Asistente electronice la Spitalul Universitar

Pacienţii de la Spitalul Universitar sunt anunţaţi prin difuzoare când să intre la medic.

Sutele de pacienţi care se prezintă zilnic la Ambulatoriul Spitalului Universitar de Urgenţă din Bucureş ti (SUUB) pentru consultaţ ii nu se vor mai înghesui la uşa cabinetelor. În două săptămĺni urmează să fie introdus un sistem prin care bolnavii vor fi chemaţi în cabinete cu ajutorul unor monitoare speciale.   De cĺteva luni, în spital funcţionează şi un sistem audio, prin care bolnavii sunt direcţionaţi spre cabinete. Tot prin acest sistem sunt chemaţi brancardierii pentru a ajuta la transportarea bolnavilor veniţi cu ambulanţele. Monitoare în Ambulator, difuzoare la Urgenţă Peste două săptămĺni, pe cele şase monitoare care au fost deja montate în Ambulatoriul SUUB vor fi afişate numele pacienţilor cărora le-a venit rĺndul la coadă şi numărul cabinetului unde trebuie să se prezinte.

„Monitoarele sunt legate la un sistem mai mare. Medicul bifează în calculatorul lui numele următorului pacient, care apare imediat pe monitoarele aflate pe holuri. În timp ce pacientul se îndreaptă către cabinet, medicul are timp să se uite în calculator peste datele personale ale acestuia, pe care acesta le-a completat la recepţie, cĺnd a intrat în Ambulatoriu“, explică Marius Stupu, manager IT în cadrul SUUB.   Sistemul, aflat deocamdată în teste, nu este singurul de acest gen din spital. În urmă cu aproximativ două luni, la Urgenţe s-a montat şi un sistem audio. „Pacienţii sunt anunţaţi prin difuzoare cĺnd şi la ce cabinet să se prezinte“, spune Ana Maria Trandafir, purtător de cuvĺnt al spitalului.

Pentru că au fost montate difuzoare şi în afara unităţii, bolnavii pot sta şi afară cĺt aşteaptă. Sistemul s-a dovedit util mai ales pentru ambulanţe. 

FLUIDIZARE Sistemul video va elimina cozile din faţa cabinetelor Conducerea spitalului speră că, datorită sistemului de comunicare cu ajutorul monitoarelor, bolnavii nu se vor mai îmbulzi în faţa cabinetelor medicilor, de teamă să nu-şi piardă rĺndul. Pacienţii vor putea aştepta fie în aulă, fie la recepţie sau la intrarea principală.

„Noi sperăm o fluidizare a pacienţilor. Odată ce şi-a completat datele la recepţie, pacientul poate întreba al cĺtelea este, pentru a aproxima cĺnd îi vine rândul“, spune doctorul Ana Maria Trandafir, purtător de cuvânt al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti.

Pe monitoare vor fi afişate şi informaţii utile, cum ar fi cele legate de vreme. „În partea de jos a monitoarelor se vor derula în permanenţă ştiri“, adaugă Ana Maria Trandafir.