Asta da lovitură!PSD vrea să îl scoată pe Ion Iliescu de la ”naftalină”. Trebuie pus acolo unde îi este locul

Asta da lovitură!PSD vrea să îl scoată pe Ion Iliescu de la ”naftalină”. Trebuie pus acolo unde îi este locul

Președintele Consiliului Național al PSD vrea readucerea lui Ion Iliescu, la masa șefilor partidului.

Referindu-se la celebra ordonanță 13, Ionuț Vulpescu spune că a luat prin surprindere pe toată lumea. ”În campania electorală care se terminase de puțin timp nu a fost niciodată vorba despre asemenea măsuri. În Programul de guvernare, transformat în reper absolut, nu există nicio mențiune despre așa ceva. Nicio consultare, publică sau în cadrul partidului, nu a avut loc. Decizia discreționară a lui Liviu Dragnea, dusă la îndeplinire cu obediență, nu a trecut prin niciun filtru. A fost o măsură care a pus atât Guvernul, cât și partidul, în imposibilitate de dialog sau apărare. OUG 14, prin care tot guvernul PSD a abrogat OUG 13, a fost o urmare care nu a putut fi evitată. Iar prin aceasta ne-am recunoscut învinși toți, pentru greșeala unui grupuscul care și-a imaginat că își poate pune la butonieră întregul guvern și prin asta întreaga țară”.

Alte idei din raport care se referă la Liviu Dragnea:

* A fost o transpunere la nivel parlamentar a modului de lucru al lui Liviu Dragnea din partid: o singură voce trebuie să se audă, cea a Șefului! Rezultatul a fost devastator, PSD fiind comparat cu partidele iliberale antieuropene. * Putem spune, fără nicio rezervă, faptul că arhitectul celui mai mare succes al USR, campania ,,Fără penali în funcții publice”, a fost de fapt Liviu Dragnea. În analiza eșecurilor PSD este util să vedem unde au înregistrat oponenții noștri victorii. Acei ,,penali” am devenit, pe rând, când toți cei din partid, când doar cei condamnați penal, când cei asupra cărora doar circulau diverse zvonuri”. * În perioada de conducere a lui Liviu Dragnea se poate constata o îndepărtare tot mai mare de familia europeană din care PSD face parte, cea a Socialiștilor Europeni. Iar acest lucru s-a manifestat în special prin relația tensionată pe care Frans Timmermans, în calitate de prim vicepreședinte al Comisiei Europene, a avut-o cu Guvernul PSD!

Ne puteți urmări și pe Google News