxele pentru fiecare beţiv cărat cu ambulanţă. Cât decontează casa de asigurări? 400 de lei pe intervenţie? Eu am fost la spital să îmi tratez o problema şi un medic de acolo, deşi avea program de la 14:00 la 19:00, mi-a spus că am ajuns târziu la ora 17.00 şi că nu mai poate consulta NOII ŞEFI SUNT NUMIŢI POLITIC (...) ALDOIU A FOST FĂCUT OFIŢER DIN CIVIL; A PARTICIPAT LA DOUĂ INCENDII DE MIRIŞTE. Ăsta e sistemul lui Arafat, şi el ştie, că doar a fost ministru! Pe el nu-l interesează decât SMURD, nu şi pompierii”, a mai indicat fostul salvator”, au fost acuzaţiile pompierului, postate pe ovidiuzara.blogspot.ro.
COLECŢIE DE MAŞINI PENTRU ARAFAT
“Aţi văzut ce au păţit la Constanţa: ambulanţa a ajuns la timp, dar barca nu, pentru că a fost trasă de o autospecială care atinge cu greu 60km/h. Aşa e şi la Bucureşti. Noul şef ISU se plimbă cu maşini de lux sfidând neajunsurile: BMW (din banii asociaţiei proştilor), VW Touareg, VW Passat, Ford Focus (din banii instituţiei), autoturism de teren KIA (probabil sponsorizare). Are mai multe maşini dacât şoferi. Acest nou şef col. Mirel Guţă, este şi el numit politic. După demiterea celor trei şefi din 2014 (Dudus, Popa şi Crăciun), prin emiterea unei ordonanţe de urgenţă în 24.12.2014 (uimitor, a lucrat partidul în ajunul Craciunuilui) la ISU Bucureşti şi-au făcut apariţia 3 personaje”, a mai menţionat fostul pompier.
CONSILIERUL LUI ARAFAT , NUMIT POLITIC
“Col. Guţă Mirel - nu a auzit nimeni de el şi nu a văzut intervenţia până acum; Lt. Col. Orlando C. - numit tot politic, al doilea om în conducere. Este consilierul lui Raed Arafat; Col. Giani Aldoiu - adus politic de la Călăraşi, făcut din civil (marinar se pare) ofiţer, care a participat doar la incendii de mirişte la Călăraşi, propus de IGSU, fiind un apropiat al unui mare şef de la IGSU (şi el tot din Călăraşi). Interesant este că cei trei şefi numiţi ca împuterniciţi, tot ei au luat concursul, alţi candidaţi fiind eliminaţi sau au luat note foarte mici. Uimitor, nu? Ei sunt aleşii! Era să uit, dar cine a făcut subiectele precum şi comisia de concurs erau apropiaţi ai candidaţilor. Dintre cei trei şefi, doar prim-adjunctul a fost de la ISU, ceilalţi doi fiind aduşi de la IGSU. Dar cum s-a ajuns la asta? Foştii şefi s-au opus maşinăriei politice de a modifica programul şi de a da afară oameni. S-a făcut şi o adresă cu fiecare om ce face şi că nu se poate schimba programul militarilor, dar degeaba, că a două zi au fost demişi”, au fost alte acuzaţii la adresa sistemului condus de Raed Arafat.
ARAFAT ŞI GABRIEL OPREA AU CONCEDIAT SPECIALIŞTII
“Aici este şi cheia problemei: Arafat împreună cu Oprea şi Cornea (Şef IGSU) au demis din funcţie mai bine de 20 de oameni de la INSPECŢIA DE PREVENIRE (mulţi dintre ei specialişti cu facultăţi gen Politehnică), chiar dacă nu le plăteau studiile şi munceau ca subofiţeri pe incredibila sumă de 1.700 -1.800 lei, dar făceau treaba de ofiţer şi dădeau amenzi ca şi un ofiţer. Aşa s-a făcut marea unire ISU Buc cu ISU Ilfov, cu doi oameni din afara ISU Bucureşti sau Ilfov, deşi nu este normal. Trebuiau tot cadre din nouă instituţie formată. După această restructurare, au început represaliile politice: ,,tu ai fost al lui Dudus… al adjunctului'... Şi uite aşa şi-au mai dat demisia în acest an peste şase specialişti de la Prevenire”, a continuat fostul pompier.
