O asistentă medicală de pionierat, pe nume Edith Cavell, a fost împușcată de un pluton de execuție german pentru că i-a ajutat pe soldații aliați să scape din Belgia ocupată în timpul Primului Război Mondial, dar acest lucru nu a pus capăt influenței sale asupra conflictului. Iată cum a devenit asistenta britanică un simbol al păcii.

Cu câteva ore înainte de a fi scoasă din celula în care își petrecuse ultimele zece săptămâni și executată, Edith Cavell a avut un vizitator. Prietenului ei, reverendul H Stirling T Gahan i s-a permis să intre în închisoarea din Belgia în seara zilei de 11 octombrie 1915 și, deși nu putea face nimic pentru a schimba sentința care o aștepta pe asistentă a doua zi dimineață, a sperat să îi împărtășească câteva cuvinte frumoase și Sfânta Împărtășanie.

Spre surprinderea sa, a găsit-o pe Cavell „perfect calmă și resemnată”. A vorbit despre tratamentul amabil față de ea în timpul închisorii și i-a mulțumit lui Dumnezeu pentru puțina liniște înainte de sfârșit, mărturisind: „Acest timp de odihnă a fost o mare milă”. Acest stoicism curajos nu era ceva nou. Asistenta și-a dedicat toți cei 49 de ani de viață pentru a-i ajuta pe alții, fără să se gândească prea mult la ea însăși. De altfel, acesta a fost motivul pentru care a urmat cariera de asistentă, intrând într-un război teribil.

Edith Cavell: Principalele date despre viața sa

S-a născut pe 4 decembrie 1865, în Swardeston, Norfolk și a murit pe 12 octombrie 1915, în Schaarbeek, Bruxelles, Belgia.

A fost o asistentă medicală britanică care a plătit prețul suprem pentru că a ajutat soldații aliați din Primul Război Mondial să scape de autoritățile germane. A salvat aproximativ 200 de vieți.

Edith a fost cel mai mare copil al lui Frederick Cavell, un vicar, și al Louisei Sophia Cavell. A avut un frate, pe nume John, și două surori, Lillian și Florence.

Viața timpurie și familia asistentei medicale

Născută pe 4 decembrie 1865 în familia unui vicar sărac, tânăra Edith Louisa Cavell a crescut cu principii referitoare la sacrificiul personal și compasiune. În micul sat Swardeston din Norfolk, părinții au insuflat tuturor copiilor aspirații creștine, aceștia fiind crescuți în spirit religios. Iubitoare de dans, artă și tenis, Cavell a avut o copilărie fericită și a dat semne de altruism de nezdruncinat pentru care avea să devină celebră. Pentru a plăti pentru finanțarea unei săli de biserică, a vândut cărți cu picturi realizate împreună cu sora ei și a strâns, astfel, 300 de lire sterline.

După ce a terminat școala, Cavell a avut mai multe slujbe ca guvernantă, inclusiv un post de cinci ani la Bruxelles, începând cu 1890. Cu toate acestea, când tatăl ei s-a îmbolnăvit în 1895, s-a întors în Anglia pentru a avea grijă de el, iar pentru că starea lui de sănătate s-a îmbunătățit, tânăra a fost motivată să se angajeze ca asistentă medicală. Pregătirea ei la London Hospital nu a decurs atât de bine pe cât spera - matroana a descris-o ca fiind „nepunctuală” și „nesigură” - dar Cavell a perseverat.

În 1897, a primit o medalie pentru că a tratat pacienții unei epidemii de febră tifoidă și, între 1898-1906, Cavell a lucrat în spitale din întreaga țară. În 1907, datorită reputației sale, a fost numită matroană a primei școli de asistență medicală din Belgia, Institutul Berkendael. Aproape de una singură, a reușit să facă faimos acest centru de îngrijire pentru tratamentul excelent oferit pacienților (când regina Belgiei și-a rupt brațul, ea a cerut o asistentă medicală pregătită de Cavell), în timp ce conducea mai multe școli, spitale, case de îngrijire și ținea patru prelegeri pe săptămână.

De ce a fost arestată Edith Cavell

Apoi, însă, s-a declanșat Primul Război Mondial. Când a aflat vestea, Cavell se afla de fapt în siguranță în Norfolk, în vizită la mama sa, dar a insistat să se întoarcă la Bruxelles. „Într-un moment ca acesta, oamenii au nevoie de mine mai mult ca niciodată”, le-ar fi spus ea părinților. Sub conducerea ei neobosită, Institutul Berkendael, în prezent un spital al Crucii Roșii, a tratat rănile îngrozitoare ale luptătorilor de pe ambele părți ale frontului. Prima ei datorie era vindecarea bolnavilor, astfel încât orice soldat rănit, chiar și germani și austrieci, primea aceeași atenție, fără prejudecăți.

Astfel, Cavell a rămas în Belgia după ocupația germană, ceea ce i-a oferit șansa irezistibilă de a salva și mai multe vieți, adăpostind soldații aliați. Cavell a reprezentat o figură cheie în rețeaua clandestină, oferind refugiu trupelor britanice, franceze și belgiene, acte false, bani, mâncare și ghizi pentru a le conduce în Olanda neutră. Timp de aproape un an, Cavell și-a riscat viața ajutând aproximativ 200 de bărbați să scape din mâinile germanilor. Nu patriotismul sau ura față de inamic au motivat faptele ei periculoase, ci angajamentul de a-i proteja pe alții și de a reduce, fie și numai cu o fracțiune, numărul de victime ale războiului.

Cu toate acestea, suspiciunile germanilor au crescut și, pe 5 august 1915, Cavell a fost arestată. Au fost descoperiți și alți colaboratori, dar Cavell spera să salveze personalul de la Berkendael de la incriminare prin măsurile ei minuțioase de siguranță, cum ar fi coaserea jurnalului său într-o pernă.

Execuția lui Edith Cavell

Timp de zece săptămâni, Cavell a fost ținută în izolare, deși într-un confort relativ. Dând dovadă de poate un pic prea multă onestitate, la limita naivității, ea nu a făcut nicio încercare de a-și ascunde rolul în rețeaua clandestină și a mărturisit faptele sale. La curtea marțială, Cavell a fost condamnată la moarte.

A existat o ultimă speranță de salvare atunci când ziarele au cerut o intervenție diplomatică, dar Ministerul britanic de Externe a afirmat că este „neputincios”, iar cererile de grațiere din partea diplomaților americani și spanioli au ajuns „la urechi surde”. Astfel, la 12 octombrie 1915, la ora 7 dimineața, Cavell a fost împușcată și îngropată rapid.

Totuși, acesta nu a fost sfârșitul efortului său. Execuția ei a stârnit o indignare globală, Cavell - descrisă ca fiind „sfântă, chiar angelică” - a devenit o figură iconică a propagandei. Ea a devenit „patrioata supremă”, dar, în realitate, încerca doar să facă ceea ce făcuse toată viața ei - să-i ajute pe alții, relatează BBC History.