NU ARE CINE SĂ NE SALVEZE LA CUTREMUR
“DOAMNE FEREŞTE DE UN CUTREMUR ... VOR PLECA TOŢI ŞI NU MAI ARE CINE SĂ RĂSPUNDĂ LA 112. Au plecat oameni specialişti în prevenire incendii, cutremure, incidente chimice şi aşa mai departe. Dacă mâine vine un cutremur şi, Doamne fereşte să existe mai mult de 100 de victime de scos din dărâmături, ce face cu ambulanţa dacă nu există specialişti care să caute şi să salveze victimele? Stau şi se uită de pe margine ca la Constanţa. Tot anul, şeful Prevenirii şi-a bătut joc de oameni: când îi împuternicea pe unii pe funcţii de conducere, când îi dădea jos, şi tot aşa. Şapte luni au tot ţinut-o în examene pe diverse funcţii, au mutat oamenii de colo-colo, pe unii i-a scos din control şi deşi sunt cadre ale inspecţiei, fac secretariat sau cine ştie ce centralizări de date. Foarte puţini fac controale. Ce oameni au rămas, toţi vor să plece. Întrebaţi la ISU câţi au plecat în concediu fără plată de un an, câţi au rapoartele la semnat de mutare la POLIŢIE, IGI, IGSU şi în ţară sau câţi au luat concursul la alte instituţii, dar nu îi lasă să plece pe principiul ,,lipsă personal''. Păi, Domnule Şef, scrie la lege faptul că tu trebuie să-ţi asiguri personal, deci dacă ai lipsă îţi angajezi, nu îi munceşti ca pe sclavi pe angajaţi 24/48. Toţi vor să plece dar şeful ISU (ştiu de la foşti colegi) nu îi lasă, deşi ei au dreptul asta, legal, de a-şi alege locul de muncă, partenerul de viaţă precum şi dreptul de a se stabili oriunde în ţară asta, iar aceste drepturi sunt garantate de Constituţie. Vor pleca toţi şi nu mai are cine să răspundă la 112. De ce nu îi lasă să plece? Oamenii s-au săturat de bătaia de joc, de politică, incompetenţa şefilor care nu ştiu să scrie un text în excel şi să aducă bani de acasă pentru orice lipsuri are instituţia”, a completat fostul salvator.
AU FOST ANGAJATE FETE DE COLONEI
“ARAFAT A DAT AFARĂ E LA INSPECŢIE. FETELE DE COLONEI AU OCUPAT POSTURILE (...) PILE ? O GROAZĂ!" De ce nu zice nimeni că Arafat a dat afară de la inspecţie? Au rămas doar trei locuri pentru subofiţeri, dar deşi trebuia să se organizeze concurs pentru cele trei funcţii, nu s-a mai organizat nimic. Cum s-au ocupat? Cu intervenţii! Adică au sunat telefoanele şi gata, fetele de colonei au ocupat funcţiile. Staţi să ne înţelegem: unele au şi salariu de merit, deşi nu au fost la niciun incendiu! Iar eu şi colegii îngheţăm la diverse misiuni şi îmi luam brichete în cap (noroc cu casca de plastic) la meciuri pe stadion. Au făcut aceste fete vreun serviciu în unitate? Nu, nu au făcut la poartă, nu misiuni, nu nimic... Dar scriu pe Facebook că ele sunt pompieriţe. Pile? O groază! Au oameni peste tot. Soţi, soţii, cumnate, copii. Cum au intrat? Simplu, din viaţă civilă cu concurs. S-au scos şi probele sportive în 2008, deşi fără probe sportive nu aveai voie să susţii un concurs. Fac misiuni sau dau probe sportive la sfârşit de an, aşa cum scrie în legislaţie? Nu, căci persoanele sunt scutite. Bun... o să mă întrebaţi .. scutiţi la ISU? Da, deşi scrie în statul cadrelor militare că se trec în rezervă. Deci 50 la sută din personal trebuie trecut în rezervă. Şeful de la resurse umane a ştiut? Inspectorul şef ştie? Eu zic că ştie, dar nu ia măsuri”, au fost alte nereguli dezvăluite.
SE CER BANI A CĂROR DESTINAŢIE ESTE NECUNOSCUTĂ
"BANII DE LA ASOCIAŢIA SPORTIVĂ DISPAR... MULŢI SE PLIMBĂ PRIN AFARĂ PE BANII ACEŞTIA. Despre Asociaţie... Asociaţia nu a presat pe nimeni să dea ceva. Nu este şpagă. Şpagă se dă ca să fie favorizată o persoană şi se duce acasă la familie, nu la unitate. Udrea a dus ceva la minister sau restul? Asociaţia a făcut şi lucruri bune: a dat câte ceva de Sărbători la case de copii, a dat mici premii la copiii care veneau la concursurile organizate de pompieri, se făceau mese de protocol când venea dl ministru şi Dl Arafat, se cumpărau bunuri pentru unitate (în special pentru logistică şi şeful logisticii poate confirma asta). Toţi presau pe această prevenire, dar acum văd că nu mai zice nimeni nimic. Şeful logisticii cred că s-a făcut foarte mic în aceste zile şi nu mai recunoaşte nimic, dar când avea o problemă se ducea la Dudus. Toţi ştiu asta. Se discuta şi în şedinţe. Secretara şefului de la logistică era şi secretară la Asociaţie din câte îmi amintesc. Cadrele nu au fost ajutate, deoarece mai există o altă Asociaţie de ajutorare a cadrelor. Fiecare cadru dă cam 17 lei/lunar, popriţi legal, pe statul de plată. Dar mai există şi o Asociaţie Sportivă. Şi aici se mai dau încă 13 lei lunar... Acolo banii dispar şi nimeni nu ştie ce şi cum se face cu ei. Mulţi s-au plimbat în afară pe banii aceştia”, a mai precizat cel care a lucrat la pompieri.
POMPIERII NU AU ECHIPAMENTE DE CALITATE
“SUNTEM CÂRPIŢI... CĂŞTILE NOASTRE SUNT FOARTE SCUMPE...SUNT DIN CHINA ŞI NI SE TOPESC PE CAP LA INCENDII" Ce s-a întâmplat când un pompier a murit la datorie, fiind găsit ars la nenorocitul de incendiu de la complexul Dragon, după ce şi-a salvat doi colegi de la moarte? Nimic! Nimeni nu a fost tras la răspundere, penal. Nu s-a dat guvernul jos! Nu a căzut nimeni! Nu a căzut niciun şef! Au plâns colegii şi au strâns bani ca să îi trimită coşciugul în satul din care era pentru că el, căci era amărât şi întreţinător de familie (părinţii nu aveau venit). Asociaţia a dat şi ea o suma mică de bani Complexul Dragon a dat două Loganuri pentru Asociaţie, în cinstea pompierului căzut la datorie, dar cu acestea se plimbă şefii. Ce a făcut statul? Nimic! Nu a dat bani familiei, asigurare de viaţă nu face instituţia pentru că nu are bani. Primeşte bani (50.000 euro parcă) doar militarul român care este slugă la americani şi moare în IRAK ca apărător al nu nu ştiu căror drepturi ale omului... Iar pe noi nu are cine să ne apere în propria ţară! Dotarea celor din IRAK este la standarde NATO, pe când la noi, la Pompieri, este la standarde AFRICA. Suntem cârpiţi, cu căştile uzate şi rupte şi mănuşile fără degete, cu costum tip NOMEX în care intră apă pentru că nu este de calitate... Şi nu ştie nimeni de ce s-a cumpărat ceva ce nu îndeplineşte standardele privind siguranţa salvatorului! Cine a cumpărat la licitaţie aceste costume foarte scumpe, mai scumpe ca alea din Germania, de calitate? Căştile noastre sunt din plastic made in China şi se topesc pe cap la incendii! De aceea am plecat eu din sistem... Adio!”, a încheiat fostul pompier.
Rugat să prezinte un punct vedere despre acuzaţiile de mai sus, Adrian Marin, reprezentant ISU Bucureşti - şi înlocuitor temporar al purtătorului de cuvânt al ISU Bucureşti, Vasile Daniel - a declarat: “Este o părere a pompierului, nu neapărat ceea ce a spus sunt şi adevăruri. Ce să vă spunem referitor le ce ne-aţi spus? Nu consider eu dacă s-a angajat corect şi dacă este Arafat în incompatibilitate. Din câte ştiu, el a dat o dezminţire despre Asociaţia Smurd şi despre ce s-a mai vehiculat, pe pagina de Facebook. În legătură cu ce m-aţi întrebat, chiar nu ştiu ce să vă spunem. Nu noi stabilim dacă «da» sau «ba», dacă a fost corect sau nu ce s-a întâmplat. Din câte ştiu, s-au tot achiziţionat şi căşti, şi costume, şi mănuşi în limita bugetului. Asta stabilesc eu, dacă este costumul de calitate sau dacă intră apa în el? Dacă aceste costume ţin de cald sau de frig chiar n-avem noi cum să răspundem. E o părere a cuiva (n.r. – ceea ce a acuzat fostul pompier în legătură cu sistemul ISU). El are o părere generală despre pompieri şi despre echipamente. Aşa, dacă suntem cârcotaşi, putem spune orice despre oricine.”
Tolontan: Şefii ISU se plimbau pe BANII ROMÂNILOR donaţi pentru Fundaţia SMURD al cărei preşedinte este Raed Arafat. Inspectorii ISU încasau ŞPĂGI de 10.000 de euro pe lună. REPLICA Fundaţiei SMURD
Minciuna SCANDALOASĂ de la ISU. Ancheta PROCURORILOR arată că ISU a controlat CLUBUL COLECTIV de mai multe ori. Arafat a susţinut trei zile că "ISU nu ştia de existenţa clubului"